Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Fratele Laurențiu

Fratele Laurențiu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ziarul Lumina - 12 Decembrie 2015

Una din cărțile clasice ale evla­vi­ei creștine occidentale are titlul „Lucrarea prezenței lui Dumne­zeu”. Autorul ei este un monah francez, născut la începutul se­co­lului al XVII-lea, frere Laurent sau, pe românește, fratele Lau­ren­țiu. Acest călugăr a fost bucă­tar, ascultare din cele mai dificile pentru cei care cunosc cât de cât viețuirea din mănăstire.

Întrebat odată cum a ajuns la o asemenea trăire a prezenței lui Dumnezeu în viața sa, fratele Laurențiu a răspuns că el Îl so­co­tește pe Dumnezeu ca începutul și sfârșitul tuturor gândurilor și dorințelor sale. El a luat hotă­rârea de a nu-L uita niciodată pe Dumnezeu de bunăvoie și de a-și petrece întreaga viață cu mintea la Cel care l-a creat, indiferent de situație.

Oamenii, atât confrații din obște, cât și cei care munceau în mănăstire, au băgat de seamă că și în marea vânzoleală a muncii din bucătărie, unde-și avea ascultarea, fratele Laurențiu era cu gândul la Dumnezeu. Nu se grăbea niciodată, dar nici nu tândălea, adică nu pierdea vremea umblând de colo până colo fără rost. El făcea orice lucru la vremea sa cu chipul destins și duhul liniștit. „Vremea de lucru, spunea el, nu se deosebește de timpul acordat rugăciunii și în larma din bucătărie, când toți îți cer tot felul de lucruri, Îl am pe Dumnezeu cu tot atâta pace ca și când aș sta în genunchi, făcându-mi pravila sau împărtășindu-mă cu Sfintele Taine.”

În alt loc din cartea lui, fratele Laurențiu spune: „Ridică-ți inima către Dumnezeu chiar și când ești împreună cu alții, căci El primește și o aducere aminte cât de mică. Nu trebuie să strigi foarte tare; El este mai aproape de noi decât ne dăm seama”.

Fratele Laurențiu a ajuns să simtă prezența lui Dumnezeu vorbind neîncetat cu El. De aceea mărturisea: „Ca să fii cu Dumnezeu nu e nevoie să te afli mereu în biserică. Îți poți face o biserică din chiar inima ta, unde să fugi din când în când ca să vorbești cu El în liniște, în smerenie și în iubire”. (Augustin Păunoiu, după „Vitamine duhovnicești”, Anthony M. Coniaris, vol. 1, Editura Sophia, 2009)