Idealul spre care trebuie să tindă omul (1)

Noţiunea românească a omeniei e tot aşa de greu de definit ca şi noţiunea dorului. Ea nu e noţiune livrescă şi deci uşor de definit cum este cea indicată de cuvântul german Menschlichkcit, sau menschlich, sau de cel francez humain.

Cuvintele germane Menschlichkeit, menschlich se apleacă spre ideea de milă, având un sens apropiat de barmherzigkeit. Iar cuvântul francez humain are, de asemenea, aproape numai un înţeles sentimental.

Grecii nu au un derivat de la anthropos încărcat de bogăţia de sensuri a cuvântului românesc şi nici slavii nu au un derivat de la celovek, care să afirme echivalentul omeniei.

Numai poporul român a creat de la om un derivat încărcat de tot idealul spre care trebuie să tindă omul; numai poporul român a văzut în om această potenţă de supremă calitate, care poate exista în lume.

Este o mare idee despre om implicată în noţiunea omeniei; în noţiunea omenie e dată omului o ţintă pe care nu i-o dă nici o concepţie filosofică şi gândirea nici unui popor. Ubermensch al lui Nietzsche e ultima concluzie a seniorului feudal nepăsător la ceilalţi oameni. Dar mai este acest Ubermensch „om“? Nu este el cu mult mai prejos de realitatea omului adevărat? Nietzsche ia în bătaie de joc noţiunea de om. Menschlich, all zu menschlich înseamnă o fiinţă umană demnă de dispreţ, care se împacă cu toate formele de compromis şi de slăbiciune. Ubermensch înseamnă cavalerul capabil de fapte mari, de acte mari, ebluisante, pentru a fi urmat de toţi pe această cale. Dar care e rostul acestor acte nu ni se spune. Se urmăreşte un fel de putere pentru putere.

Omenia românească are multe sensuri; ea e prezentă în mod difuz într-o mulţime de însuşiri ale poporului, român. E un nume general pentru toate relaţiile cinstite, atente, sincere, înţelegătoare, lipsite de gânduri de înşelare a semenilor.

A fi „om de omenie“ înseamnă a fi om adevărat, a fi realizat adevăratele calităţi de om. Omenia înseamnă frână în calea tuturor pornirilor care coboară pe cineva de la treapta de om.

Omenia e graniţa între om şi animalul inconştient sau fiară. Înseamnă a nu fi „porc de câine“, adică obraznic ca un porc sau rău ca un câine, sau amândouă; înseamnă a nu fi „lepră“ de care oamenii trebuie să se ferească, pentru că aduce o molimă în viaţa lor. „Un câine de om“ indică pe cineva care nu mai e om sau care nu mai are din om decât capacitatea de a manifesta cu mai multă abilitate cruzimea câinelui.

„Om de omenie“ nu-i o însuşire posibil de practicat în izolare, ci e o relaţie cu ceilalţi, e relaţia normală a omului cu semenii săi. Omul nu e om decât în relaţia normală cu semenii săi.

Omenia e contrarul individualismului, al nepăsării de ceilalţi, e contrarul chiar al unui individualism prin care nu s-ar fi urmărit interese egoiste, ci simpla nepăsare faţă de ceilalţi sau afirmarea de putere gratuită în stil nietzschean. (Dumitru Stăniloae, „Reflecţii despre spiritualitatea poporului român“)