Iarna veacului acestuia

„Străduiți-vă să in­trați prin ușa cea strâmtă” (Mt 7,13), este îndemnul Mân­tuitorului pe care îl tâl­cu­ieș­te Amma Teodora din Patericul egiptean în felul următor: „Pomii, dacă nu îndură iarna și ploile, nu pot rodi. Pentru noi, iarna este veacul acesta. Dacă nu trecem printr-o mulțime de chinuri și de ispite, nu putem deveni moștenitori ai Împărăției cerurilor”. 

Între ispitele contemporane cele mai prezente se regăsește mereu ceea ce teologii ar putea numi tentația hiliastă. Încercarea mai mult sau mai puțin conștientă de a crea aici pe pământ o Împărăție a cerurilor lipsită de Dumnezeu, un rai fără de har, o lume imposibilă a perfecțiunii sterile. Comunismul a fost, cel puțin pentru unii, o astfel de erezie, la fel toate utopiile, care au înfierbântat în ultimele secolele numeroase minți, dintre care unele de cea mai bună credință.
Asceții deșertului sunt cei care ne reamintesc, de fiecare dată când au ocazia, că boala, nepu­tin­ța, slăbiciunea sunt elemente care țin de lumea plină de contraste în care trăim. Binele și răul, virtuoșii, dar și păcătoșii convie­țuiesc la fel ca grâul cu neghina, până la Judecata finală. Greută­țile, dacă sunt asumate cu o conștiință curată, sunt ca un foc ce îți curăță privirea, îți dau luciditatea necesară pentru a vedea chipul adevărat al acestei lumi, dincolo de orice iluzie.
Disponibilitatea părinților și a maicilor deșertului de a primi suferința ca pe ceva folositor sufletului nu îi transformă în niște masochiști, care caută cu orice preț durerea. La fel cum această atitudine nici nu îi blochează în incapacitatea de a se opune răului și manifestărilor lui parazitare. Creștinul este implicat până la capăt în lupta împotriva răului, dar în același timp este suficient de lucid pentru a pricepe că suferința este inevitabilă. Domnul Însuși Și-a arătat dragostea față de lume îmbrățișând-o de pe înălțimea Crucii. Altă cale de a primi și a împărtăși dragostea nu există. Iubirea are mereu însu­șirea paradoxală de a vulnerabiliza, dar în același timp de a da naștere unei puteri de nebănuit. Vulnerabilitatea puternică sau puterea vulnerabilă este starea în care creștinul străbate iarna veacului acestuia către Împă­răția lui Dumnezeu. Dar Îm­părăția cerurilor a intrat deja în lume prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu și poate fi trăită în tensiunea lui deja și nu încă. Întâlnirea cu harul lui Dumnezeu este motorul care te duce prin mijlocul mulțimii chinurilor și ispitelor despre care vorbește Amma Teodora, spre trăirea desăvârșită a lui Dumnezeu în veacul ce va să vie.
Chemați la fericirea veșnică, traversăm iarna veacului acestuia în chinuri și ispite, că să ­putem deveni moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu și, în același timp, încercăm să umanizăm lumea în care trăim, fără să sperăm să clădim aici un rai lipsit de sacru și de har.