Hebron, casa ospitalității, locul prezenței lui Dumnezeu și al celor bineplăcuți Lui

Situat la vreo 40 de kilometri distanță de Ierusalim, Hebronul ni se descoperă într-un loc deosebit de pitoresc, între coline și vii, cu diverși pomi roditori, amintind de bunătatea și ospitalitatea nemaiîntâlnită a lui Avraam, model exemplar de filoxenie pentru toți.

Deși localitatea a avut de-a lungul vremii diverse denumiri, numele de Hebron s-a impus în fața mai vechiului Chiriat-Arba.

În apropiere de Mamvri și Hebron sunt multe cetăți vechi, diferite sate și locuri unde se întâlnesc vestigii arheologice în care s-au desfășurat evenimente importante din istoria poporului iudeu.

Locul se află, în prezent, într-o permanentă tensiune și tulburare, fiind păzit cu armele, dar venerat atât de către creștini, cât și de iudei și arabi, pentru istoria arătării lui Dumnezeu Cel în Treime și pentru sanctuarul patriarhilor, care a jucat un rol important în istoria poporului ales.

După invazia de la începutul veacului al VII-lea, arabii au dat numele localității El-Kalil, însemnând prietenul lui Dumnezeu, o evidentă referire la Avraam.

Despre cetatea Hebronului citim în cartea Facerea: Sarra a murit la Chiriat-Arba, care e în vale, în Hebronul de astăzi, în ţara Canaanului. Şi a venit Avraam să plângă şi să jelească pe Sarra (Facerea 23, 1). Şi a grăit către dânşii Avraam şi a zis: „Dacă voiţi din suflet să-mi îngrop pe moarta mea de la ochii mei, atunci ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, ca să-mi dea peştera Macpela pe care o are în capătul ţarinei lui, dar să mi-o dea pe bani gata, ca să o am aici la voi în stăpânire de veci pentru îngropare” (Facerea 23, 8-9). După aceasta, Avraam a îngropat pe Sarra, femeia sa, în peştera din ţarina Macpela, care e în faţa lui Mamvri sau a Hebronului, în Canaan (Facerea 23, 19).

Primind țarina Macpela, Avraam a îngropat-o acolo pe femeia lui, Sara. După o bătrânețe umbrită de mari bucurii, înaintat în vârstă, a fost și Avraam îngropat în același loc. Apoi, slăbind, Avraam a murit la bătrâneţi adânci, sătul de zile şi s-a adăugat la poporul său. Şi l-au îngropat feciorii lui, Isaac şi Ismael, în peştera Macpela, din ţarina lui Efron, fiul lui Ţohar Heteeanul, în faţa stejarului Mamvri (Facerea 25, 8-9).

Cartea Numerii ne spune când a fost zidit Hebronul: De acolo au trecut în partea de miazăzi a Canaanului şi au mers până la Hebron, unde trăiau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Enac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înaintea oraşului egiptean Ţoan (Numerii 13, 23).

Înainte de a fi proclamat rege, anterior morții lui Saul, David a domnit șapte ani la Hebron și, fiind ales să conducă întregul regat al lui Israel, și-a mutat capitala la Ierusalim.

În veacul al VII-lea, anonimul din Piacența consemnează că a văzut în interiorul incintei cetății Hebronului o biserică, având în față o mică curte. Era împărțită în două, pentru iudei și creștini. După ocupația arabă, biserica a fost transformată în moschee.

În centrul cetății Hebronului se află una dintre cele mai cunoscute moschei din lume, marea moschee Haram El Halil, care adăpostește mormintele patriarhilor. Blocurile de piatră impunătoare, asemănătoare cu cele de la Zidul Plângerii din Ierusalim, se pare că aparțin perioadei lui Irod cel Mare. Mormintele lui Avraam și Sarei, soția lui, în forma actuală, datează din veacul al VIII-lea.

În apropiere de Hebron se află și locul unde au poposit cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, sub chipul celor trei îngeri. În locul acela se află o mănăstire rusească, ridicată în ultima parte a veacului al XIX-lea. Aproape este și localitatea Beer-Șeba, care se traduce fântâna jurământului ori fântâna celor șapte mielu­șele. În jurul acestei fântâni, patriarhii din vechime și-au fixat corturilor lor de nomazi, iar când s-a născut Isaac, Avraam l-a dez­moș­tenit pe Izmael și l-a izgonit împreună cu mama lui, Agar, care a plecat și a rătăcit prin pustiul Beer- Șeba, însă îngerul Domnului a salvat-o și a condus-o către un izvor. Atunci s-a sculat Avraam dis-de-dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă şi le-a dat Agarei; apoi, punându-i pe umeri copilul, a slobo­zit-o; şi, plecând ea, a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba (Facerea 21, 14). De aceea s-a şi numit locul acela Beer-Şeba, pentru că acolo au jurat ei amândoi. Şi după ce au făcut ei legământ la Beer-Şeba, s-au sculat Abimelec şi Ahuzat, care luase pe nora lui, şi Ficol, căpetenia oştirii lui, şi s-au întors în ţara Filistenilor. Iar Avraam a sădit o dumbravă la Beer-Şeba şi a chemat acolo numele Domnului Dumnezeului Celui veşnic (Facerea 21, 31-33).

