Experiența credinței pe calea Golgotei

Ne aflăm la începutul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, în Lunea Mare, așa cum i s-a păstrat denumirea în memoria tradiției. Și această zi o numim Mare nu din pricina duratei, ci a sfințeniei timpului conținut, care marchează debutul ultimei săptămâni din petrecerea publică a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De acum Îl vedem pe Stăpânul cum Se îndreaptă de bunăvoie spre patima Sa, prin care îl va răscumpăra pe omul cel căzut, adică pe fiecare dintre noi, din robia păcatului. Aceste zile sunt percepute ca diferite față de toate celelalte ale anului, întrucât acum Domnul nostru nu mai propovăduiește prin cuvânt, nu mai rostește pilde, ci ne învață prin însăși pătimirea Lui. Inima omenească se înfricoșează, cu adevărat, numai la auzul acestui fapt: Dumnezeu pătimește de dragul omului. Mintea prin propria ei putere nu poate înțelege aceste evenimente și nici cât de puțin nu poate pătrunde în acest abis al suferinței lui Dumnezeu pentru om, dacă sufletul nu este atins de harul ce vine chiar de la Cel Răstignit; rațiunea este răsturnată, simțirea este covârșită, cugetarea se oprește în fața negrăitului, cel mai măiastru discurs trece fără ca măcar să atingă taina Mântuitorului care pășește spre patima Sa. În aceste zile, în spatele curgerii văzute a lucrurilor vieții cotidiene care ne fură prea adesea atenția și inima, se desfășoară drama inaccesibilă a mântuirii omului și se hotărăște destinul său veșnic.

Biserica a așezat, totuși, anumite cuvinte și pilde în cadrul sfintelor slujbe la care să medităm în această zi, pentru a ne putea duce cu mintea cât mai aproape de trăirile Domnului, dar și pentru ca să ne oglindim în aceste pilde și să ne observăm pe noi înșine în ce stare ne aflăm. Pentru că aici ar trebui amintit faptul că noi nu ne putem statornici mintea la Pătimirile Domnului dacă nu vom poseda și o stare corespunzătoare pentru aceasta. De aceea, s-ar cuveni să luăm foarte în serios acest aspect al pregătirii noastre sufletești pentru a-L urma cu mintea pe Domnul în pătimirile Sale, în moartea Sa și apoi în lumina Învierii Sale, ca nu cumva cele mai importante momente din istoria Crești­nismului să treacă pe lângă noi și să nu ne spună nimic, să nu nască nici un înțeles în mintea noastră, să nu trezească nici o simțire în sufletul nostru și, prin urmare, să nu ne schimbe cu nimic viața.

Iată de ce astăzi Biserica amintește, printre altele, de istoria veterotestamentară a lui Iosif, fiul cel iubit al lui Iacov, care s-a distins prin castitate, blândețe și credincioșie, iar pentru acestea Dumnezeu l-a izbăvit din primejdii și l-a răsplătit cu multe daruri duhovnicești, dar și materiale. Astfel, Iosif ne este înfățișat ca un chip ce-L anticipează pe Hristos Însuși. Un alt moment important este relatarea evanghelică despre uscarea smochinului blestemat de Mântuitorul din pricina lipsei sale de rod. Potrivit interpretărilor Părinților Bisericii, acest gest al Mântuitorului este unul simbolic. Smochinul cel neroditor este sufletul omului care a viețuit pe pământ dar nu a adus roade ale credinței, fapt care atrage după sine uscarea, adică moartea duhovnicească. Această pildă ne îndeamnă la lucrarea cu râvnă a poruncilor Domnului câtă vreme mai suntem în această viață, pentru a nu fi predați morții în veșnicie. În fine, o constantă deosebit de importantă în textele liturgice din această zi, ca de altfel în întreg Postul Mare, este îndemnul la priveghere, la trezvie, la luare aminte la sine, exemplificat cel mai bine în troparul „Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind…” Aici omul este chemat stăruitor la acea lucrare de veghere asupra propriului suflet, pentru a nu cădea pradă păcatelor, ca nimic necurat să nu-i întineze ochiul sufletului, care este mintea, și pe care îl păstrăm curat ca să pătrundem semnificația Patimilor lui Hristos, să ni le apropiem și să le trăim în chip bun.

Gustarea acestor momente sfinte ale primei zile din Săptămâna Patimilor înseamnă intrarea într-o anumită atmosferă ce presupune neapărat ruperea de tot zgomotul, de toate tenta­țiile consumismului și ale ideologiilor contemporane. Așadar, ar trebui lepădată toată această mentalitate lumească modernă nocivă și retrasă orice atenție de la spectacolul smintitor al lumii, pentru a ne putea împăr­tăși în mod real de semni­ficațiile profunde ale Pătimirilor Domnului, care stau atât la temelia sănătății actuale sufletului, cât și la fericirea noastră viitoare.