Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Familia părăsită

Familia părăsită

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 17 Mai, 2008

▲ Din păcate însă familia rămâne, în afara Bisericii, un subiect de care aproape toată lumea se fereşte ▲

Data de 15 mai este Ziua Internaţională a Familiei, dar acest lucru nu s-a văzut decât foarte palid şi, cred, doar la postul naţional de televiziune, care este unul special, în ce priveşte programele non-comerciale, respectiv non-troglodite.

Mi s-a părut foarte frumos că această zi a familiei a coincis cu săptămâna femeilor mironosiţe, deşi nici în Biserică nu s-a făcut vreo legătură între aceste două date. Biserica noastră a sărbătorit, în săptămâna care s-a încheiat, femeile creştine, fără de care nu poate fi vorba de o familie, nici măcar în accepţiunea antropologului american George Murdock, care defineşte astfel familia astfel: „Un grup caracterizat prin reşedinţă comună, cooperare economică şi reproducere. Aceasta include adulţi de ambele genuri, cel puţin doi dintre care întreţin relaţii sexuale aprobate de societate, iar adulţii care coabitează sexual au unul sau mai mulţi copii născuţi sau adoptaţi“.

Din păcate însă familia rămâne, în afara Bisericii, un subiect de care aproape toată lumea se fereşte. Politicienii, fiindcă nu vor să dea bani de la buget pentru sprijinirea acesteia; tinerii, fiindcă nu văd nici un rost în existenţa ei, căci şi aşa le este bine, ca să nu mai vorbim de homosexuali, care, în general, obişnuiesc să-şi schimbe partenerii de viaţă, ideea iubirii totale a unui singur om, pentru veşnicie, fiindu-le străină.

Din aceste categorii ne interesează, desigur, cel mai mult, tinerii, care sunt singurii capabili să creeze familii şi să dea naştere la copii. Cei mai mulţi dintre tinerii şcoliţi, însă, nu se gândesc la familie decât ca la o greutate în viaţă, o piedică pentru carieră sau, pur şi simplu, un non-sens. Sigur că nu vorbim aici de tinerii creştini. Şi această mentalitate sporeşte de la un an la altul. Fetele trecute de 30 de ani aproape că încetează să se mai gândească la măritiş, invocând diferite motive „la modă“, iar bărbaţii se simt prea bine holtei ca să se lege de cineva, după atâta vreme de libertate, mai ales că la aceştia instinctul patern nu se trezeşte decât atunci când au copii.

Mă întreb uneori la cât timp, după un avort, o femeie se gândeşte să întemeieze o familie, căci acum se poate spune şi aşa?! Iar noi suntem campioni la avorturi! Chiar dacă nu pare, societatea noastră, mai ales cea urbană, nu rămâne cu gura căscată la o femeie necăsătorită, care îşi creşte copilul. Atunci, poate că, pentru a salva copiii ucişi sau, în limbaj corect politic, natalitatea, ar trebui să se ţină seama de faptul că societatea noastră acceptă şi relaţii sexuale şi între cei necăsătoriţi, urmarea cărora sunt copiii, chiar dacă sunt numiţi încă „nelegitimi“. Acest lucru ar trebui făcut public, cât mai des, pentru a încuraja oprirea dublării păcatului „uşor“ al desfrânării, faţă de cel „greu“, al uciderii. Şi iată cum se inversează valorile într-o „societate de creştini“! Relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt privite cu indulgenţă, dar copiii născuţi în afara acesteia sunt priviţi cu suspiciune. Cred că, în acest caz, ar trebui să alegem răul cel mai mic. Şi aceasta este o realitate crudă!

Dar, să zicem că am ajuns la o familie, în accepţiunea definiţiei lui Murdock. Ne confruntăm şi în acest caz cu diferite probleme şi mentalităţi. Familia creştină, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, este un întreg, în care relaţiile se stabilesc în virtutea faptului că soţul şi soţia „una sunt“, urmând ca tot „una“ să rămână şi împreună cu copiii. Societatea contemporană însă priveşte soţii ca pe nişte contractanţi, care pot da curs rezilierii contractului oricând doresc, fapt confirmat clar de numărul mare de divorţuri. Unitatea familiei este o noţiune cel puţin desuetă, iar creşterea copiilor de către ambii părinţi este doar o „metodă“ învechită. Copiii ar trebui să se simtă la fel de bine şi fără tată sau mamă sau chiar fără amândoi, în caz că este dat la grădiniţe cu program de zi şi noapte.

Am remarcat doar câteva dintre problemele cu care se confruntă familia în zilele noastre, ca să ne amintim, o dată în plus, că avem de lucrat foarte mult la modelarea societăţii noastre, care îşi pierde, din ce în ce mai mult, rădăcinile autentic creştine.