Fiecare moarte îşi are plata ei...

Zilele trecute, toate posturile de televiziune au făcut public faptul că alegătorii din Zürich, Elveţia, au respins prin referendum propunerea de interzicere a sinuciderii asistate şi a "turismului morţii", mai ales pentru faptul că în zonă funcţionează o organizaţie care în numele demnităţii umane îi ajută pe cei grav bolnavi să moară mai repede. Într-o societate care se află deja pe patul de suferinţă a declinului moral-religios, toate aceste hotărâri sunt luate din motive "onorabile" şi aşezate pe îndreptăţirea omului de a-şi alege o moarte mai uşoară.

Aceşti specialişti medicali care-i asistă pe cei ale căror clipe sunt numărate invocă de cele mai multe ori ca argument sentimentul de compasiune, dar uită că complicitatea la moarte contravine atât Jurământului lui Hipocrate, datoriei de a nu face rău nimănui, dar mai ales datoriei creştine de a face bine necondiţionat aproapelui şi a proteja viaţa umană, iar medicii au datoria de a salva vieţi, nu de a le curma doar pentru că, conform unei matematici schizofrenice, nu mai obţinem rezultatul scontat. Trebuie respinsă ideea că anumiţi oameni nu merită să-şi trăiască viaţa, chiar dacă de multe ori pentru unii este mai profitabil să moară un om decât să se blocheze paturile spitalelor şi să se cheltuiască bani cu el.

Toate acestea se întâmplă pentru că se pierde sensul irepetabil şi transcendent al fiinţei umane, se ignoră faptul că existenţa omului nu se epuizează prin părăsirea acestei împărăţii pământeşti, ci ea este veşnic înscrisă în Împărăţia Tatălui, Dăruitorul a toate. Doar recunoaşterea caracterului sacru al omului constituie premisa respectării vieţii şi primirii suferinţei până la capăt.

Această dominantă a desconsiderării omului din zilele noastre este direct legată de desconsiderarea obârşiei existenţei lui, care este Dumnezeu. Dacă nu respectăm viaţa omului, nu respectăm până la urmă nici un drept al acestuia, iar importanţa calităţii vieţii înţeleasă miopic şi uneori chiar opac nu oferă bolnavului aflat în ultimul stadiu şansa de a fi salvat de o minune, de Hristos Vindecătorul a toate. Din păcate, susţinătorii morţii asistate nu ştiu că valoarea omului nu se reduce la prezenţa sa biologică, ci în calitatea sa de fiinţă personală dialogală creată după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu.

Aceste atitudini potrivnice vieţii adevărate în Hristos, presărate cu demne intenţii sociale, îl privează pe omul aflat în faţa morţii să primească plata bucuriei în Împărăţia lui Dumnezeu. Numai prin nădejdea în Dumnezeu, cel aflat în suferinţă nu se mai hrăneşte cu iluzii sau cu aspiraţii şi rezultate nefondate, ci poate ajunge la scopul cel adevărat şi la plata cea adevărată de după moarte - părtăşia de Împărăţia lui Dumnezeu.