Iasim Neagu, ieroschimonahul înveşmântat în mantia smereniei (II)

Părintele Iasim Neagu, începând cu vestita Mănăstire Cernica, din anii tinereţii sale şi până la sfârşit de noiembrie 2007 (80 de ani din cei 94 de viaţă), s-a dovedit a fi un slujitor râvnitor, o slugă bună şi credincioasă, care şi-a pus sufletul pentru Evanghelie şi viaţa la picioarele Crucii.

În Mănăstirea Agapia, locul unde a vieţuit aproape 30 de ani, smeritul avvă s-a ostenit cu toată fiinţa lui. Bun slujitor, duhovnic iscusit şi venerabil monah, ieroschimonahul Iasim a purtat cu el vrednicia şi bogata experienţă a celor mai bine de 80 de ani petrecuţi cu înţelepciune în slujirea Bisericii Mântuitorului Hristos. Din chilia aflată la umbra mănăstirii s-a mutat în cetatea din lumea veşniciei, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea care va să vină.

Părintele Iasim a fost păstrătorul comorii pe care a primit-o tainic de la Mântuitorul Hristos, Mai-marele păstorilor: Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, care sălăşluieşte întru noi…

În îndelungata sa viaţă şi slujire la Sfântul Altar, Cuvioşia Sa a păzit comoara credinţei şi a fost un vrednic următor al Apostolilor, în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în dragoste, în stăruinţă. A propovăduit cuvântul, a stăruit cu timp şi fără timp, a zidit, a îndemnat cu toată îndelunga sa răbdare.

Pe lângă aceste calităţi evidente, a iubit în chip desăvârşit autentica vieţuire monahală, căutând mereu liniştirea, isihia, rugăciunea, apropierea şi dialogul cu Dumnezeu, care l-au întărit pe parcursul vieţii şi l-au apropiat tot mai mult de cuvintele Sfintei Evanghelii.

Printre calităţile numeroase ale părintelui, în chip vădit se putea observa discreţia, ca notă definitorie a caracterului său. Era  deprins cu rostirea, în chip tainic, a rugăciunii lui Iisus, pomenind mereu cu evlavie pe cei care îi încredinţau numele sau pe cei despre care auzea că sunt în necazuri şi strâmtorări ale vieţii.

Ţinea cu mare stricteţe pravila călugărească pe care o dobândise din vremea vieţuirii în Muntele Athos. Taina Preoţiei, slujită cu rar devotament, şi voturile monahale le-a purtat în chip minunat, greu de egalat în vremea noastră. Şi-a făcut chilia Rai, după cuvântul Patericului, şi s-a pregătit în ea ani îndelungaţi pentru ziua întâlnirii cu Mântuitorul Hristos, Împăratul şi Judecătorul veacurilor.

Părintele Iasim a fost înzestrat de Dumnezeu şi cu darul frumoasei psalmodieri. Cunoscând foarte bine notaţia psaltică, interpreta adeseori cântări la strană, iar vocea sa minunată te făcea să guşti în chip tainic din frumuseţile şi desfătările Raiului.

Ca manifestare a smereniei şi discreţiei de care a dat permanent dovadă, ieroschimonahul Iasim Neagu a ţinut ca rudele şi cunoscuţii să fie anunţaţi de trecerea sa la cele veşnice abia după încheierea slujbei de înmormântare.

Căutând mângâiere şi răsplată în Ceruri, el s-a ferit de laudele amăgitoare ale lumii acesteia. În chilia de la Agapia, înconjurată de flori aidoma grădinilor Raiului, ieroschimonahul Iasim a petrecut ca şi în Muntele Atonului. Odată cu glasul clopotului îşi începea rugăciunile şi liniştea meditaţiilor. În anii mulţi în care n-a mai părăsit chilia, se ruga mereu după cuvântul acela care zice: inima mea se roagă şi priveghează… Din vreme îşi pregătise un loc de mormânt, sub crengile brazilor de lângă bisericuţa Sfântului Ioan Bogoslovul, mai mult chiar, şi-a pus deoparte şi rogojina, după vechile tradiţii ale călugărilor evlavioşi.