Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Geniul care răzbate în ciuda opoziţiei

Geniul care răzbate în ciuda opoziţiei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu - 03 Iul, 2022

Din nefericire, marele Enescu a avut parte de detractori români chiar foarte duri, cum a fost ministrul conservator Constantin Argetoianu (1871-1955). Ministrul Constantin Argetoianu, diplomat român, devenit apoi „eminența cenușie” a politicii românești, cum îl numește un istoric austriac, contemporan cu noi, în lucrarea sa Balcanii în secolul XX. O istorie postimperială (București, Ed. Humanitas, 2021, p. 107), era licențiat în Drept și Litere, dar și doctor în Fizică la Paris. Intrat în politică, a fost senator, apoi ministru conservator de justiție și apoi de finanțe, de interne, de agricultură, consilier regal și, în sfârșit, prim-ministru, în 1939, președinte al Partidului Agrar, dar și autor a foarte multe studii politice, economice, monetare.

Acesta a lăsat, scrie muzicologul român Viorel Cosma (1923-2017), un text memorialistic de o violență puțin obișnuită în presa românească, iar printre victimele lui a căzut și genialul muzician român George Enescu, contemporan cu el.

Iată ce scria C. Argetoianu a ­doua zi după spectacolul operei ­Oedipe: „Aseară a avut loc la Paris «premiera» mult-așteptatului șe­devru (chef d’oevre sau capodoperă, n.n.) al lui George Enescu. Opera a fost transmisă prin telefon și radiofonic, cu solemne precuvântări în toate unghiurile României. Pentru toată fustărimea, pentru tot zăvrăretul muzical valah a fost o zi «sau mai bine zis o seară» mare. Poporul valah își trimisese până acum reprezentanți glorioși (...) în teatrele din Paris (...), dar până aici nimeni de la noi nu avusese parte să fie aclamat ca autor genial pe o scenă franceză, și încă una subvenționată. N-am auzit decât actul I din opera lui Morcovescu (citește Enescu, n.n.) și m-am dus să mă culc, fiindcă n-am simțit nici o dorință să le ascult pe celelalte trei. Când am auzit iarăși doinele și dansurile națio­nale, mi-a venit să leșin (halal ministru român! n.n.). Partitura lui Morcovescu (sic!) e partitura unui muzicant savant, lipsit de acea flacără care nu se stinge nici după moartea omului și luminează mai departe opera ­(filosofie adâncă! n.n.). Aplauze multe la sfârșitul reprezentației, sala fiind ticsită de putorile (sic!) valahe din Paris și de puterile cooperației intelectuale internaționale...”.

Și continuă răutăciosul nostru ministru, după o frază pe care nu o suportă nici hârtia (...): „Dacă Morcovescu (sic!) s-ar mulțumi să fie primul violonist și pianist din lume și ar lăsa compoziția altora, toate ar fi în regulă și România fericită” (C. Argetoianu, Însemnări zilnice, vol. I, București, 1994, p. 255; apud. Viorel Cosma, Florilegiu enescian, pp. 339-343).

Orice om de bună credință, normal și imparțial, care citește acest text, ce l-ar fi vrut autorul a fi pamflet, pe bună dreptate ar zice: Dacă Argetoianu și-ar fi văzut de politica sa, filosof rămânea!

„La câteva zile după premiera operei Oedipe de la Paris, vocile favorabile ale presei românești, la unison cu majoritatea cronicarilor muzicali francezi, în frunte cu Henri Mahlèrbe, care a scris în ziarul Universul de la București o entuziastă relatare de la ultima repetiție cu Oedipe la Paris, l-a obligat pe C. Argetoianu să revină în paginile însemnărilor sale zilnice cu o evocare a luptei tradi­ționaliștilor și avangardiștilor. Din păcate, pe George Enescu - avangardistul - nu l-a înțeles, încadrându-l cu opera Oedipe în rândul «disonanțelor», a inovațiilor «lipsite de rost și de gust», partitura remarcându-se (după părerea neavizată a lui Argetoianu, n.n.) prin «sărăcia tematică a lui Morcovescu» (sic!). Și, ca filosofia ministrului nostru să fie și mai adâncă și jignitoare, adaugă sentința cu iz de oracol: «Poate să se pună Dl Enescu în cap și în picioare, pentru posteritate va rămâne Chou, va rămâne Pinx, dar nu va rămâne Beethoven!»” (Viorel Cosma, ibidem).

Dar George Enescu, om cu totul superior, aflând de părerile lui Argetoianu, cu delicatețea-i bine cunoscută... i-a expediat o scrisoare ironică de... mulțumire din Paris, 26 Rue de Clichy, mai 1936, scriindu-i:

„Mult stimate Dle Ministru, mi s-a comunicat cum că v-ați exprimat de o manieră foarte măgulitoare pentru mine, cu prilejul reprezentației lucrării mele la Opera din Paris. Permiteți-mi să vă mulțumesc din inimă pentru aceasta, asigurându-vă totodată de sentimentele mele de înaltă considerație. George Enescu”.

Iar C. Argetoianu (după ce reproduce scrisoarea) notează în jurnalul său: „Dl Chou-Pinx vrea să fie ironic, dar mânuiește ironia cu aceeași măiestrie ca muzica!” (Ibidem, pp. 335-343).

Adevărul este că foarte mulți muzicieni români - compozitori și muzicologi - contemporani cu Enescu și mai ales cei de după acesta și până astăzi l-au respectat, l-au iubit, l-au venerat, scriind despre celebrul muzician român sute de cărți, studii, articole, cronici, dar mai ales programându-i lucrările muzicale excepționale în concerte de gală și festivaluri până în ziua de astăzi, mai cu seamă în Festivalul și Concursul „George Enescu”, care se organizează în România din trei în trei ani, începând de acum 74 de ani (1958).

Marele nostru Enescu va rămâne de-a pururi pentru toți iubitorii de muzică bună genialul violonist, pianist, compozitor, dirijor și pedagog, care face cinste țării și întregului popor român de pretutindeni.

Citeşte mai multe despre:   George Enescu