Gânduri de drag de la studii ale ieromonahului Antonie Plămădeală

Un articol de: † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor - 28 Septembrie 2011

Ieromonahul Antonie Plămădeală, în vremea studiilor din Anglia ca bursier la Heythrop College din Oxford, nu a uitat de pământul drag de acasă şi de cei dragi pe care i-a păstrat adânc la suflet şi cărora le-a transmis permanent unele mici dorinţe şi gânduri. Din tezaurul epistolar al ieromonahului Antonie redăm în continuare alte câteva rânduri.

"Dragii mei, mai întâi sărbători fericite şi la mulţi ani. Încă o dată. Dacă n-aţi trimis articolul părintelui Stăniloae, pe care vi l-am cerut ieri printr-o scrisoare, nu-l mai trimiteţi. Am descoperit în Oxford o bibliotecă în care am găsit revista. Ieri, sâmbătă am dormit la Cantebury Road 1, St. Gregory House, am luat masa
într-o familie din Oxford (seara) iar azi dimineaţă am slujit la Capela ortodoxă cu un preot englez ortodox. La amiază am fost invitat la masă de Prinţul Obolenski, care în prezent e profesor la Oxford. Odată cu mine a fost invitat şi un arhiepiscop grec din Constantinopol Emilianos de Selencia. Fiindcă grecul nu ştia franţuzeşte, a trebuit să vorbim numai englezeşte. În general, ne-am înţeles! La ora trei a venit o maşină de la Colegiu care m-a luat. Mă gândeam în maşină că voi aţi avea degeaba maşină aici. Se circulă de obicei cu 100 pe oră, sunt foarte multe maşini, dar respectă strict regulile de circulaţie. Astă seară studenţii au jucat o piesă de Shaw, "Androcles şi Leul", iar în pauze s-a servit gin şi cherry. A venit multă lume din împrejurimi. Era la colegiu cum e la operă când vin oficialităţile.
Mi-a scris Ileana. Trăsnită! Era gata să vie să mă vadă de Crăciun, dar i-am scris că plec la Liverpool. Dumnezeule, ce mă fac cu voi! Îmi cheltuiesc toţi banii pe scrisori! Să vă văd pe voi! Dar parcă vă văd cu toacele în mână întrebându-vă unul pe altul: "Ce să-i mai scriem? Scrie tu, că eu nu mai ştiu ce să scriu!" Propriu-zis acum v-am scris pentru că sunt bun şi n-am vrut să vă las să vă zbateţi pentru ochiul acela. Mă costă asta nouă pence, dar ce nu fac eu pentru voi? Vă şi îmrăţişez cu căldură ca întotdeauna.
Leonea-Antonie"

(Scrisoarea din 16 decembrie 1968, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)

