Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Generaţia Hristos împărtăşit copiilor

Generaţia Hristos împărtăşit copiilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Bogdan-Aurel Teleanu - 20 Noi, 2010

În general, orice părinte creştin îşi doreşte ca fiul sau fiica lui să aibă o copilărie neîntinată de păcate şi de vicii. Pentru a-l ajuta pe copil să atingă maturitatea întru credinţă, se îngrijeşte să-i transmită, încă de la cea mai fragedă vârstă, tezaurul de învăţătură şi trăire creştină de care dispune Biserica. Apoi, conştient de avertizarea Sfântului Apostol Pavel că "tovărăşiile rele strică obiceiurile bune" (I Cor. 15, 33), se străduieşte să-l ferească de tot ceea ce i-ar putea periclita educaţia creştină. Şi cu toate acestea, observă cum pe zi ce trece copilul său parcă tinde să devină mai degrabă o copie fidelă a epocii secularizate în care trăieşte decât a familiei care îl creşte.

Riscul plasării copilului în aria de influenţă a tovarăşiilor rele este practic aproape imposibil de controlat de bunul simţ părintesc. Unul dintre principalele motive îl constituie însăşi dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei, care a condus la aplicarea principiului interactivităţii în domenii accesibile copiilor, precum jocurile pe calculator sau reţelele de socializare pe internet. Chiar dacă s-ar interzice accesul total la orice mijloc de comunicaţie sau de informare (de la telefon mobil până la internet), prin legăturile de prietenie cu cei de o vârstă cu el, copilul - mai mult derutat, decât protejat - va resimţi în continuare influenţa negativă a tovărăşiilor nocive. Ce poate să mai facă părintele în cazul acesta?

Sub presiunea pericolelor sociale care-i ameninţă fiul sau fiica, angajamentul misionar al Bisericii de a-i conduce pe copii spre Mântuitorul nostru Hristos constituie cea dintâi alternativă la care se gândeşte în mod firesc familia creştină. Icoana copiilor care-L ascultă atenţi pe Fiul lui Dumnezeu - Pedagogul prin excelenţă, potrivit unei metafore utilizate de Clement Alexandrinu - este sugestiv de promiţătoare în acest sens. Scopul acestui tip de angajament bisericesc, care coincide cu cel părintesc, îl constituie dezvoltarea şi transformarea personală a copiilor prin atingerea maturităţii lor întru credinţă.

Numai că experienţa practică din cadrul programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor demonstrază faptul că, în ciuda supravegherii continue, simpla situare temporală şi spaţială a copiilor în interiorul Bisericii nu este suficientă pentru a-i feri de neghina tovărăşiilor rele. Chiar şi pe drumul de acasă până la biserică, din cauza subculturii de cartier sau a străzii, copiii pot fi expuşi unor diferite forme de exhibiţie (fumatul) şi de exaltare a senzualităţii şi voluptăţii (flirtul). Ce poate să facă Biserica în cazul acesta?

Copiii ating maturitatea întru credinţă nu prin constrângere, ci prin împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Astfel, în ciuda viciului şi al păcatului care-i determină pe unii părinţi să-şi izoleze fiii sau fiicele, Biserica le oferă copiilor acestora bucuria întâlnirii creştine prin organizarea de acţiuni comune, dar nu stereotipe, în funcţie de simţirea, caracterul şi nevoile lor (teatru religios, cursuri de colinde, expoziţie de icoane, concursuri de învăţătură şi artă creştină etc.). Astfel, părinţilor creştini nu le revine decât datoria de a-şi înfrânge orice temere nevrotică legată de incertitudinea viitorului propriilor copii şi de a se încrede în pedagogia Mântuitorului nostru Hristos, Cel care a declarat în mod public: "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!" (Ioan 16, 33)".