Măsura ascezei

Maica Sincletica avertizează cu luciditate: „Cu cât atleții progresează mai mult, cu atât se lovesc de un adversar mai puternic”. Cu alte cuvinte, în viața unui ascet, tensiunea nu încetează niciodată. Ba dimpotrivă, pe măsură ce înaintezi duhovnicește, crește și intensitatea confruntării cu răul. Un asemenea avertisment vrea să aducă înțelepciune și înțelegere în rândul nevoitorilor și să nu îi lase animați de speranța iluzorie a odihnei sau a simplificării lucrurilor pe măsură ce înaintezi spiritual.

Și tot maica Sincletica a zis: „Există și o asceză pusă la cale de dușman. Ucenicii săi o practică. Așadar, cum să discernem asceza dumnezeiască și împărătească de cea tiranică și demonică? Este limpede că plecând de la buna măsură. Să trăiești tot timpul după regula postului. Nu posti patru sau cinci zile la rând și în ziua următoare să te îmbuibezi de mâncare. Lipsa de măsură strică tot timpul. Postește cât ești tânăr și sănătos, căci va veni bătrânețea cu bolile ei. Cât poți, adună hrană, ca să-ți găsești odihnă când nu vei mai putea”.

Asceza nu este ceva bun în ea însăși, nu are sens când este practicată doar pentru performanța în sine. Prin urmare, asceza poate fi bună, dar poate să fie și eretică sau demonică. Un prim criteriu pe care îl oferă amma Sincletica pentru asceza demonică este că aceasta e tiranică. Nu se naște în cadrul unei legături de dragoste cu Dumnezeu, ci din frică ori mândrie. Ajungi să fii stăpânit și terorizat de asceza pe care o practici. E o formă de sclavie în care te scufunzi prin voia ta proprie.

Un alt criteriu definitoriu pentru asceza sănătoasă este buna măsură. La prima vedere, un asemenea criteriu poate părea vag și imprecis. Ce anume este dreapta măsură? Cum arată lipsa exceselor? Aparenta imprecizie a acestei îndrumări vine din multitudinea de factori care trebuie luați în considerare, între care cel mai important este omul care practică asceza, structura sa intimă și resursele sale.

Totuși, maica Sincletica îndeamnă mai departe să trăiești în permanență după regula postului. Adică să păstrezi o regulă constantă a înfrânării. Să nu te avânți în a nu mânca zile în șir, pentru ca apoi, răpus de poftă, să mănânci prea mult. Adică, în viața ascetică este necesar să cauți stabilitatea și o anumită constanță; un echilibru de anduranță.

Apoi, amma Sincletica vede asceza ca pe un proiect de toată viața. Așadar, echilibrul se obține nu doar judecând momentul prezent, ci întregul. Iar nevoința trebuie dozată în așa fel. Mai mult atunci când ai resurse mai mari, iar apoi, când poți mai puțin, să te hrănești din ceea ce ai acumulat prin verva ascetică. La tinerețe mai mult, pentru că ai putere și fizică și psihică mai mare, iar la bătrânețe, adecvat posibilităților tale, ca să nu risipești și ce ai acumulat până atunci.