Fără de faptele credinţei, nu ne putem învrednici împărăţiei lui Dumnezeu

Cei care au fapte bune, şi credinţă la Dumnezeu nu au, se aseamănă cu trupurile cele moarte, care sunt îmbrăcate cu haine bune şi înfăşurate cu giulgiuri, dar n-au simţirea bunătăţilor. Pentru că ce folos este omului cu faptele cele bune să fie îmbrăcat şi să aibă suflet mort şi nesimţitor, fără de credinţă. Faptele, oare, nu se fac întru nădejde de răsplătire? Dar, de vreme ce pe poruncitorul ostenelii nu-l ştii, pentru cine te osteneşti şi te trudeşti? Căci şi oamenii întâi grijesc pentru viaţa lor şi mai pe urmă socotesc de hrana lor.

Întru acest chip, dar, să cade să avem întâi nădejdea vieţii lui Hristos şi apoi să ne hrănim întru bunele fapte, pentru că cel ce nu se hrăneşte nu poate să trăiască, la fel şi cel ce nu e viu nu se poate hrăni. Astfel că, cel ce lucrează fără de credinţă şi dreptate, nu poate să trăiască, căci tâlharul, crezând, s-a îndreptat; iar fără de faptele credinţei nu ne putem învrednici împărăţiei lui Dumnezeu. Drept aceea, nu zice că n-am luat vreme să mă pocăiesc, că am trăit cu credinţă şi, lenevindu-mă de faptele cele bune, m-am scăpat de pedeapsă.

Mărturisitu-s-a şi Cornelie întru milostenii şi rugăciuni, dar pe Hristos nu-L cunoştea. Iar de vreme ce L-a văzut, Ochiul adevărului, adică Marele Judecător, Cel ce ştie toate, Hristos, cu toate că bune erau faptele lui, dar credinţă neavând, erau moarte. Iar Domnul trimise înger către el ca să laude întru fapte pe cel ce bine se ostenea şi să-l încununeze cu credinţă. Şi zise către el îngerul: „Cornelie, rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu; trimite la Iopi şi cheamă pe Simon, care se cheamă Petru, şi dacă va veni îţi va spune cuvinte dumnezeieşti, pentru care cuvinte te vei pocăi tu şi toată casa ta“. Pentru că încă nu avea mântuirea cu faptele cele bune, până că n-au intrat la mijlocul faptelor credinţa.

Ascultă şi o întâmplare a unui filosof elin, pe care l-a chemat un boier mare să-l ospăteze. Şi dacă a mers acolo filosoful, văzu cum strălucea tot palatul acelui boier, că şi pe jos, pretutindeni, era cu aur şi unde era masa, era împodobită cu perne de fir. Atunci, zise filosoful către boierul acela: „Eu nu te laud întru aceasta, căci ai împodobit casa ta toată, dar aici n-ai numai oameni tineri chemaţi, ci ai şi bătrâni, şi când vor vrea să scuipe, n-au loc, fără numai în obrazu-ţi; căci numai obrazul îţi este gol, fără de aur“.

Vezi cum este omul acela, batjocorit de toţi oamenii, când cele din afară ale trupului împodobeşte şi sufletul lui nu-l vede, fiind gol şi rănit de multe păcate, pentru care muncă şi pedeapsă va primi. Pentru că, de va pierde cineva bani omeneşti, va putea iarăşi să-i câştige şi să-i dea; aşişderea case, slugi, sau alte moşii de va pierde, poate să le mai câştige, dar sufletul de va pierde, alt suflet nu va mai putea câştiga, măcar să fii împărat a toată lumea. Şi de vei da lumea toată, nu vei putea să mai răscumperi sufletul. Dumnezeu a dat toate perechi firii noastre: doi ochi, două urechi, două mâini, două picioare; de se va betegi o parte, cu cealaltă să avem mângâiere întru trebuinţa noastră. Iar sufletul numai unul ne-a dat, şi dacă îl vom pierde şi pe acela, cu ce vom trăi? (Sfântul Ioan Gură de Aur, Pentru suflet şi nădejde)