„Funia la par“

- Ce funie se apropie, se strânge ori ajunge, şi de ce par a fost vorba iniţial? -

Stelian Dumistrăcel, lingvist, profesor universitar la Departamentul de Jurnalistică de la Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi

Cu surprinzătoarea revenire la o expresie având ca punct de plecare agricultura primitivă ne confruntăm în discursul public şi în limbajul jurnalistic actual. Dăm, în continuare, câteva enunţuri care se cer descifrate din această optică.

„A ajuns funia la par“ a fost titlul unui articol din care aflam că, în judeţul Neamţ, într-un termen scurt, trebuia definitivată „strategia anti-secetă“. În textul unui alt articol, se scria că „se strânge funia de par“ pentru investitorii greci care şi-au neglijat obligaţiile în ceea ce priveşte modernizarea drumului european E 576. Iar, cu referire la probleme arzătoare din viaţa publică, se prooroceşte că „se apropie funia de par pentru partidele politice“. Nu lipsesc comentarii, în aceiaşi termeni, nici din mesaje despre situaţia unor persoane particulare: „Se apropie funia de par. Aveai două cartonaşe galbene şi mă iei cu «monşer», de parcă aş fi avut onoarea să pasc împreună cu d-ta oile pe acelaşi deal…“.

Ce funie se apropie, se strânge, ori ajunge, şi de ce par a fost vorba iniţial?

Expresia provine din terminologia treieratului cu caii: legaţi câte doi, aceştia erau mânaţi în cercuri concentrice, tot mai strânse, în jurul unui par, pe aria pe care fuseseră înşiraţi snopii de grâu, dezlegaţi. Treptat, funia se înfăşura pe par, până ce caii erau, astfel, imobilizaţi. Atunci, se schimba direcţia mişcării, caii fiind mânaţi „la lature“.

Practica însăşi fiind cunoscută, punctul de plecare al expresiei era transparent pentru cititorii din epoca în care au scris Creangă şi chiar, apoi, sadoveanu. În Harap Alb, de exemplu, găsim următorul context: „… la grea încercare m-a pus Spânul… Se vede că mi s-a apropiat funia de par“ (în caz de nereuşită, Harap Alb fusese ameninţat cu moartea). Şi tot la sfârşitul vieţii este o referire la Sadoveanu: „Anul ista mă simţesc mai slab, după boala de astă vară. S-apropie funia de par“ (Pe Deleleu).

Aşadar, apropierea funiei de par, când este vorba de oameni, a numit şi continuă să numească, figurat, o situaţie dificilă, ce nu lasă posibilitatea unor „eschive“, care nu poate fi evitată. Dar punctul de plecare nemaifiind cunoscut, poate fi avută în vedere şi o altă funie, cea a caznei, lucru evident atunci când un oarecare se destăinuie astfel: „am primit 180 de lovituri, în picioare am primit 18, m-au târât cu funia de par de 23 de ori“, după cum aceeaşi imagine este posibilă şi în cazul „Funia lui Vadim se apropie de par“ (cum s-a titrat într-un ziar atunci când SIE a comunicat Colegiului CNSAS noi date despre acesta, privind trimiterea sa ca agent la „Europa liberă“). Dar, pentru personaje din viaţa politică, expresia face trimitere la un eventual sfârşit de carieră; iată un text de interogaţie retorică: „Hrebe, se apropie funia de par? Pe când o pui de o vizită la Parchet?“.

Dacă jurnaliştii preiau cu uşurinţă, din vorbire, această formulă, potrivită pentru a numi situaţii critice, în termeni de senzaţie, este surprinzătoare apariţia aceleiaşi imagini în mesaje particulare ale unor persoane tinere, pentru a numi, printr-un joc de cuvinte, momente de importanţă pentru statutul lor: „şi uite cum se apropie funia de par... şi bacu de mine!“. Ca să nu mai vorbim de trecerea de la ludic la cinic; într-o notaţie de pe blogul unei vedete din audiovizual (A. G.), cu proclamate succese şi într-un alt domeniu, nenorocirea numită prin această expresie s-ar profila dinspre o revelaţie (din optica înfumurării masculului): „Dar parcă simt că acum mi s-a strâns funia la par. E prima femeie inteligentă pe care …“.

În sfârşit, consemnăm şi faptul că s-a găsit şi reversul medaliei: prin contrast, pentru „a sfârşi cu bine o treabă, o afacere“, la Iuliu Zanne (Proverbele…, V) este notată expresia a dezlega funia de la par.