Gândirea pozitivă şi optimismul creştin

Gândeşte pozitiv! Îndemnul acesta, gol în sinea lui, nu mă ajută deloc să nu mai gândesc şi altfel. Omul de azi pare să găsească foarte uşor alinare, linişte şi împlinire în tot felul de concepte lipsite de vreo noimă. În lipsa unui sentiment religios autentic, omul se lasă ademenit de religii mascate. De câte ori nu aţi auzit, mai ales în filmele americane, dar şi în viaţa de zi cu zi, sloganul de a gândi pozitiv! Gândirea pozitivă promite fericire. Chiar se poate întâmpla să ai o viaţă plină de reuşite numai pentru că îţi spui mereu că va fi bine?

Sunt zeci de cărţi care atestă faptul că gândirea pozitivă a dat roade la cei care au practicat-o. Mai mult decât atât, mulţi dintre miliardarii lumii, oameni cu vise împlinite, au scris cărţi pe tema fericirii lor, ţin cursuri şi predică felul de gândire salvator. Iată cum se defineşte aceasta: "Gândirea pozitivă este o atitudine mentală cu ajutorul căreia reuşeşti să depăşeşti obstacolele şi să îţi îndeplineşti visele. Este o atitudine mentală datorită căreia obţii rezultate bune şi excelente. O gândire pozitivă anticipează fericirea, bucuria, sănătatea şi rezultate satisfăcătoare pentru fiecare situaţie şi acţiune. Tot ce îţi pui în minte reuşeşti să duci la bun sfârşit".

Nu sună înfricoşător să îţi pui în minte ceva şi să reuşeşti totdeauna, şi asta graţie minţii tale, interiorului tău canalizat pe reuşite? Am citit într-o carte din seria aceasta ceva colosal: dimineaţa, să spui un "mulţumesc" când pui primul picior jos din pat şi un al doilea "mulţumesc" când pui al doilea picior! Un mulţumesc către nimeni, pierdut în eter. A gândi pozitiv înseamnă, după teoriile acestea, a crede că tu poţi face ceva, că ţie ţi se cuvine să fii fericit, să devii bogat, să te împlineşti profesional şi să ai tot ce vrei de la viaţă. Tu, singur, cu mentalul tău atoateîmplinitor. A gândi pozitiv este una şi a crede că Dumnezeu te va ajuta este alta. Sunt două lucruri opuse. Gândirea pozitivă este de fapt o religie în care zeul este propriul ego. Omul care gândeşte pozitiv în sensul acestei teorii îşi este sieşi împlinitor al cererilor şi dorinţelor, al viselor, al destinului pe care l-a smuls din mâna lui Dumnezeu, conducându-l pe un drum de sine trasat. Dar cum rămâne cu veşnicia? Nu o dorim şi pe ea pozitivă? Sau ajunge să credem: "Eu voi fi veşnic fericit, eu mă voi mântui"…?