Ghervasie Creţu, eclesiarhul statornic şi evlavios

După ce în paginile trecute ale ziarului am răsfoit câteva din filele vieţii arhimandritului Ghervasie Creţu, continuăm povestea acestui călugăr râvnitor, statornic şi iubitor al slujbelor, cu nădejdea că ascultările sale, slujirea sa neîncetată vor fi pilduitoare pentru toţi cei iubitori de chipuri luminoase.

În 1960, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, întâlnim în pomelnicul Catedralei patriarhale şi pe protosinghelul Chesarie Gheorghiescu, ieromonahul Lucian Florea, protosinghelul Parmena Vasilescu, ieromonahul Grichentie Damian, ieromonahul Simeon Tatu.

Atribuţiile marelui eclesiarh al Catedralei patriarhale erau printre altele: supravegherea desfăşurării programului slujbelor zilnice, veghind ca ele să fie săvârşite după prevederile tipiconale, rânduirea din timp a slujitorilor, preoţi şi diaconi, pentru zilele de peste săptămână, sărbători şi duminici. Avea în grijă inventarul catedralei, veşmintele, cărţile şi obiectele de cult. Spovedea şi îndruma candidaţii la hirotonie. Supraveghea activitatea şi disciplina tuturor slujitorilor catedralei şi întocmea periodic rapoarte către chiriarhul locului privind activităţile curente şi excepţionale ale Catedralei patriarhale.

S-a ocupat în mod direct de organizarea hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 1939-1961 şi a marilor sărbători de peste an, de înmormântarea patriarhului Nicodim Munteanu (†27 februarie 1948), întronizarea noului patriarh Justinian Marina (6 iunie 1948), canonizarea unor sfinţi români şi generalizarea cultului unor sfinţi cu moaşte în ţara noastră (1955), vizite importante ale unor ierarhi din lumea ortodoxă şi a unor personalităţi ale vremii (28 mai-11 iunie 1947 - delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse, în frunte cu patriarhul Alexei al Moscovei şi al întregii Rusii; 13-18 septembrie 1954 - vizita patriarhului Alexandru al III-lea al Antiohiei; 11-27 octombrie 1954 - vizita patriarhului Chiril al Bulgariei; 30 mai - 10 iunie 1958 - vizita patriarhului Hristofor al Alexandriei; 31 mai - 4 iunie 1962 - a doua vizită a patriarhului Alexei al Moscovei şi a toată Rusia; 23 octombrie - 5 noiembrie 1962 - vizita patriarhului Gherman al Serbiei) etc.

Prin adresa cu numărul 8364/1961, episcopul-vicar patriarhal Teoctist Botoşăneanul îl înştiinţa că patriarhul Justinian Marina a aprobat eliberarea din demnitatea de mare eclesiarh al Catedralei Sfintei Patriarhii începând cu 1 iunie 1961, dată de la care devenea eclesiarh arhimandritul Ambrozie Filiuţă. Arhimandritul Ghervasie Creţu funcţiona în continuare ca preot slujitor şi îndrumător al noului numit până la însuşirea de către acesta a rânduielilor noii ascultări.

Pentru conştiinciozitatea şi munca depusă vreme de 21 de ani i se aduceau "mulţumiri cu patriarhiceşti binecuvântări". După pensionarea din 1964 s-a retras la Mănăstirea Dealu, care devenise, în urma Decretului 410/1959, azil pentru monahii vârstnici şi preoţii de mir văduvi. Patriarhul Justinian a folosit această strategie tocmai pentru a nu fi desfiinţată (şi chiar dărâmată) mănăstirea ce străjuieşte Târgoviştea. Coordonarea Casei Sanatoriale prin Casa de Pensii a Bisericii Ortodoxe Române a fost încredinţată înţeleptei monahii Eufrasia Poiană şi preotului Traian Ghica, fost slujitor la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din centrul Bucureştilor.

Monahii şi preoţii vârstnici erau îngrijiţi de câteva călugăriţe harnice: Gabriela, Partenia şi Tatiana. După descrierea acestora, arhimandritul Ghervasie Creţu era un om liniştit, evlavios, senin, răbdător, cu vorbe blânde. Mergea la slujbe şi apoi venea la chilie cu pace în suflet, unde îşi continua rugăciunile şi lecturile. Cei care l-au cunoscut îi păstrează o frumoasă amintire. Prietenul ultimilor ani ai vieţii şi confesor al amintirilor sale, cu care petrecea mai tot timpul, era un preot de mir, văduv, care se numea Teodor Tomaziu.

Era uneori vizitat de părinţi slujitori ai Catedralei patriarhale şi primea din când în când câte o vedere ori scrisoare de la cei pe care-i cunoscuse la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi apoi la Catedrala patriarhală din Bucureşti.

A trecut la cele veşnice în anul 1975, la vârsta de 85 de ani, după ce a "zăcut la pat două săptămâni", aşa cum mărturiseşte monahia Gabriela, care i-a vegheat suferinţa ultimelor zile. A fost înmormântat la Mănăstirea Viforâta întrucât Mănăstirea Dealu nu avea atunci cimitir. Dintre părinţii Catedralei patriarhale au participat arhimandritul Grigore Băbuş şi arhidiaconul Evghenie Dascălu, ca delegaţi ai patriarhului Justinian Marina. Stareţă a Mănăstirii Viforâta era în perioada aceea monahia Arsenia Opriş venită şi ea, împreună cu monahia Euprasia Poiană, din obştea Mănăstirii vâlcene Bistriţa, ctitoria Craioveştilor.

Arhimandritul Ghervasie Creţu a fost un monah de veche tradiţie, osârduitor şi smerit. Un om al unei generaţii care a cunoscut încercările şi persecuţiile, dar care a împlinit, cu smerenie şi conştiinciozitate, ascultarea încredinţată de mai-marii Bisericii până la capăt. Trecut în pomelnicul Catedralei patriarhale alături de monahii altor vremuri, arhimandritul Ghervasie Creţu s-a aşezat în ceata celor care L-au slujit vreme îndelungată, cu statornicie şi evlavie, pe Domnul Slavei.