"Dragii mei, mai întâi, mulţi ani. Iată, sunt deja de un an în Anglia! Să vă fac filmul ultimelor zile. De la Colegiu am plecat la 21 decembrie, cu o maşină, la gara Banbury. Am luat trenul spre nord la 9:46. Am schimbat la Birmingham şi am ajuns la Liverpool la 12:45 unde mă aştepta cu maşina lui Rev. Dr. D. Hope, preot Anglican. Am vizitat Liverpoolul care are două catedrale imense, una catolică, în stil modern, ca un circ, cu altarul în mijloc, fără nici o decoraţie, doar cu câteva cruci de lemn pe pereţii de ciment. Şi alta anglicană, într-un gotic inimaginabil, din piatră masivă, roşie. Arhitectura celei catolice e în stilul nou al capitalei Braziliei, cea a celei anglicane a clasica, gotică, dar uriaşă. Am fost, bineînţeles şi la mare şi în port, şi peste tot. Crăciunul l-am făcut în Liverpool; am fost invitat la două familii la masă. În biserică, odată cu ceilalţi preoţi, am primit şi eu cadouri. Nici nu ştiu ce o să mă fac cu atâtea dulciuri. Cutii cu ciocolată, fleacuri mărunte etc. Anglicanii au frumoase concerte de colinde. A doua zi de Crăciun am plecat spre nord. Manchester, Wakefield, unde am stat până azi. Din Wakefield am vizitat în fiecare zi câte ceva. Oraşul York, cu o catedrală pe care nici nu v-o puteţi imagina ca o cetate romană cu ziduri si porţi şi tunuri, ca în filmele istorice englezeşti, şi peste posibilitatea de a fi descris într-o scrisoare. Mai în nord, am vizitat două mănăstiri din sec. al XII-lea, Rievaulx Abbey si Byland Abbey, foste mănăstiri cisterciene, catolice înainte de Reformă. Mai spre nord-vest am vizitat Community of Sf Peter - mănăstire de maici anglicane (am fost şi la o slujbă) şi Community of Ressurection - mănăstire de bărbaţi la Mirfield, care are şi un colegiu (Facultate de Teologie), tot anglican. Priorul (stareţ) are barbă ca un călugăr ortodox. Este şi un episcop acolo, acum episcop de Wakefield, mai înainte episcop în Birmania. Am fost oaspetele lui. Ei, ce mai, altă lume! Şi eu sunt o noutate aici. În Wakefield am locuit la părinţii părintelui Hope. Am văzut în direct Apollo 8 la televizor. Bine înţeles şi un divers program de sărbători, seara. Cu vreo trei lucruri mă împac greu însă: masa fără pâine (ei spun că pâinea se mănâncă numai când nu ai ce mânca), fără vin (un pahar cu bere) şi casele fără sobe. Încălzire electrică peste tot. Asta înseamnă 10-15 grade. N-am văzut deloc păduri. La părinţii părintelui Hope, în salon, este un cămin, cu cărbuni, dar e cald numai lângă el. Treaba cu bundiţa trebuie făcută, dar dacă voi găsi aici ceva, vă voi scrie. Deocamdată sunt pe drum şi nu ştiu ce va fi cu banii de buzunar. Mi-au dat pentru decembrie zece lire sterline. Dar asta până vor primi dispoziţii de la Roma. Cu zece lire poţi cumpăra un costum, un pat modern de o persoană şi încă ceva, trei perechi de pantofi etc. Dar cărţile sunt scumpe. Da, mi-am luat palton în Bucureşti şi bine am făcut. Costumul nu-mi place. Prinde orice scamă şi pantalonii nu-s reuşiţi. Mâine plec la colegiu. Scrisoarea voastră am găsit-o azi în Liverpool (trimisă de la Colegiu). Am mai găsit şi altele: nişte invitaţii în Germania, şi proiecte pentru Franţa şi Ierusalim, dar asta pentru viitor, din partea domnului Miron (am o vastă corespondenţă cu toată lumea, de aceea vă rog să-mi scrieţi întotdeauna: am primit scrisoarea din… data). Domnul Miron va veni probabil la Bucureşti pentru nişte conferinţe. S-ar putea deci trimite bunda şi prin el. Vă voi ţine la curent. Ce măsură? Cam măsura părintelui Emilian, aşa de om bine făcut ca mine! Dar vedeţi, să fie într-adevăr ceva cu care să nu-mi fie ruşine! Cum a fost Crăciunul? Ce călătorii mai faceţi? Pe aici sunt drumuri extraordinare. Am trecut munţii pe o şosea excelentă. Şi acum vă îmbrăţişez şi vă doresc cele bune. Sper că n-o să vă plângeţi că nu vă scriu. Antonie"

(Scrisoarea din 1 ianuarie 1969, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)

