Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Fuga de trup, fuga de neam

Fuga de trup, fuga de neam

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Marius Nedelcu - 18 Dec, 2020

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Biserica ne propune o lectură interesantă: Genealogia Mântuitorului. Această listă de nume din care a răsărit în cele din urmă Domnul ne oferă o interpretare hristologică a istoriei: de la Vechiul Adam la Noul Adam, de la căderea strămoșilor neamului omenesc la restaurarea în Hristos. Pentru cei care auzim aceste nume este un mesaj de speranță, de bucurie că peste toate împărățesc Hristos și victoria Sa împotriva păcatului, a morții și a răului absolut. De asemenea, ne oferă și un sentiment de apropiere, de familiaritate cu cele dumneze­iești, văzând că Domnul Hristos are o istorie pământească, că S-a născut din spița lui Adam, că a avut părinți, moși și stră­moși, că este într-un fel înrudit și cu noi. Dumnezeu nu a șters condiția noastră umană printr-un act triumfal și radical, ci a privit-o cu o dragoste atât de mare, încât a luat-o asupra Sa. Acest act denumit chenoză sau golirea de Sine a lui Dumnezeu pentru a putea asuma creatura aruncă o lumină asupra întregii creații și îndeosebi asupra omului și valorii vieții omului.

În atitudinea noastră, mai ales a oamenilor atașați de viața Bisericii, se poate vedea de multe ori o tendință de a refuza lumea, creația, de a mortifica trupul, de a considera viața trupească rea în sine și vrednică de lepădat și de a ne concentra pe cele viitoare, pe cele de după moarte.

Acest set de atitudini, născut dintr-un moralism excesiv, contravine mesajului Întrupării Domnului Iisus Hristos Care a asumat natura umană căzută, plină de afectele păcatelor și Care a dat o nouă valoare vieții omului. Viața trupească este cadrul cultivării relației cu Dumnezeu spre veș­nicie. Este intervalul creativi­tății noastre, al manifestării puterii de prefacere prin iubire a noastră și a întregii lumi.

Prospețimea Bisericii nu este dată de refuzul lumii, de o anumită spiritualitate „angelică”, ce neso­cotește trupul și lumea aceasta, ci de lucrarea acesteia de sfințire a lumii, a trupului și a materiei. La marile evenimente transfiguratoare ale omului (Botez, Euharistie, Maslu etc.) participă și trupul său. Moartea este biruită în final numai atunci când și trupul este viu și veșnic. Destinul nostru final este experiat mai intens pentru că suntem și trupuri.

Unei spiritualități suprafirești Biserica îi răspunde în această duminică cu o listă de nume, cu un pomelnic, cu un neam care nu e format numai din personaje pozitive și oameni cuminți, ci și din păcătoși, din răpitori și desfrâ­nați, din neascultători și aventurieri, dar de care Domnul nu S-a rușinat. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că de acești strămoși păcătoși Domnul nu S-a rușinat și a rânduit să fie amintiți pentru a ne arăta că pentru aceasta a venit Mântuitorul, să vindece neputința din om.

Neamul este un alt cadru al manifestării omului, un dat care nu depinde de el. Te naști într-un neam fără să fii întrebat. În modernitate, neamul este privit ca o reminiscență a trecutului, cultura globalistă vrând să ne convingă că neamul trebuie într-un fel abolit. Această perspectivă apare pentru că există o raportare ideologică la neam. Neamul nu este o teorie, ci este o realitate practică, este dat de acel „a fi” în viață. Este coagularea unor daruri și specificități personale care devin comunitare. În lumea satului, îmi aduc aminte din ­copilărie, neamul se traduce prin acel: „Al cui ești?” Comuni­tățile sătești se diferențiau prin anumite note dominante. Unii erau meșteri buni, alții se remarcau prin anumite calități umane, alții făceau obiecte, gen gă­va­ne, banițe etc. Dacă la nivel co­mu­nitar se pot vedea aceste speci­ficități, generalizând, putem spune că ­nea­mul, ca sumă a notelor dominante, este un spațiu al îmbo­gățirii și dezvoltării persoanei umane și nicidecum o piedică. Dar în evaluarea acestei ches­tiuni trebuie multă luciditate și grijă pentru a nu aluneca pe panta idealismului. În definitiv, Întruparea Domnului ne arată că datul creat, viața noastră, ­familia în care ne naștem, ­neamul sunt cadre unde primim binecuvântarea lui Dumnezeu și nicidecum realități de care să ne emancipăm.

Citeşte mai multe despre:   Duminica dinaintea Nașterii Domnului  -   Genealogia Domnului