Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Flori de la Iordan

Flori de la Iordan

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Repere și idei
Data: 27 Octombrie 2021

Astăzi, la prăznuirea Cuviosului Dimitrie cel Nou, care ocroteşte capitala ţării, dar şi întreaga Românie, ne gândim că nu-i putem oferi daruri materiale pentru purtarea sa de grijă faţă de noi, însă putem să-i aducem mulţumire şi să-i fim recunoscători, rugându-l să ne aibă mereu în vedere şi să aducă vindecare şi alinare în aceste vremuri de boală, de nesiguranţă şi tulburare! Iar pentru cititorii noştri care doresc să-şi liniştească inima şi mintea într-o astfel de lume, am ales câteva versuri ale unui alt sfânt, Cuviosul Ioan Iacob, care, în ultima parte a vieţii sale pământeşti, a cultivat florile pustniciei pe malul Iordanului. 

Îndemn frățesc

Fii pribegi ai Țării mele

Necăjiţi între străini,

Nu uitaţi menirea voastră

De Români şi de Creştini.

 

Legea noastră creştinească

Şi pământul românesc

S-au păstrat cu multe jertfe

Care nu se pomenesc.

 

În prigoanele păgâne

Şi-n vârtejul cel barbar

Sângele curgea şuroaie

Pe al Patriei Altar.

 

Câţi nu mor pentru credinţă

Apărând acest pământ,

Ori prin aspră nevoinţă,

Ştie numai Domnul Sfânt.

 

Că furtuna cea de veacuri

A cumplitului necaz

Nu-i lasă pe vii să şteargă

Lacrima de pe obraz.

 

Cărturari n-au fost pe-atuncea

Ca să scrie viaţa lor

Au în schimb în „Cartea Vieţii”

Numele nemuritor.

 

Cugetări

Cât de mult iubeşte Domnul

Pe făptura Lui de jos

Şi cum nu socoate omul

Darul cel întru Hristos!

 

Toate minţile din lume

Şi talentele de soi

Nu ajung ca să măsoare

Mila Lui cea către noi!

 

Pentru om zideşte lumea,

Cu Edenul desfătat,

Aşezându-l să rămâie

Veşnic ca un împărat!

 

Prin păcatul neascultării

Pierde locul fericit

Şi la stricăciunea morţii

Omul este osândit.

 

Nelăsând pe totdeauna

Să rămână sub blestem,

Vine jos Mântuitorul

Şi ne cheamă în Eden.

 

El pogoară tainic Cerul

Prin venirea pe pământ,

Ca să ne sfinţească firea

Cu al Darului veşmânt.

 

Viaţa cea nemuritoare

Dobândim noi, cei de jos,

Să ne facem fiii Slavei

Prin lumina lui Hristos!

 

Odinioară și acum

Aruncându-ne în urmă

Ochii noştri sufleteşti,

Către anii din vechime

Ai suflării creştineşti,

 

Mintea noastră se uimeşte

De sfinţenia de-atunci,

Limba fără grai rămâne,

Ne simţim ca nişte prunci.

 

Căci vedem păgânătatea

Dând război necontenit

Adunărilor creştine

Din Apus şi Răsărit.

 

Ca un foc credinţa sfântă

O aflăm atunci arzând,

Iar Biserica în culmea

Biruinţelor şezând.

 

Adâncindu-ne mai tare

În tercutu-ndepărtat

Al Bisericii creştine

Gândul nostru stă mirat:

 

Uriaşi vedem în faţă

Pe străbunii credincioşi,

Noi suntem pe lângă dânşii

Toţi pitici, neputincioşi.

 

Fruntea lor având cununa

Razelor dumnezeieşti,

Ni se pleacă de ruşine

Ochii noştri cei trupeşti.

 

Mici la suflet, mari la patimi,

Noi aproape nu-ndrăznim

Să mai cugetăm la slava

„Noului Ierusalim”.

 

Semne apocaliptice

Vânturi rele, pierzătoare,

Ameninţă azi mereu

Pe noroadele smerite

Care cred în Dumnezeu.

 

Bate Crivăţul năprasnic

De la Nordul Comunist,

Răspândind în toată lumea

„Dogmele” lui Anticrist.

 

Din Apus Austrul suflă,

Aducând cu el „Progres”,

Care naşte necredinţă

Şi împrăştie eres.

 

De la Miază-Zi, mai tare,

Băltăreţul s-a pornit

Şi, lovindu-se de Crivăţ,

Pe cei negri i-a-nroşit.

 

Iar la Răsărit de soare

„Valul galben al lui Gog”

Spumegă şi se frământă

Cu „vlăstarii lui Magog”.

 

Ucenicii stricăciunii

Forfotesc îngrozitor,

Căutând să otrăvească

Pe sărmanul muritor.

 

Grabnic uneltesc pierzarea

Cei cu duhul „răzvrătit”

Şi precum se vede, lumea

Nu-i departe de sfârşit.

 

Urâciunea pustiirii

Şi-a găsit învăţăcei

Care dăscălesc pe oameni

Ca să meargă după ei.

 

Cugetare la mare întristare

O, Răstignitul meu, Iisuse,

Prea Sfântul meu Mântuitor,

La cine voi afla odihnă,

La cine sprijin şi-ajutor?

La Tine singur, Milostive,

Afla-voi tot ce este bun

Şi altul nu-i ca să-mi asculte

Durerea care vreau să spun.

 

Fiind cuprins de nesimţire

Tu, Doamne, nu mă urgisi,

Arată-mi, azi, milostivire

Ca oarecând lui Manasi.

 

De mântuirea Ta, Stăpâne,

Pre mine de mă faci părtaş,

Mai mult decât cu el minune

Cu mine faci, cel pătimaş.

 

Atunci cu dânsul dimpreună

Cânta-voi laude în veci,

Căci izbăvindu-mă de moarte

La viaţă veşnică mă treci!

 

Rugăciune

Doamne, Dumnezeul nostru,

Cel bogat în îndurări,

Luminează-mi totdeauna

Pământeştile cărări!

 

Mila Ta cea părintească

Îndulceşte viaţa mea,

Dar cutremur mă cuprinde

Că nevrednic sunt de ea.

 

Prisoseşte, Doamne Sfinte,

Darul Tău dumnezeiesc,

Ca să te cunosc mai bine

Şi mai mult să Te slăvesc!

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Ioan Iacob de la Neamt