Avraam s-a aflat la Beer-Șeba când a primit porunca de a-l jertfi pe fiul său, Isaac. Locul unde trebuia jertfit, cale de trei zile, era Muntele Moria, identificat cu locul unde a fost construit Templul din Ierusalim. Fiii lui David, care i s-au născut în Hebron, au fost: întâiul născut Amnon din Ahinoama Izreeliteanca; al doilea, Daniel, din Abigail Carmeliteanca (I Paralipomena 3, 1).

Iosif a făcut la Beer-Șeba un popas și a adus jertfă Dumnezeului tatălui său, Isaac. Sculându-se deci Israel cu toate câte avea, a mers la Beer-Şeba şi a adus jertfă Dumnezeului tatălui său Isaac (Facerea 46, 1).

Despre stejarul de la Mamvri ne vorbește cartea Facerea (15, 13). Numeroase locuri, ape și chiar arbori au primit, pentru a fi identificați și păstrați în memoria omenirii, nume de persoane. Dacă am cerceta cu atenție fiecare loc, vale ori ținut al Țării Sfinte, explorările ar trebui să continue ani la rând, întrucât istoria, pe de o parte îndelungată, pe de altă parte rodnică, oferă o sumedenie de informații, cum se întâmplă și în cazul locului amintit, care a împrumutat numele de la un amorit, ajungând să indice, apoi, întregul ținut, dar mai ales locul unde Dumnezeu, Cel în Treime, a poposit.

Sub umbra stejarului de la Mamvri, Avraam s-a bucurat să-L primească pe Dumnezeu, descoperindu-ne și nouă, veacuri mai târziu, că El rămâne acolo unde este invitat, chemat și așteptat cu bucurie și atenție. Așa se comporta acest om al lui Dumnezeu, nu doar cu cei trei Îngeri, care erau de fapt Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, ci cu toți semenii, întrucât îl vedea pe fiecare în lumina Sfintei Treimi, al cărei chip îl poartă.

În zona cunoscută sub numele de Mamvri, s-au descoperit multe urme ale unor perioade diferite. Amintim de construcția unei bazilici care a aparținut împărătesei Elena, prin bunăvoința fiului ei, Constantin, și zidiri mai vechi și mai noi, între care cele ale regelui Irod, sau ale cunoscutului patriarh ierusalimitean, restaurator, Modest, în perioada care a urmat invaziei arabilor.

Arheologii care au ostenit acolo au descoperit obiecte vechi, din perioada în care a trăit Avraam, dar și din timpuri anterioare lui, deosebit de prețioase.

Călătorul care ajunge la stejarul de la Mamvri se poate bucura că aici există o mănăstire ortodoxă, cu un program strict, care nu îngăduie pelerinilor să se închine decât în orele prestabilite. Mănăstirea vorbește despre Preasfânta Treime, a cărei prezență în icoane, imnuri, arhitectură, oglindește slava lui Dumnezeu care ne povățuiește pașii către comuniunea divină, model al comuniunii pe care omul trebuie să o realizeze pe pământ. Biserica este plină de Preasfânta Treime.

Întrucât Avraam, pentru mărinimia sa, a avut privilegiul de a sta în preajma lui Dumnezeu, monahii ruși acordă ospitalitate pelerinilor, o gustare, un pahar cu apă, mai ales pe vreme toridă, ori fructe din livada mănăstirii, semne de bunăvoință și comuniune într-o lume tot mai fragmentată și individualistă.

Din stejarul de odinioară de la Mamvri se mai păstrează o tulpină, în parte uscată. Se spune că atunci când ultima mlădiță verde se va usca, lumea își va opri istoria, pentru a o continua în Împărăția lui Dumnezeu. Mulți dintre pelerini, mai ales clerici și monahi, primesc ca semn de binecuvântare o fărâmă din tulpina vechiului stejar de la Mamvri, care amintește de istoriile sfinte și de permanenta prezență a lui Dumnezeu în lume, printre oameni.