Fragilitatea libertăţii

Există lucruri pe care le luăm întotdeauna ca fiind de la sine înţelese. Aceste lucruri depind de ceea ce ne-am obişnuit să fie regula în vieţile noastre. De exemplu, dacă se opreşte apa de la robinet, dăm telefon la firma de distribuţie a apei şi le cerem să remedieze defecţiunea, la fel la aproape toate utilităţile care ne înconjură şi pe care le considerăm un minim necesar la care suntem îndreptăţiţi de însăşi condiţia noastră de oameni care trăiesc civilizat.

Mai există însă şi alte lucruri pe care, deşi nu le furnizează nici o firmă de distribuţie, le considerăm ca fiind esenţiale pentru existenţa noastră într-o măsură aşa de mare încât nu le revendicăm pentru că le considerăm la fel de prezente ca aerul. Libertatea este unul dintre aceste lucruri. Libertatea de a vorbi, de a gândi, de a protesta. Asta nu înseamnă că nu există limite pentru exercitarea libertăţii, dar înţelegerea acestor limite porneşte tocmai de la caracterul lor de excepţie de la regula libertăţii şi acestă înţelegerea o găsim chiar şi la cei care sunt însărcinaţi cu aplicarea acestor limitări.

Nu peste tot în lume lucrurile stau aşa, de altfel nu tot timpul în istoria noastră lucrurile nu au stat aşa. E suficient să ne amintim că acum 20 de ani genul acesta de libertate era doar un vis al unora dintre români. Pentru a ajunge la ea a fost nevoie de sacrificii şi cimitirul de la Eroii Revoluţiei este unul dintre martorii preţului cu care a venit această libertate. Nu strică deloc să ne reamintim că libertatea pe care o considerăm azi de la sine înţeleasă stă pe mormintele celor care în 45 de ani de opresiune au înţeles că există ceva mai mult decât a-ţi salva pielea.

De ce vorbesc tocmai acum despre asta? Pentru că, de câteva săptămâni, văd la televizor aceleaşi imagini de acum 20 de ani de la noi. E drept că ele se întâmplă în alte circumstanţe, poate neclare acum pentru noi, aşa cum au fost neclare circumstanţele de la noi celor care le priveau în direct la televizor din Occident. Un lucru este însă constant, cei care mor sunt tinerii.

Situaţia din Iran, locul unde se întâmplă acum aceste lucruri, este destul de îndepărtată de noi, atât cultural, cât şi religios. Şi istoric lucrurile stau altfel decât au stat la noi. Acolo este o democraţie islamică, au fost nişte alegeri, au existat acuzaţii de fraudă. Mai degrabă, acest scenariu seamănă cu scenariul mineriadelor. Dar, dincolo de analogiile istorico-politice, tragedia este identică. Pentru libertate şi adevăr mor tinerii. Şi la fel ca şi la noi, studenţii şi elevii sunt în primele linii. Este o tragedie pe care orice părinte nu poate să nu o înţeleagă, dincolo de orice barieră culturală. Şi tocmai această identitate tragică ne face să descoperim cât de superficială este diferenţa culturală dintre noi şi cât de asemănători suntem chiar cu cei cu care credeam că nu avem mai nimic în comun.

Libertatea e la fel de importantă pentru ei ca şi pentru noi. Revolta lor este o revoltă împotriva minciunii, care, chiar dacă ar fi binevoitoare, nu poate edifica pe termen lung decât o societate din care libertatea va lipsi din ce în ce mai flagrant. Lucrul acesta ne arată că libertatea şi adevărul sunt condiţiile fundamentale ale existenţei umane cu sens. Şi că, oriunde în lume ele se întâmplă să fie încălcate, reacţia oamenilor este aceeaşi. Pentru un creştin semnificaţia acestor două stări este cu mult mai importantă, de vreme ce ele stau la temelia mesajului Evangheliei. Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi capabil să distingă adevărul. Când libertatea este îngrădită arbitrar şi adevărul este ocolit pentru a sluji interesele unora sau ale altora, ceva din fiinţa omenească este amputat în mod esenţial şi evenimentele de acum din Iran ne reamintesc tragic acest lucru. Din nefericire, libertatea şi adevărul au pe lumea această o condiţie inevitabil precară. De aici mulţi trag concluzia că ele nu ar fi esenţiale existenţei umane. Că apa, gazele, locurile de parcare şi grila unică de salarizare sunt mult mai importante şi că, de fapt, acestea contează şi nu „nevoile superioare“, ca libertatea şi adevărul. Nu mă îndoiesc de faptul că în Iran există apă, gaze şi locuri de parcare, ba chiar şi o grilă de salarizare unică, şi totuşi ceva i-a făcut pe tinerii iranieni să se revolte împotriva unei minciuni. Să ne rugăm pentru cei care mor de dragul unui adevăr pe care se clădeşte însăşi libertatea noastră. Dumnezeu să Se milostivească de sufletele lor!