Hristos şi creştinii

Potrivit unor informaţii şi prognoze încă neoficiale care circulă pe holurile Centrului Ecumenic de la Geneva, mai ales în zona dedicată special Consiliului Ecumenic al Bisericilor - organism de dialog la care sunt reprezentate şi aproape toate Bisericile Ortodoxe autocefale şi ale cărui decizii nu au caracter de obligativitate sau constrângere în contextul intern-local al fiecărui partener de dialog, se pare că până la jumătatea primului secol al celui de-al treilea mileniu vor exista aproximativ 55.000 (cincizecişicinci de mii) de unităţi distincte de cult creştin (cred că denumirea de Biserică e prea mult pentru multe din aceste unităţi de cult), care pretind că deţin şi se legitimează pe Adevăr. Nu e locul aici pentru aprofundate discuţii de natură eclesiologică, nu atât din cauza faptului că ar fi complicate, căci cel puţin din perspectivă ortodoxă lucrurile au fost, sunt şi vor fi clare în ceea ce priveşte subiectul invocat mai sus.

E adevărat, fiecare trăieşte în contextul sau arealul propriu, fiecare are propria modalitate de a înţelege anumite aspecte ale istoriei creştinismului şi, mai mult decât atât, fiecare îşi revendică autenticitatea trăirilor şi a învăţăturilor pe care le propovăduieşte ca venind de la un singur izvor - Hristos, chiar dacă uneori această revendicare este argumentată pueril. Fiecare îşi trăieşte creştinismul în felul său, mai mult sau mai puţin izolat şi fiecare din cei 55.000 îl urmează, unii cel puţin la nivel declarativ, pe Hristos. Însă cred că această realitate oarecum dură a creştinătăţii ar putea să ne dea de gândit acum, cu puţin timp înainte de marea sărbătoare a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, cu atât mai mult cu cât toţi cei 55.000 văd în acest eveniment din rânduiala lui Dumnezeu cu lumea unul dintre fundamentele propriei existenţe.

Este interesant de observat, căci a explica este mai presus de puterea de înţelegere a omului, câte drumuri duc astăzi la peştera Betleemului şi câte drumuri pleacă din ea. Experienţa unui pelerinaj la locurile sfinte te face să înţelegi mai bine existenţa celorlalţi, care, dincolo de înţelegerea diferită a adevărurilor de credinţă, se bucură sincer de moment şi de loc. Însă chiar şi acolo, cu excepţia complexului Bisericii Învierii, creştinii au simţit nevoia de a se şti stăpâni ai locurilor văzute, epuizând misterul, taina iconomiei dumnezeieşti în drepturi de proprietate. Când mergi să descoperi locurile sfinte, ai în minte mai întâi ideea de unitate, nu în sensul unirii artificiale a tuturor creştinilor, ci în cel al descoperirii Rădăcinii comune - Hristos. Dar când există o variantă a locului Schimbării la Faţă sau a nunţii din Cana, secondată îndeaproape de o alta, când drumurile pelerinilor se despart la un moment dat, chiar în imediatul evenimentului mântuitor, atunci poate părea oarecum logică dezvoltarea ulterioară.

Peste câţiva ani, numărul unităţilor de cult creştin va atinge o cifră impresionantă, chiar înfricoşătoare. Poate în anii ce vor urma numărul lor va creşte. Direct proporţional cu creşterea dorinţei de proprietate asupra locului văzut al peşterii Betleemului şi cu scăderea convingerii că acel loc în sine nu reprezintă un scop, ci un mijloc spre ceva. De fapt spre Cineva.