Generozitatea avvei Ghelasie

Avva Ghelasie, un pustnic palestinian din a doua jumătate a secolului al V-lea, a rămas întipărit în memoria Bisericii, care îl pomeneşte la 31 decembrie. Patericul egiptean păstrează şi el un grupaj de apoftegme despre personalitatea şi purtările acestui bătrân. Numele Ghelasie, de origine grecească, provine de la verbul grecesc „a zâmbi“, iar această calitate se regăseşte în biografia bătrânului, care trece cu destulă serenitate peste dificultăţi. Aşa îl vedem şi în prima dintre apoftegmele din Pateric: un om detaşat de posesiunile materiale şi cu o foarte limpede ierarhie a valorilor. O ierarhie care aşază mereu oamenii cu trăirile, sentimentele şi devenirea lor deasupra lucrurilor şi a averilor.

Foarte scurt spus, apoftegma 1 despre avva Ghelasie relatează un furt şi felul în care bătrânul înţelege să gestioneze situaţia. Ne găsim în secolul al V-lea, când singura modalitate de multiplicare a textelor era copierea lor manuală. Era un proces greoi şi costisitor, ceea ce făcea ca valoarea manuscriselor să fie foarte mare. Mănăstirile aveau mici biblioteci în care Scriptura avea un loc central, dar uneori şi simplii monahi deţineau manuscrise care circulau, erau împrumutate pentru a putea fi citite de cât mai mulţi. Ghelasie avea şi el o Scriptură preţioasă, despre care Patericul nu omite să ne spună că valora 18 parale şi cuprindea Vechiul şi Noul Testament. Manuscrisul era păstrat în biserică, pentru ca toţi din comunitate să aibă acces la text. Un frate străin, aflat în vizită, a furat cartea. Bătrânul a rămas indiferent şi nu a încercat să prindă hoţul (Patericul oferă un şir întreg de călugări, care se lasă jefuiţi pentru a salva sufletele hoţilor, care contează mai mult decât propriile lor bunuri). Hoţul ca să vândă cartea cere mai puţin, 16 parale, dar posibilul cumpărător duce cartea la bătrân să o preţuiască acesta. Ghelasie îşi recunoaşte bunul, dar nu zice nimic, ci doar confirmă valoarea manuscrisului. Dintr-o dată îl putem vedea pe paşnicul monah în mijlocul unui lanţ de înşelătorii şi nedreptăţi pentru că de astă dată cumpărătorul vrea să îl înşele pe hoţ zicându-i că Ghelasie nu a confirmat preţul şi a zis că 16 parale sunt prea mulţi bani pentru carte. Cu această ocazie hoţul află însă şi că bătrânul nu a făcut public furtul şi „este străpuns până la lacrimi“ şi se întoarce să returneze Biblia. Discuţia finală dintre cei doi indică anvergura personalităţii pustnicului. Bătrânul, care renunţase la Biblie în clipa în care i-a fost furată, refuză să o primească: „Fratele îi zice: «Dacă nu o iei, nu mai am odihnă». Bătrânul răspunde: «Dacă nu ai odihnă, o primesc». Şi fratele a rămas acolo până la sfârşitul vieţii, trăgând mult folos din lucrarea bătrânului“. Impresionantă aici este liniştea suverană cu care bătrânul depăşeşte orice posibile tensiuni care s-ar putea naşte. Fără încăpăţânări inutile, fără ambiţii şi dorinţă de răzbunare, avva Ghelasie gestionează întreaga situaţie în aşa fel, încât să menajeze sufletul fratelui pe care vrea să îl mântuiască.

Din nou smerenia este cea care defineşte şi organizează relaţiile din pustie. Smerenia este lumina care dă sens comportamentului uneori absurd al monahilor din deşert. Iar regula fundamentală a smereniei este aceea de a-l vedea pe fratele tău, cu toate scăderile lui, mai presus decât tine şi virtuţile tale. De aceea, avva Ghelasie se lasă păgubit cu bucuria că dăruieşte şi pune mai presus de orice lucru grija faţă de fragilitatea şi vulnerabilitatea celuilalt, care mai devreme l-a rănit, arătând în felul aceasta o neobişnuită generozitate.