Fericirile - viziunea modernă

Printre cele mai ispititoare subiecte ale literaturii moderne se numără şi recrearea Sfintei Scripturi. Totul, pornind de la Cartea Facerii şi până la Apocalipsă, este rediscutat, recomentat şi refăcut în varianta de astăzi. Oricât de fermecătoare pare această formulă artistică, ea nu este altceva decât o preamărire a propriei persoane. Fiecare autor care poate batjocori mai bine în scris adevărurile scripturistice culege roadele propriei îndrăzneli. Probabil urmează conştiincios cele opt fericiri moderne. Aceste opt fericiri se regăsesc notate într-o conferinţă a lui Mircea Vulcănescu - „Creştinul în lumea modernă“ - susţinută pe data de 7 iunie 1940 la Sala Dalles. Oricare dintre acestea reprezintă o mărturie vie a secularizării omului de astăzi şi a deşertăciunii sale duhovniceşti.

Fericiţi cei îndestulaţi, că a acelora e împărăţia acestei lumi şi alta nu e. Bogăţia şi lăcomia sunt cele mai dese semne ale ateismului. De vreme ce lumea aceasta reprezintă totul, cine se poate înfrâna de la dorinţa de a cuceri cât mai mult din ea? Gloria omului stă doar în propria tărie, în valoarea sa inestimabilă, în dorul de cât mai multe bogăţii. Nimeni nu doreşte să se oprească, nimeni nu se uită la cel de lângă. Asemenea lui Hagi Tudose din nuvela omonimă a lui Delavrancea, bogaţii acestei lumi sunt invidioşi până şi pe privirile umile ale săracilor, părându-li-se că sunt furaţi astfel.

Fericiţi cei tari, că aceia vor stăpâni pământul. Se vorbeşte foarte des de pace în lumea modernă, dar oare vorbim de pacea care ne foloseşte? Sau discutăm doar de cea pe care Domnul o reproşează israeliţilor în Vechiul Testament? „Toţi zic: pace, pace, şi numai pace nu este.“ Asuprirea şi înjosirea muncitorilor la lucru, suprasolicitarea angajaţilor în vederea obţinerii profitului maxim, creşterea agresivă de piaţă şi forţarea falimentului competitorului sunt tot atâtea dovezi că nu avem de fapt parte de pace. Nu mai sunt războaie, este adevărat…dar trăim oare în pace? Sau trăim sub cei puternici lipsiţi de Dumnezeu?

Fericiţi cei cumpliţi şi neîndurători, că aceia nu se vor teme de nimeni. Teama de Dumnezeu este un subiect amuzant în concepţia multor persoane. Doar cei cruzi sunt admiraţi. La televizor în filme sângeroase, la talk-show-uri expunându-şi trufia, în pieţe lăudându-şi proiectele nimicitoare. Toţi vor putere, toţi vor să fie temuţi, iar pentru a putea fi temut, trebuie să fii crud.

Fericiţi cei ce râd şi se bucură, că aceia de nimic nu au nevoie. Ni se spune foarte des că trebuie să fim optimişti, să zâmbim, să râdem din toată inima. Astfel vom scăpa de afecţiuni cardiace, de stres, de dureri de cap. Până aici totul sună bine, mai puţin la capitolul seriozitate. Nicăieri nu mai este preţuită seriozitatea, dorinţa de a fi sobru, calm, stăpân pe sine. Toate articolele spun acelaşi lucru: zâmbeşte şi manipulează, zâmbeşte şi as-cunde-ţi adevăratele sentimente, zâmbeşte şi totul va fi bine!

Fericiţi cei îndrăzneţi, că aceia vor avea parte de praznic. Nu avem o durere mai mare decât atunci când cei buni se dau smeriţi deoparte, iar cei răi îndrăznesc şi se caţără sus. Smerenia înseamnă să te cunoşti pe tine însuţi şi, cum nu există om lipsit total de daruri, câteodată este bine să le foloseşti. Creştinul adevărat este şi îndrăzneţ, nu doar smerit, dar trufaşul este doar tupeist.