Acum mai bine de o sută de ani, la București sosea o delegație a românilor din Transilvania, iar cu această ocazie, la un dineu, Ion I.C. Brătianu a susținut o alocuțiune în cinstea oaspeților care veniseră î
Griji de toamnă
Fine neguri pe colnic sau piscuri de brădet, amiezi încă înfocate, amurguri care se sfârşesc în culoarea rumenului, dar şi serile răcoroase ne vestesc sfârşitul anotimpului torid. Cu adevărat, toamna îşi începe domnia. Lumina parcă s-a schimbat în strălucire, nori învălmăşiţi din care se scutură ploi molcume se ivesc tot mai des pe cer scorojindu-i albastrul siniliu pentru a-l îmbrăca în plumburiul bacovian. Dealuri zgribulite şi golaşe, câmpuri odinioară înverzite acum stau zdrenţuite şi ostenite după o vară toridă aşteptând ploile binecuvântatului anotimp al culorilor. Frunzişurile veştede oftează adânc sub călcâiele timpului ce se deapănă. Da, a venit toamna! Noi am mai adăugat încă o vară vieţii noastre, iar toamna va fi ca un popas, potrivit legilor eterne care ne călăuzesc. S-a isprăvit vacanţa şcolară, concediile aşijderea. Oamenii parcă hrentuiţi de sezonul estival încep a se aşeza la locurile lor pentru un nou început. Îndată şcolile îşi vor redeschide porţile, iar învăţăceii vor umple de larmă toate cotloanele lor. Părinţii, bunicii, aşezaţi pe la casele şi rosturile lor, gospodinele trebăluind de zor să aşeze proviziile pentru iarnă transformă luna lui vinicel într-un timp al prefacerilor, adeverit şi prin ziua de întâi, când am sărbătorit începutul anului bisericesc.
Avem multe de înfăptuit toamna. În această forfotă uităm adesea că putem folosi anotimpul roadelor nu doar ca să agonisim rezerve pentru iarnă, ci şi pentru a depozita în cămările sufletelor noastre merinde pentru vremuri grele, atunci când ispitele vor izbi la uşa sufletelor noastre precum viscolele nemilostive şi năprasnicele geruri ale iernii ne vor şfichiui feţele. Aş îndrăzni să spun că toamna, dojana adresată de Mântuitorul Hristos Martei din cunoscutul fragment al Evangheliei de la Luca capătă conotaţii deosebite: „Marto, Marto, te sileşti şi de multe te grijeşti, dar un singur lucru trebuie. Maria, însă, şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea“ (Luca, 10, 41-42). Dacă ţinem seama că unele exegeze văd în cele două surori, Maria şi Marta, cele două laturi ale vieţii umane, sufletul şi trupul, atunci trebuie să recunoaştem că tindem din ce în ce mai mult, dar mai ales toamna, să fim o „Martă“ ocupată, stresată şi îngândurată. Vine frigul; cresc cheltuielile legate de hrană, căldură şi medicamente. La urma urmei nu este nici un păcat să fii prevăzător şi chivernisitor, ştiind prea bine că aceasta este rânduiala din bătrâne veacuri statornicită. O veche zicere spune: dacă toamna e curat în curtea gospodarului, atunci iarna îi va fi curată şi masa. Desigur că nu la o curăţenie ce priveşte ordinea se referă zicala, ci la una pricinuită de lipsuri.
Carevasăzică „Marta“ are multe de făcut toamna. Dar ce facem cu „Maria“, cu sufletul din noi, ce facem cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu? Nu putem renunţa la relaţia noastră cu Cerescul Părinte nici chiar toamna, când ne căznim să găsim pretexte tot mai pertinente pentru grijile crescânde ale „Martei“. Putem să muncim cu mare avânt, dar să n-avem spor, putem agonisi averi, dar fără a capitaliza în Cer nimic, putem să învăţăm multe şi să nu reţinem ceva vital pentru mântuire. Şi atunci care ar fi soluţia? Să fim „Marie“ dimineaţa şi seara „Marta“? Pasajul biblic nu pare a ne spune asta, ci fiecare parte a fiinţei noastre să-şi facă datoria; sufletul să se roage, dar trupul să muncească, neuitând esenţialul, lâunique nécessaire, unicul necesar, cum au spus francezii, Cuvântul lui Dumnezeu, relaţia noastră cu Mântuitorul, partea cea bună care ne agoniseşte mântuirea. Aşadar, care ar fi soluţia? Să încercăm să fim o „Martă“ şi o „Marie“ concomitent. Să ne rugăm nu doar la plecarea genunchilor seara sau dimineaţa în faţa icoanei, ci şi când muncim, să trudim cu gândul la Dumnezeu, să folosim toamna pentru a agonisi nu doar provizii pentru iarnă, ci şi hrană pentru suflet.