Hristos a făcut istoria drum spre veşnicie

Învierea lui Hristos este evenimentul care dă sens şi lumină lumii şi istoriei, şi prin aceasta, şi vieţii noastre. Fără ea, istoria ar fi închisă într-o monotonie şi într-o totală lipsă de sens, ca şi toate componentele lumii şi persoanelor umane.

Varietatea lor e mărginită. Lumea fără învierea lui Hristos dă puţine plăceri şi multe dureri. Iar plăcerile sunt trecătoare, lipsite de sens. Toată viaţa, cu încordările, cu pasiunile ei, de lăcomie, pentru putere se mişcă în întuneric. Egoismul care ne stăpâneşte nu are nici un rost. Toate frământările care ne chinuiesc sunt lipsite de temei, caraghioase. Dacă tot ce facem e lipsit de urmări, pentru ce să ne mai silim să le facem? Numai perspectiva veşniciei noastre le dă importanţă. Iar această perspectivă a deschis-o învierea lui Hristos.

Învierea lui Hristos a adus, peste noi şi peste toată lumea, lumina deplină şi sensul integral. Înainte de înviere oamenii nu ştiau în mod sigur pentru ce trăiesc şi nici pentru ce există lumea. Totul era acoperit de întuneric. Bănuiau unii că vor avea parte după moarte de o viaţă veşnică, dar nu aveau o siguranţă despre aceasta. Acum ştiu că după viaţa de pe pământ vor avea şi o viaţă veşnică, fie fericită, fie nefericită, după cum au folosit lumea aceasta, pentru cunoaşterea măririi lui Dumnezeu şi pentru dovedirea dragostei întreolaltă, sau pentru a-şi satisface plăcerile egoiste, trecătoare, muritoare. Căci Iisus n-a înviat cu trupul, pe care l-a asumat ca Dumnezeu, numai pentru Sine, ci pentru ca să ne dea şi nouă, prin trupul Său înviat, puterea să înviem. "Înviind Iisus din mormânt, ne-a dăruit viaţă veşnică" (Catavasiile Învierii).

De aceea, învierea este sărbătoarea celei mai mari bucurii, a unei bucurii în stare să ne însoţească în tot cursul vieţii pe măsura credinţei noastre în Hristos cel înviat. Învierea lui Hristos ne dă această lumină şi bucurie, nu numai prin ceea ce înseamnă ea, ci şi prin siguranţa că ea a avut loc, pentru că a fost un fapt arătat în istorie, chiar dacă nu a fost produs de factori proprii istoriei sau lumii acesteia. Hristos a trăit în istorie, a primit moartea în istorie şi S-a dovedit înviat în istorie, pentru a arăta că a depăşit-o prin puterea mai presus de ea, manifestată în ea şi prin ţinta arătată de dincolo de ea, făcută evidentă ei. Iar prin această ţintă i-a dat istoriei un sens şi o valoare, a făcut-o drum spre veşnicie.

(Părintele Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos, lumina lumii şi îndumnezeitorul omului)