Una dintre cărțile care aduc în atenție personalitatea Sfântului Andrei Șaguna este și prima biografie despre el, scrisă de secretarul său, Nicolae Popea, Episcopul de mai târziu al Caransebeșului și membru
18 Ian, 2026
Gavvata
Eu cred că ea nu s-a născut din părinţi. Mai curând îmi vine a zice: s-a coborât dintr-o icoană veche. Scundă, cu fruntea mică, nu i se vedeau decât doi ochi mari, negri, mereu miraţi. Toată tinereţea şi-a petrecut-o lângă un leagăn mereu plin. O grijă necurmată şi oboseala unei vieţi în care nopţile dormite se numărau pe degete o ofiliseră cu mult înainte de vreme: „Când oi termina copiii ăştia de crescut, nu vreau decât să mă satur de somn şi, după aceea, pot să mor!” Mai târziu, unul dintre mulţii ei copii a ajuns preot, iar ea a socotit acest fapt ca o izbăvire şi o ajungere la cea mai înaltă culme. Din clipa când fiul ei a îmbrăcat reverenda, nu l-a mai strigat niciodată pe nume. De câte ori intra pe poartă, nu-l primea decât cu trei cuvinte: „Sărut mâna, părinte!”. Nici prin faţă nu i-a mai trecut, niciodată. Mergea în urma lui, la câţiva metri. Şi avea un pas atât de mărunt, că aproape fugea. Când a venit timpul să i se stingă cuvintele în gură, nu şi-a dat sufletul până nu i-a sărutat mâna: „Sărut mâna, părinte!”. S-au împlinit 14 ani de când nu mai este, dar fiul ei îi aude mereu pasul mărunt şi mereu întoarce capul să o vadă. Nici timpul nu a îndrăznit să se atingă de această rană. Cine ştie? Poate numai ţărâna, la timpul cuvenit, şi poate nu departe. Şi nu o chema decât Ioana.
.jpg)
