Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
Flori de la Iordan
Astăzi, la prăznuirea Cuviosului Dimitrie cel Nou, care ocroteşte capitala ţării, dar şi întreaga Românie, ne gândim că nu-i putem oferi daruri materiale pentru purtarea sa de grijă faţă de noi, însă putem să-i aducem mulţumire şi să-i fim recunoscători, rugându-l să ne aibă mereu în vedere şi să aducă vindecare şi alinare în aceste vremuri de boală, de nesiguranţă şi tulburare! Iar pentru cititorii noştri care doresc să-şi liniştească inima şi mintea într-o astfel de lume, am ales câteva versuri ale unui alt sfânt, Cuviosul Ioan Iacob, care, în ultima parte a vieţii sale pământeşti, a cultivat florile pustniciei pe malul Iordanului.
Îndemn frățesc
Fii pribegi ai Țării mele
Necăjiţi între străini,
Nu uitaţi menirea voastră
De Români şi de Creştini.
Legea noastră creştinească
Şi pământul românesc
S-au păstrat cu multe jertfe
Care nu se pomenesc.
În prigoanele păgâne
Şi-n vârtejul cel barbar
Sângele curgea şuroaie
Pe al Patriei Altar.
Câţi nu mor pentru credinţă
Apărând acest pământ,
Ori prin aspră nevoinţă,
Ştie numai Domnul Sfânt.
Că furtuna cea de veacuri
A cumplitului necaz
Nu-i lasă pe vii să şteargă
Lacrima de pe obraz.
Cărturari n-au fost pe-atuncea
Ca să scrie viaţa lor
Au în schimb în „Cartea Vieţii”
Numele nemuritor.
Cugetări
Cât de mult iubeşte Domnul
Pe făptura Lui de jos
Şi cum nu socoate omul
Darul cel întru Hristos!
Toate minţile din lume
Şi talentele de soi
Nu ajung ca să măsoare
Mila Lui cea către noi!
Pentru om zideşte lumea,
Cu Edenul desfătat,
Aşezându-l să rămâie
Veşnic ca un împărat!
Prin păcatul neascultării
Pierde locul fericit
Şi la stricăciunea morţii
Omul este osândit.
Nelăsând pe totdeauna
Să rămână sub blestem,
Vine jos Mântuitorul
Şi ne cheamă în Eden.
El pogoară tainic Cerul
Prin venirea pe pământ,
Ca să ne sfinţească firea
Cu al Darului veşmânt.
Viaţa cea nemuritoare
Dobândim noi, cei de jos,
Să ne facem fiii Slavei
Prin lumina lui Hristos!
Odinioară și acum
Aruncându-ne în urmă
Ochii noştri sufleteşti,
Către anii din vechime
Ai suflării creştineşti,
Mintea noastră se uimeşte
De sfinţenia de-atunci,
Limba fără grai rămâne,
Ne simţim ca nişte prunci.
Căci vedem păgânătatea
Dând război necontenit
Adunărilor creştine
Din Apus şi Răsărit.
Ca un foc credinţa sfântă
O aflăm atunci arzând,
Iar Biserica în culmea
Biruinţelor şezând.
Adâncindu-ne mai tare
În tercutu-ndepărtat
Al Bisericii creştine
Gândul nostru stă mirat:
Uriaşi vedem în faţă
Pe străbunii credincioşi,
Noi suntem pe lângă dânşii
Toţi pitici, neputincioşi.
Fruntea lor având cununa
Razelor dumnezeieşti,
Ni se pleacă de ruşine
Ochii noştri cei trupeşti.
Mici la suflet, mari la patimi,
Noi aproape nu-ndrăznim
Să mai cugetăm la slava
„Noului Ierusalim”.
Semne apocaliptice
Vânturi rele, pierzătoare,
Ameninţă azi mereu
Pe noroadele smerite
Care cred în Dumnezeu.
Bate Crivăţul năprasnic
De la Nordul Comunist,
Răspândind în toată lumea
„Dogmele” lui Anticrist.
Din Apus Austrul suflă,
Aducând cu el „Progres”,
Care naşte necredinţă
Şi împrăştie eres.
De la Miază-Zi, mai tare,
Băltăreţul s-a pornit
Şi, lovindu-se de Crivăţ,
Pe cei negri i-a-nroşit.
Iar la Răsărit de soare
„Valul galben al lui Gog”
Spumegă şi se frământă
Cu „vlăstarii lui Magog”.
Ucenicii stricăciunii
Forfotesc îngrozitor,
Căutând să otrăvească
Pe sărmanul muritor.
Grabnic uneltesc pierzarea
Cei cu duhul „răzvrătit”
Şi precum se vede, lumea
Nu-i departe de sfârşit.
Urâciunea pustiirii
Şi-a găsit învăţăcei
Care dăscălesc pe oameni
Ca să meargă după ei.
Cugetare la mare întristare
O, Răstignitul meu, Iisuse,
Prea Sfântul meu Mântuitor,
La cine voi afla odihnă,
La cine sprijin şi-ajutor?
La Tine singur, Milostive,
Afla-voi tot ce este bun
Şi altul nu-i ca să-mi asculte
Durerea care vreau să spun.
Fiind cuprins de nesimţire
Tu, Doamne, nu mă urgisi,
Arată-mi, azi, milostivire
Ca oarecând lui Manasi.
De mântuirea Ta, Stăpâne,
Pre mine de mă faci părtaş,
Mai mult decât cu el minune
Cu mine faci, cel pătimaş.
Atunci cu dânsul dimpreună
Cânta-voi laude în veci,
Căci izbăvindu-mă de moarte
La viaţă veşnică mă treci!
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru,
Cel bogat în îndurări,
Luminează-mi totdeauna
Pământeştile cărări!
Mila Ta cea părintească
Îndulceşte viaţa mea,
Dar cutremur mă cuprinde
Că nevrednic sunt de ea.
Prisoseşte, Doamne Sfinte,
Darul Tău dumnezeiesc,
Ca să te cunosc mai bine
Şi mai mult să Te slăvesc!