Fericiţi cei chemaţi la Cina nunţii Mielului!

În paginile Noului Testament abundă imaginea nunţii (Mt. 22, 1-14), a cinei (Lc. 14, 16-24) sau a cinei de nuntă (Apoc. 19, 7, 9), în orice caz, a ospăţului ca prefigurare a Împărăţiei lui Dumnezeu. La o primă vedere comparaţia este bulversantă, mai cu seamă că în mentalul colectiv ospăţul nu este un eveniment corelat cu sfinţenia sau cu viaţa duhovnicească. La o privire mai atentă însă, înţelegem că această imagine este extrem de sugestivă pentru realitatea la care face trimitere. Într-adevăr, ospăţul nu are legătură doar cu nutriţia. Nu faci ospăţ ca să te hrăneşti! Sau, mai bine spus, ospăţul nu e rânduit doar pentru hrana cea materială! În integralitatea sa psihosomatică, fiinţa umană participă la bucuriile celuilalt în cadrul ospeţelor ce se întind la diferite ocazii, pentru că ele înseamnă o împărtăşire materială din bunurile aproapelui, dar în acelaşi timp şi o împărtăşire sau părtăşie spirituală. Cu alte cuvinte, ospăţul înseamnă comuniune! Nu numai că îţi hrăneşti trupul, dar îţi hrăneşti şi sufletul. Nu numai că primeşti (bunătăţi materiale, ospitalitate şi dragoste), ci şi dăruieşti prin participarea ta. Or, acesta este mesajul pe care doreşte să-l transmită Evanghelia: Împărăţia lui Dumnezeu va fi locul unei comuniuni depline între oameni, dar şi între aceştia şi Dumnezeu. Din pildele Mântuitorului despre Împărăţia lui Dumnezeu înţelegem că toţi suntem invitaţi să participăm la această realitate, dar că doar cei care răspund chemării şi se pregătesc (au haină de nuntă) se vor bucura efectiv de ea. Pregătirea este în legătură cu altă "cină" despre care citim în paginile Noului Testament. Este vorba despre Sfânta Euharistie, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, care se oferă permanent în comunitatea creştină la ospăţul dumnezeieştii Liturghii, ca pregustare a ospăţului eshatologic. După discursul Mântuitorului din Ioan capitolul 6 despre Pâinea care se pogoară din cer, Evanghelistul notează că auzind acest cuvânt, ucenicii care-L urmau (cei 70) au început să-L părăsească spunând: "Greu este cuvântul acesta, cine poate să-l asculte?" (In. 6, 60). Se pare că aici se împiedică şi astăzi mulţi dintre cei care se consideră următori ai lui Hristos: se revendică a fi ai lui Hristos, dar Îl refuză când sunt chemaţi la Cină. Viaţa creştină nu înseamnă numai respectarea unei suite de porunci, pentru că nu este doar o morală. Hristos nu a venit să ne dea alte porunci sau să adauge doar la cele vechi-testamentare. Creştinismul nu poate fi redus la o simplă morală, ci este viaţă, viaţa în Hristos, adică participare, comuniune cu Dumnezeu, care începe încă din viaţa aceasta şi se desăvârşeşte dincolo. Imaginea paulină a Bisericii ca Trup, în care Hristos este Capul, iar credincioşii mădulare (I Cor. 12, 11-27; Col. 1, 18; Efes. 1, 22-23; ş.a.), este cât se poate de sugestivă în acest sens. Comuniunea vizează omul întreg: trup şi suflet, astfel încât cine aici refuză Cina - Euharistie pierde şansa de a participa în eshaton la Cina cea mare, căci: "Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi" (In. 6, 53). Cine se ţine departe de Sfânta Euharistie refuză invitaţia lui Hristos, precum cei din Evanghelie. Desigur că sunt şi motive binecuvântate pentru a nu te împărtăşi, printre care cea mai importantă este oprirea temporară de către preotul duhovnic pentru anumite abateri grave, dar starea normală a creştinului trebuie să fie aceea a vieţuirii la nivelul care deschide posibilitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Apologetul Tertulian, în tratatul său Despre fuga în persecuţii, mărturiseşte faptul că în perioada prigoanei din Biserica primară, credincioşii creştini se adunau pentru a săvârşi Sfânta Euharistie riscându-şi vieţile, pentru că mai de preţ le era unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie decât viaţa lor biologică. Astăzi nu mai trăim o perioadă de persecuţii făţişă şi, cu toate acestea, aşa-zişii "credincioşi", fără să rişte nimic, întorc spatele invitaţiei hristice la pregustarea din Cina eshatologică. Acest refuz este expresia egoismului şi a individualismului care caracterizează lumea modernă. Refuzul e un dispreţ la adresa Mirelui, dispreţ care ne scoate din comuniunea cu Dumnezeu. Dar nici răspunsul fără pregătire, fără dobândirea "hainei de nuntă" a harului nu este de dorit. Evanghelia ne spune că cei ce vor îndrăzni să se prezinte la Cină fără haina potrivită (cu "zdrenţele păcatelor") vor fi aspru pedepsiţi (Mt. 22, 13). Chemarea lui Hristos ne este adresată tuturor: "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine" (Apoc. 3, 20). Răspunsul la această chemare presupune primenirea noastră sufletească şi anticiparea participării la Cina eshatologică prin dumnezeiasca Euharistie. Fericiţi cei care primind Trupul şi Sângele lui Hristos pregustă deja din Cina nunţii Mielului!