Ideea creştină: Deşertificarea globală a sufletelor

Seniori ce le ştiţi pe toate, e noapte şi arşiţă, în sufletele noastre. Vă invit la un moment de sinceritate. Acceptaţi? Numai, vă rog, să nu plecăm de la ideea că trăim într-o cetate în care „îţi este răpit dreptul de a visa!“, cum ne îndeamnă un personaj, produs al multor revoluţii acumulate în istorie, ce nu a aflat încă gustul autentic al libertăţii, mulţumindu-se cu teoriile din cărţile epocilor mai mult sau mai puţin „moderne“. Dar cine-ţi poate înlănţui sufletul, fără propria-ţi consimţire, când Dumnezeu te-a creat liber? Singur ţi-ai meşteşugit „lanţuri“ sau poate doar ai moştenit acest meşteşug şi l-ai îndrăgit. Acum „lanţurile“ te strâng şi te sfâşie… Recunoaşte, aşa e?

Şi - în mod paradoxal? - cu cât libertatea ta de mişcare în spaţiul ce ni s-a dat, indiferent de „nuanţe“, de „intensitate“, de „poziţionare“, este mai mare, cu atât chingile sufletului tău sunt mai încordate, mai „angoasante“. De ce te lăcomeşti la atâta spaţiu? De ce te depărtezi atât de mult de centrul fiinţei tale? Veşnicia dătătoare de pace nu e dependentă nici de spaţiu, darămite de vreme…Nu te mai zbuciuma căutând-o oriunde şi în orice. Ea este sădită în tine de la începuturi…Trebuie doar să devii conştient de prezenţa ei şi să-ţi dai întâlnire din când în când cu ea….

Libertatea pe care El ţi-a oferit-o era circumscrisă Adevărului Lui şi, de aceea, absolută. Ai ieşit din Adevăr, ai vrut să fii „căldicel“, să devii precum vremurile. Ţi-ai dat seama? Ai ratat posibilitatea de a trăi în Absolut. Doar acolo dreptul de a visa este garantat. Doar acolo poţi visa însuşi visul Lui, ceva mai mult decat suma tuturor visurilor…Doar astfel orice vis, mărunt ori grandios, devine posibil. Nu spun înţelepţii lumii acesteia că partea conţine în sine întregul? Şi visul tău, oricare - dar oricare! - poate şi trebuie însoţit de visul Lui. Visează-l!

Ţi-ai creat libertatea ta. Un simulacru, dacă vrei să accepţi! O umbră a unei Idei (Aşa mai merge, nu-i aşa?)…Concepte, teorii noi, revoluţii: „Liberté, fraternité, égalité!“ Ce omenesc şi desacralizat ecou! Ecou de cizmă, ritm sacadat, macadam… Istoria o ştie. Trecere pe sub Arcul de Triumf! Care triumf? Doamne, câte potenţialităţi ai aşezat în noi! De pildă, gustul pentru deşertăciuni (Superbă etimologie!). Singurul monument „triumfal“ al căderii tale, al tuturor durerilor tale - că despre asta vorbim - nu-i aşa, este Hristos răstignit. Atât ai reuşit! Să „cerşeşti“ (prin soarta jalnică ce ţi-ai făurit-o) iubirea divină, s-o provoci (şi nici n-ai fost conştient de acest gest), încât Însuşi Dumnezeu să fie nevoit să se lase strivit de „cizma“ ta. Asta-i singura ta victorie pe care ar trebui s-o valorifici, pentru că El ţi-a oferit-o spre a te regăsi, în sfârşit, în El, acolo unde ţi-e locul…

Şi nu mai bate atâtea cuie în trupul de pe cruce! Ecoul lor îţi împietreşte inima. Şi iar vei spune: „parcă am o piatră pe suflet.“ Oare piatra pe care şi eu ţi-o simt nu e însăşi inima ta?

Singurul gest legitim ce te poate aduce din nou în Adevăr, în centrul fiinţei tale, unde îl vei regăsi viu pe Cel crucificat - învierea nu e o metaforă, cum spun toţi „Steiner-ii“ - este rugăciunea. Cu nimic nu poate fi înlocuită spre a te însenina, spre a te deschide şi a primi ceea ce ţi s-a făgăduit. Şi când vei primi, orice sfâşiere lăuntrică dispare ca norii duşi de vânt…Nu e nici o filosofie la mijloc! E însăşi raţiunea noastră de a exista, de a ne exprima iubirea ce a fost investită în noi: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată fiinţa ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. E mult? E puţin? E suficient! Da, ştiu, nu e la îndemâna oricui, ci numai a aceluia care CREDE. Tu crezi? Tu ai credinţă? Cum?! Şi n-ai mutat încă munţii din loc?! Nici eu! Să începem atunci cu piatra despre care-ţi vorbeam…

E arşiţă, e uscăciune, e aşteptare…Iar Bush nu acordă suficientă atenţie încălzirii globale…E frică, e întuneric, e scrâşnire de dinţi… Dar când n-a fost aşa ceva? Nu-l mai învinuiţi pe Bush, sărmanul! Şi el a moştenit frica, la fel ca noi toţi. Şi când acţionezi din frică ce crezi că poate rezulta? Alte baricade şi mai sofisticate, şi mai înspăimântătoare - împotriva fricii… Cu ele, însă, ucidem iubirea…

Am cerut ce am vrut, ni s-a dat ce am cerut, dar Dumnezeu a trimis slăbiciune în sufletele noastre, biete creaturi neascultătoare ce suntem!

„Dar nu se mai schimbă nimic în cetatea asta?“. Care cetate? Până acum ce vorbirăm? Cetatea eşti tu! Începe cu tine! Ştiu, e greu de unul singur. Dar El ţi-a spus: „Fără Mine nu puteţi face nimic!“