Fă milostenie, cu lucrul sau cu cuvântul!

Darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te duce la cunoştinţa adevărului

Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată. De-i poţi ajuta, ajută-i. Şi chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei. Iar dacă ai, dă. Fă milostenie, cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce poţi. Nu-i da prea mult, ca să nu-ţi pară rău. Dar să nu-i judeci niciodată. Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei… Şi dacă dai, să fugi cât poţi de mândrie. Ei, parcă cine ştie ce am făcut! Au fost sfinţi care-şi dădeau hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut?

Milostenia trebie făcută în ascuns. Poţi umbla şi în haine luxoase şi să faci milostenie, aşa încât să nu ştie nimeni. Mai sunt asemenea sfinţi şi în zilele noastre. Pe Sfântul Iacob l-au pus să vândă vin într-o cârciumă. Şi când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: „Nu cumpăra aşa mult, cumpără mai puţin, că ai acasă copii care te aşteaptă…“ Iaca aşa… Şi acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele şi cu încălţămintea aşa cum l-au îngropat atunci, cu barba şi cu părul la fel - l-au şi pieptănat. Şi nu-l ştiuse nimeni până atunci… Ai vazut?

Petru Vameşul - era un vameş… om mare era el în vremea aceea. Şi aşa de milostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe şi în oraşul acela nu era nimeni altul mai mare ca el. Aşa spune cartea… Dar în oraşul acela erau şi foarte mulţi săraci. Şi s-au adunat săracii toţi, într-o seară, şi se lăuda fiecare cu ce a câştigat. Şi zice unul: „Măi, dar umblând voi prin oraş, de la Petru Vameşul aţi căpătat cândva milostenie?“ Cela nu, cela nu… „Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi daţi voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vameşul?“ Ceilalţi au râs: „Mă, dacă ai să capeţi câteva beţe…“ Şi au pus rămăşag. Şi acela mai îndrăzneţ se duce la poarta lui Petru Vameşul. Petru avea un car pe care-l încărca cu păine. Cerşetorul, la poartă, „dă-mi“ şi „dă-mi“. „Mai pleacă de acolo, măi… mai du-te, am zis!“ Acela, „dă-m“ şi „dă-mi“ - nu se ducea. Se înfurie Petru şi caută un băţ împrejur - nu găseşte. De furie, ia o pâine şi poc!, în capul cerşetorului. Acela a înhăţat pâinea şi fuga la ceilalţi să înhaţe rămăşagul.

Şi în seara aceea s-a îmbolnăvit tare, că ceilalţi ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Şi a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru şi să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea. Şi s-a milostivit Dumnezeu de el şi i-a spus: „Mergi, sărace, şi adaugă la pâinea ta!“- adică să dea mai mult, să se înmulţească. Ai văzut? Dintr-o pâine… A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te duce la cunoştinţa adevărului.

Desigur, că cei care au soţ, familie, copii trebuie întâi să-şi împace casa, familia, copiii, şi pe urmă să facă milostenie. Acela care face milostenie cu alţii, străini, iar copiii şi-i lasă să flămânzească şi să tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească. Ca să zică lumea: „Mă, daâ milostiv este acela! Uite, a dat tot, a vândut tot…“ Întâi casa să ţi-o îngrijeşti, familia s-o întreţii, şi apoi să te ocupi de alţii. Aşa spun canoanele, aşa spune cartea… (părintele Paisie Olaru, Cuvinte de folos)