Hazardul moral

În urma unor negocieri foarte dure creditorii privaţi ai Greciei au acceptat să renunţe la 50% din datorii. Franţa şi Germania au fost principalii protagonişti ai acestui acord în condiţiile în care băncile franceze sunt cele mai expuse crizei datoriilor greceşti, iar Germania este principala forţă financiară care trebuie să acopere aceste datorii.

La prima vedere pare un lucru bun această reducere. Ea dă posibilitatea Greciei să nu intre în incapacitate de plată şi astfel să se evite prăbuşirea în lanţ a economiilor cu probleme din zona euro. Un eventual faliment al Greciei ar fi fost resimţit foarte acut şi în România, dată fiind prezenţa importantă a băncilor greceşti pe piaţa românească, aşa că am răsuflat şi noi uşuraţi.

Concomitent cu această decizie a fost adoptată şi decizia suplimentării fondurilor destinate salvării economiilor cu probleme, Italia şi Spania fiind potenţialele beneficiare.

Toate aceste măsuri dau un semnal investitorilor şi pieţelor financiare că situaţia din zona euro este sub control şi că lucrurile se pot reîntoarce la normal, adică poate fi repornit ciclul creditării la dobânzi mai mici în aşa fel, încât să se repornească economiile europene aflate în scădere.

Din nefericire semnalul pozitiv dat pieţelor private este însoţit de un semnal foarte negativ dat statelor îndatorate care nu şi-au reformat sistemele financiare şi bugetare. Semnalul că poţi să fii oricât de nesăbuit, Franţa şi Germania te vor salva pentru că nu vor să piardă banii pe care tot ele ţi i-au împrumutat.

Acest efect negativ al ştergerii datoriilor se numeşte hazard moral. În esenţă se referă la faptul că judecata morală sănătoasă a pieţelor se suspendă în cazul în care este nevoie cel mai acut de ea. Dacă pe o piaţă liberă o bancă împrumută nesăbuit un client nesăbuit şi se ajunge în situaţia în care acesta nu mai poate rambursa împrumutul, atunci banca şi clientul vor trebui să plătească împreună costurile nesăbuinţei lor. Falimentul sau pierderea celor doi va fi un semnal de alarmă dat celorlalţi clienţi şi bănci şi va pune capăt nesăbuinţei înainte ca ea să devină endemică şi să afecteze întreg sistemul bancar şi toţi potenţialii clienţi.

Dacă însă există cineva care rezolvă problema în aşa fel încât cei doi nu dau faliment deşi ar fi trebuit să dea, atunci celelalte bănci şi ceilalţi clienţi vor trage concluzia că se poate să fii nesăbuit pentru că în final vei fi salvat de cineva, eventual chiar de către cei care au cel mai mult de pierdut de pe urma căderii tale, deşi nu au nici o contribuţie la această situaţie.

Hazardul moral este mult mai periculos decât falimentul sau pierderile necompensate, pentru că afectează sistemul pe scară largă introducând un element structural de favorizare a comportamentului iresponsabil. În istoria Bisericii, Sfinţii Părinţi au condamnat acest gen de ştergere automată a păcatelor fără pocăinţă, pentru că efectele sale ar fi fost devastatoare pentru mântuirea sufletelor credincioşilor. Dumnezeu este a tot milostiv şi a toate iertător, dar nu decurge de aici că noi putem face orice păcat pentru că oricum Dumnezeu ne va ierta. Este nevoie de pocăinţă pentru că fără pocăinţă nu este posibilă vindecarea sufletească a omului, pocăinţa este începutul conştientizării stării de păcat şi a identificării cauzelor pentru care am păcătuit, în lipsa ei riscăm să recădem la infinit în aceleaşi greşeli, ori de câte ori ne-ar ierta Dumnezeu. Din păcate pocăinţa apare la oameni doar atunci când sunt într-o situaţie fără ieşire sau când au ajuns, cum spune românul, la fundul sacului.

De aceea faptul că în extrem sunt salvaţi cei care ar fi trebuit să piardă poate fi o sabie cu două tăişuri, să sperăm însă că lecţia acestei situaţii va fi bine învăţată de toţi cei implicaţi, şi mai ales de noi ceilalţi care ne apropiam de acelaşi deznodământ, iar pe viitor vom evita acel comportament nesăbuit care ne-a adus atât de aproape de dezastru.