Frământările unui părinte la început de an școlar

Dintotdeauna un părinte și‑a dorit tot ceea ce este mai bun pentru copiii săi. Iar dacă fiecare început de an școlar aduce pentru toți cei implicați emoție, cu siguranță pentru părinți el este marcat și de dorințe (unele dintre ele neîndeplinite din anii precedenți) și de speranțe pentru un viitor mai bun. Copiii, în candoarea lor, se bucură de reîntâlnirea cu ceilalți colegi, cu învățătorii, cu profesorii, în timp ce părinții încearcă să le susțină entuziasmul unui nou început așa cum se pricep mai bine.

Îngreunați de povara zilei de mâine, cu rapoarte și sondaje care vorbesc despre eșecul sistemului actual de învățământ, părinții încearcă să se adapteze, să corespundă cerințelor școlii, în timp ce moralitatea, respectul și bunul‑simț  au ajuns cuvinte de dicționar, care au fost scoase din curriculum. În școala românească sunt în trend premiile la multitudinea de concursuri școlare, vânarea de note și medii cât mai mari, supremația în clasă și în școală și, în general, un loc cât mai în față.

Victoriile de etapă  sunt apreciate zgomotos, iar eșecurile temporare sunt aspru sancționate. Dezamăgirile, frustrările, complexele acumulate în anii de școală sunt din ce în ce mai greu de digerat pentru copilul aflat în plin proces de formare a viitorului adult.

Rolul formativ, evolutiv și integrator al școlii, precum și învățământul care să aibă în centrul preocupării elevul sunt deziderate ale oricărui sistem modern de învățământ menit să contribuie la formarea și dezvoltarea personalității copilului.

Consider că școala trebuie să pregătească copilul de azi pentru lumea de mâine, care se află într‑o continuă și profundă schimbare. Și nu poate atinge acest deziderat decât depășind modelul actual de lucru, cristalizat în decenii, prea puțin focusat pe personalitatea copilului. Educarea creativității este o necesitate care trebuie să se plieze pe respectul de sine și pe respectul față de ceilalți, pe înmulțirea talantului pe care fiecare om l‑a primit de la Dumnezeu.

Numai așa putem spera că dintre copiii de azi se va mai putea ridica un nou Eminescu, Enescu, Eliade, Cioran ș.a. Altfel, vom avea copii de top în universitățile lumii, care își vor aduce aminte, poate cu nostalgie, că s‑au născut în România.