"Am ajuns ieri la colegiu. M-a aşteptat o maşină la gară, aşa că acum sunt din nou în camera mea, mai caldă, căci e cu calorifer. Am găsit corespondenţa pe masă: prima scrisoare de acasă, o invitaţie la o familie din Londra, un pachet cu cărţi (ghiduri turistice, monografii de mănăstiri, reviste, "Contemporanul", "Archives diplomatiques et consulaires", "Ion" în englezeşte) de la Ambasada noastră şi o scrisoare amabilă, în care îmi oferă tot sprijinul ataşatul cultural. Îmi vor trimite aici filme cu mănăstirile din Moldova şi orice voi mai avea nevoie.
Am primit şi prima scrisoare. Avea şi Chipping Norton dar mai sunt unii uituci! Ce înseamnă Chipping Norton? Oficiul poştal. Necesar. Acum s-au mai adăugat nişte indicative OX7 5UE, care înseamnă drumuri poştale, şosele şi mai ştiu eu ce. Aici corespondenţa circulă numai cu maşini şi sunt atâtea drumuri căci chiar ei, englezii, umblă cu harta în maşină. Bine înţeles toate asfaltate şi cu pasaje la nivele diferite la întretăieri. Am văzut la Birmingham adevărate şosele aeriene, de kilometri lungime. Şoselele mari, naţionale, au şase benzi (trei şi trei). Viteza maşinilor e peste 100/oră, iar în localităţi 40-50. Trenurile merg de asemenea cu viteze teribile (200/oră cred, dacă nu mai mult). Gările oraşelor mari (Liverpool, Birmingham, Leeds, York) sunt mai mari decât Gara de Nord şi sunt subterane. În gări se intră prin tunele. De la o linie la alta urci şi cobori cu scări rulante. Dacă eşti mototol nu te mai descurci. În gări automatele vând tot ce vrei, mâncare, cărţi, ziare. Dar se pare că eu voi face străinătatea fără bani. Colegiul dă totul, dar nu dă bani. Totul, adică şi haine şi ghete şi maşină la dispoziţie pentru drum, şi caiete, hârtie, săpun, spălat, mă rog, tot ce poate avea nevoie un om, ca la mănăstirea cea mai ideală. Ei, dar ce să fac, să trăiesc şi fără bani. Chiar şi scrisorile se depun la poştă netimbrate şi se timbrează acolo. Dar am grijă să nu abuzez, deşi până acum am trimis 74 de scrisori şi azi iar fac un stoc. Asta înseamnă o cheltuială de aproape trei lire. O pereche de pantofi. Poşta e aici scumpă sau poate sunt pantofii ieftini! Cu asta nu vreau să mă scuz pentru eventualele întârzieri în corespondenţă, dar vă spun aşa pentru cultură generală! Sper că până acum am fost chiar pre… scriitor. A câta scrisoare e asta? În orice caz de la voi aştept cel puţin două pe lună, dar mai bine patru, adică una pe săptămână, aşa ca să am sentimentul legăturii neîntrerupte. Din când în când mai trimiteţi-mi lucruri interesante din reviste (tăieturi) şi urmăriţi dacă va fi anunţat romanul meu. Oare va trece prin ultima vamă? Asta e asta. Dar sunt ca întotdeauna liniştit. Ce va vrea Dumnezeu. Iată că uneori el vrea şi ca noi! Da, cred că într-un fel şi tenacitatea mea, aşteptarea, a contribuit la această ieşire. Dacă mă căsătoream? Asta aşa, de-o pildă! Eu am crezut mereu într-o echitate (era cuvântul meu preferat) şi o aşteptam chiar şi când eram în trei schimburi la mase plastice. A venit. Pentru că am fost limitat la puţin acum văd multe. Ce va mai fi? Voi vă faceţi din nou iluzii pentru mine. Eu nu-mi fac. Nici acum. Nici de aici. Să fim modeşti. Uneori şansa te serveşte, alteori nu şi tu însuţi nu ştii de e bine sau e rău, când ţi se dă o anumită direcţie. Noi credem că e întotdeauna bine, chiar şi când nouă ni se pare că e rău. Cu mine până acum s-a cam confirmat. Poate că fără unele rele dinainte, nu ajungeam acum în Anglia. Dumnezeu e adesea de neînţeles în vieţile multora, chiar şi în a unora cărora le merge numai bine - dar uneori e şi El logic. Iată, uneori îşi aminteşte că trebuie să fie şi echitabil. Cum şi de ce e uneori aşa şi alteori altfel, nu ştiu. Eu. Poate alţii ştiu. Să văd. Mai învăţ. Că doar de asta sunt aici! Un lucru însă ştiu din experienţă: să nu te prea încrezi în Dumnezeu! El gândeşte altfel decât noi - spune Scriptura- şi încrederea noastră se bazează întotdeauna pe coordonatele logicii noastre. De aceea eu mai degrabă aştept decât nădăjduiesc. Da, aştept cu nădejde, dar cu nădejdea că şi Dumnezeu va gândi ca mine, măcar din când în când. Sau, dacă vreţi cu nădejdea că, din când în când, s-ar putea să mă nimeresc în gânduri cu Dumnezeu. Dacă nu, am încredere în judecata Lui. Ei, dar gata cu asta. Ce să vă mai spun? Profesorul cu care îmi lucrez teza se numeşte Robert Murray, profesor de eclesiologie. Ştie latina (şi-a făcut teza în latină), greaca, ebraica, siriana şi toate limbile moderne. Cred că voi susţine-o aici întâi şi la Bucureşti doar voi echivala-o. Să vedem. Am refăcut planul cu el şi în două luni voi fi gata cu primul din cele 6 capitole. Un episcop anglican din Wakefield mi-a spus că se va interesa şi pentru o bursă la un colegiu anglican. Dar cred că nu va mai fi nevoie. Ei, şi ce vă mai interesează? Domnul Miron mi-a trimis o fotografie în culori cu Daniel, Cleopa, eu şi Miron, făcută la Sihăstria. Îmi pare rău că nu sunteţi şi voi să vă am aici. Aştept deci patru scrisori pe lună. Şi căutaţi timbre frumoase, eventual cu reproduceri de tablouri religioase, cu valoare mică, ca să fie mai multe. Căutaţi la Suceava. Am văzut câteva, tipărite în 1968. De exemplu: "Logodna mistică a Sf. Ecaterina de Lamberto…", timbru de 60 bani, "Deşteptarea României de Ghe. Tătărăscu", de 10 bani, "Maria şi Pruncul" de Jan van Bylest, de 1,75 lei. Asta face impresie, când vine dintr-o ţară comunistă. Dar asta nu înseamnă că dacă nu găsiţi, să întârziaţi cu răspunsul. Dacă găsiţi faceţi provizie. Părintele Zaharescu a primit scrisoarea mea? Am trimis şi maicii Nimfodora o vedere. Dacă scap la ceva bani, vă trimit şi vouă vederi. Ca să scap mai uşor!

Va îmbrăţişez, Antonie"

(Scrisoarea din 3 ianuarie 1969, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)