„Făcătorii de pace“ şi misiunea lor astăzi

Fiecare creştin trebuie să fie, în felul său, un făcător de pace. Cum se realizează acest lucru nu este uşor de precizat şi de aceea pun la temelia temei de astăzi o minunată pildă din Pateric. Astfel, trei călugări s-au hotărât să înceapă câte o nevoinţă. Primul a hotărât să îi împace mereu pe cei certaţi. Al doilea a decis să îi îngrijească pe cei bolnavi. Al treilea a plecat în pustie să se liniştească. După trei ani s-au reîntâlnit în pustie, la chilia celui de-al treilea dintre ei. Primul a spus că nu a reuşit să îşi găsească pacea şi nu a putut să împace prea mulţi oameni. Al doilea s-a plâns că nu reuşeşte să vindece şi să mulţumească bolnavii pe care îi îngrijeşte. Al treilea a luat un pahar cu apă şi a pus în el puţin nisip, apoi a aşteptat ca nisipul să se aşeze cuminte pe fundul paharului. Apoi, le-a spus celorlalţi că aşa a fost viaţa lui în pustie la început: tulbure, dar, în cele din urmă s-a putut linişti. Acum trăia în pace. Vă pun o întrebare: care era de fapt făcătorul de pace?

Atunci când citim despre făcătorii de pace în Noul Testament, aflăm că ei vor fi numiţi „fii ai lui Dumnezeu“ (Mt. 5, 9). Nu ştim însă în ce constă acest lucru. Ceea ce se înţelege la prima vedere prin „făcător de pace“ este o persoană care toată ziua are grijă să rezolve conflicte. Frumuseţea acestei „meserii“ nu este deloc vizibilă. Tocmai de aceea am utilizat acea pildă în debut. Oamenii consideră că trebuie să aplaneze conflictele pentru a-şi arăta imensa lor dragoste de pace. Sunt două probleme la mijloc. Prima dintre ele - enunţată de Pildele lui Solomon: „Ca cel ce prinde un câine de urechi, aşa este cel ce se vâră într-o ceartă în care nu este amestecat“ (Pilde 26, 17). Cu alte cuvinte, este mai bine să îţi vezi de treaba ta în astfel de situaţii. Dacă vrei să fii făcător de pace, atunci este necesar să nu provoci şi să nu întreţii o ceartă din cauza propriilor greşeli. Greşelile altora nu te privesc!

Cea de-a doua problemă apare atunci când încerci cu orice preţ să întreţii pacea. „Ei leagă rănile poporului meu cu nepăsare şi zic: «Pace! Pace!». Şi numai pace nu este!“ (Ieremia 6, 14). Pacea poate fi păstrată doar în anumite circumstanţe. Dacă te îndepărtează de Dumnezeu un prieten, este mai bine să rupi pacea cu el şi să îţi vezi de treabă. Uneori, conflictul, prigonirea este singura cale de păstrare a propriilor convingeri cu privire la Dumnezeu. Nu războiul, nu violenţa, ci simplul protest în faţa lucrurilor care ne ameninţă. Totodată, este bine să înţelegem că extremele nu ne ajută. Pacea extremă este una plină de compromisuri periculoase, iar protestul extrem este dovada unei minţi răzbunătoare.

Care sunt făcătorii de pace? Poate vi se pare că până acum am divagat pe direcţii absurde, dar viaţa cotidiană înseamnă confruntarea cu astfel de situaţii. Adevăratul făcător de pace este cel care reuşeşte mai întâi să se împace cu Dumnezeu şi cu sine însuşi! Aşa cum spunea Sfântul Isaac Sirul: „Împacă-te cu tine însuţi şi va fi în pace cu tine şi cerul, şi pământul“. Cu alte cuvinte, trebuie să nu mai fii sfâşiat de patimi, crezând că îi împaci pe alţii. Tu însuţi trebuie să fii împăcat cu tine, pentru a putea dărui la rândul tău pace. Aţi observat al treilea exemplu din pildă? El nu s-a chinuit aproape inutil precum ceilalţi, ci a încercat să fie el însuşi un om al păcii. Dacă dorim pacea trebuie să ne împăcam cu Dumnezeu şi cu noi înşine. Trebuie să ajungem la situaţia în care nici un reproş să nu mai existe în interiorul nostru la adresa Lui. Aceasta este adevărata pace, care te duce la transformarea ta în „fiu al lui Dumnezeu“. Trebuie să fii interior câştigat pentru pace pentru ca şi ceilalţi să poată beneficia de alinare în jurul tău. Şi vă mai spun un lucru, celor care consideraţi în continuare că sunteţi ambasadori ai păcii în lume... Când Sfântul Isaac Sirul a fost numit episcop, au venit la el doi oameni certaţi să le facă dreptate. Văzând că nu poate să îi împace prin recurs la Evanghelie, a plecat a doua zi înapoi în pustie. Vă sugerez să faceţi la fel atunci când vreţi să intraţi într-un conflict care nu vă priveşte deloc. În pustia propriei inimi. Rugaţi-vă.