Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Geniul lui Dumnezeu în crearea lumii

Geniul lui Dumnezeu în crearea lumii

Data: 01 Aug, 2010

Dumnezeu, asemănându-se singur cu un artist, am putea spune că raportul faţă de capodopera sa, care e lumea, e acela al geniului faţă de opera pe care o zămisleşte. Precum arhitectul poartă mai întâi în gând forma ideală a casei ce se va construi ulterior în spaţiu, Creatorul lumii poartă din eternitate în sine ideile tuturor lucrurilor care au fost, care sunt şi care vor fi. Formele frumoase, ce apar în timp şi în spaţiu, alcătuind în armonia lor podoaba şi strălucirea universului, există cu anticipaţie în Dumnezeu, zice Dionisie Areopagitul. El le cunoaşte mai înainte de a fi ele, atât în începuturile, în evoluţiile, cât şi în sfârşiturile lor. Dumnezeu nu are nevoie să iasă din sine pentru a cunoaşte fiecare lucru în parte.

Cunoscându-se pe sine printr-o ştiinţă absolută, el cunoaşte deodată toate lucrurile în prezentul veşniciei Sale. Fiindcă lucrurile, existând în mod ideal în cauza lor şi Dumnezeu fiind cauza lor primă şi cauza lor finală, le vede pe toate în sine, şi prin sine, în afară de sine. Precum într-un cerc, razele pornesc din centrul lui şi se diferenţiază, împrăştiindu-se către periferie, dar, în direcţie întoarsă, se readună şi se contopesc într-unul şi acelaşi punct ideal al centrului de unde au pornit, tot astfel lucrurile izvorăsc din centrul divin, se multiplică şi se întocmesc în timp şi în spaţiu după ordinea universală a înţelepciunii, pentru a se reîntoarce unificate în chip ideal în obârşia lor transcendentă.

Multiplicitatea lor nu contrazice simplitatea principiului dumnezeiesc, fiindcă multiplicitatea e o desfăşurare în timp şi în spaţiu, pe când principiul divin e dincolo de timp şi spaţiu, în ordinea transcendentă. (Nichifor Crainic, "Nostalgia paradisului")