Femei premiate

Despre Sfânta Rita de Cascia puţini au auzit. Totuşi, de câţiva ani această sfântă a început să fie cunoscută, mai ales de când de numele ei este legat un premiu oferit unor femei care s-au distins prin promovarea valorilor pe care le-a trăit Rita. Premiul a fost instituit în anul 1988, pentru a arăta că şi astăzi sunt persoane care trăiesc iertarea, pacea, solidaritatea, jertfirea de sine, credinţa, iubirea, împăcarea între duşmani, rugăciunea.

Născută în anul 1381 nu departe de Cascia, la Roccaporena, în regiunea italiană Umbria, Rita propune modelul unei vieţi care creşte în ritmul rugăciunii şi al virtuţilor. Se căsătoreşte cu un tânăr violent şi certăreţ, Paul Ferdinand. Cunoştea bine abaterile soţului, însă ea preferă să sufere şi să se roage în tăcere. În cele din urmă, inima soţului se înmoaie şi-şi schimbă viaţa. Rămân însă vechile ameninţări din partea numeroşilor săi duşmani. Într-o seară, cineva îi aduce Ritei vestea că soţul ei zace mort pe marginea unui drum. Cu ajutorul lui Cristos, găseşte puterea de a-i ierta pe ucigaşi. Cei doi copii, de acum mărişori, influenţaţi de mediul social şi de rude, au jurat să răzbune moartea tatălui. Rita încearcă să-i convingă să renunţe la acest gând, dar toate eforturile ei sunt zadarnice. Apelează la rugăciune. Cere de la Dumnezeu să nu le permită o asemenea crimă: mai degrabă să-i cheme la el decât să-şi păteze mâinile cu sânge. Amândoi mor în urma unei boli necruţătoare, mai înainte de a se răzbuna.

Rămasă fără soţ şi fără copii, Rita bate la poarta Mănăstirii augustiniene „Sfânta Maria Magdalena“, din Cascia. Renumele sfinţeniei trece dincolo de zidurile mănăstirii. Rugăciunile şi exemplul oferit de Rita obţin de la Dumnezeu numeroase vindecări, convertiri şi împăcare între multe familii. După 14 ani de călugărie, îşi sfârşeşte viaţa, în anul 1457. Papa Leon al XIII-lea o proclamă sfântă la 24 mai 1900.

Acum o lună, la Cascia, au avut loc celebrările prilejuite de sărbătoarea Sfintei Rita. În cadrul manifestărilor de sărbătoare, trei femei au primit premiul internaţional „Sfânta Rita“.

Una dintre acestea este sora Maria Laura Mainetti, din Congregaţia Fiicele Crucii, care a primit neobişnuita distincţie post-mortem. În seara zilei de 6 iunie 2000, sora Mainetti este solicitată la telefon de o tânără care-i cere ajutorul. Susţinea că a rămas însărcinată în urma unui viol şi dorea să stea de vorbă cu sora. O tânără îmbrăcată în negru o aşteaptă şi o convinge ca, înainte de a merge în noaptea aceea în mănăstire, s-o însoţească până la maşina parcată într-un anume loc, pentru a-şi lua câteva lucruri. Dimineaţa, sora a fost găsită într-o baltă de sânge, cu 19 lovituri de cuţit. A fost ucisă în localitatea Chiavenna, în regiunea italiană Lombardia, de trei adolescente. În timp ce era înjunghiată le-a iertat pe ucigaşe. Mărturiile despre modul în care ea a iertat au fost date la proces chiar de tinerele respective. Înainte de a muri s-a rugat: „Tată, iartă-le“.

Premiul „Sfânta Rita“ a fost acordat şi filipinezei Ferminia Sacdalan Punongbayan. S-a născut la 24 noiembrie 1949. A învăţat croitoria şi, prin această muncă, îşi susţine fraţii pentru a merge la şcoală, fiind cea mai mare dintre cei zece copii. Credinţa şi încrederea nezdruncinată în Dumnezeu fac parte din viaţa ei. În anul 1969 îl întâlneşte pe Nelson, cu care se căsătoreşte în anul 1971. Au şase copii: o fetiţă şi cinci băieţi. După zece ani de căsătorie, în urma unui cancer la ficat, soţul moare. În anul 1986 ipotechează propria locuinţă ca să ajute o prietenă la obţinerea unui credit bancar. Cum prietena nu a mai reuşit să restituie banii, ea trebuie să plece la muncă în străinătate, la Dubai. Succesiv, iartă toată datoria, dând dovadă de o mare generozitate, altruism şi de spirit de sacrificiu.

A treia femeie premiată este Paola Stocco din Verona. Are 50 de ani şi de 27 de ani este căsătorită cu Eugenio Marrone. Aveau deja şase copii. Împreună cu soţul au adoptat alţi patru, copii cu probleme psihice sau cu dizabilităţi motorii. „Familia noastră este creştină, declară ea. Graţie iubirii lui Dumnezeu, întâlnite în momentele de durere ale vieţii, familia noastră a putut să crească în iubire… În afară de cei şase copii, daruri ale lui Dumnezeu, avem alţi şapte în ceruri. În mintea mea a devenit mereu mai clar că, prin aceste momente dureroase, Dumnezeu îmi trimite un mesaj. Uşor, uşor, prin rugăciune, prin dialog cu Dumnezeu şi prin primirea Sfintelor Taine, s-a concretizat ideea de a ne deschide spre adopţie. Nu ne lipseşte nimic. Îl avem pe Cristos cu noi... Ce altceva ar mai putea fi? Ajungând obosiţi la culcare, nu ne lipseşte niciodată puterea de a spune Domnului: Îţi mulţumim pentru iubirea pe care ai pus-o în inimile noastre şi că ne însoţeşti mereu.“

Cele trei femei care au primit premiul „Sfânta Rita“ în anul 2009 arată că iubirea de Dumnezeu şi de aproapele este un tezaur inepuizabil şi pentru lumea timpului nostru.