Ideea de post

▲ Acum, la începutul Postului Mare, să ne gândim puţin la ce înseamnă de fapt a posti şi să urmăm logica proprie postului ▲

Privită din perspectiva ultimelor luni, ideea de post pare a fi duşmanul cel mai înverşunat al civilizaţiei moderne occidentale. Sună fără doar şi poate şocant, dar o analiză sumară a semnificaţiei postului scoate la iveală o serie de implicaţii foarte deranjante pentru modul de viaţă actual.

Civilizaţia modernă occidentală trece acum printr-o criză economică. Este o situaţie normală, specifică acestui tip de civilizaţie, care apare cu oarecare ciclicitate şi joacă rolul foarte important de a corecta investiţiile eronate şi de a tempera creşterea excesivă a preţurilor produselor şi a costurilor muncii. Criza se va termina în momentul când preţurile şi costurile vor scădea suficient de mult că să facă atractive investiţiile. Oamenii trebuie să trăiască, deci mai devreme sau mai târziu vor trebui să cumpere lucruri şi astfel, încetul cu încetul, economia va produce din nou şi vom avea o creştere economică. Problema este că s-ar putea ca acest proces firesc să dureze mult prea mult şi să afecteze viaţa mult prea multor oameni. Pentru a grăbi procesul, guvernele fac în aşa fel încât oamenii să consume cât mai mult, în speranţa că acest consum va atrage creşterea producţiei, a vânzărilor, adică a economiei în general. Esenţa economiei de tip capitalism este consumul. Fără el, sistemul s-ar prăbuşi, iar odată cu el ar intra în colaps întregul sistem instituţional economic social şi politic al lumii occidentale. Iar cum globalizarea este foarte avansată; ceea ce se întâmplă în lumea occidentală afectează tot globul.

Capitalismul occidental nu poate rezista în condiţiile în care consumul scade dincolo de o anumită limită. Ori tocmai aici e problema cu postul. Postul are ca efect scăderea consumului în general. Postind, credincioşii îşi limitează voluntar plăcerile materiale în speranţa curăţirii trupului şi a sufletului de legăturile materiale care le primejduiesc mântuirea. Strict economic vorbind, ei îşi limitează consumul doar la cele absolut necesare vieţii. Ori, în aceste condiţii, evident că va scădea cererea pentru produsele de „dulce“ şi aici includ nu numai mâncarea, ci şi produsele asociate confortului, luxului şi distracţiei. Ar fi absurd să nu mănânci de dulce, dar să te duci la masaj sau la film la mall sau să îţi cumperi maşini luxoase. Cum tot absurd ar fi să înlocuieşti carnea cu „carnea de post“ făcută din soia un obicei din ce în ce mai răspândit, încurajat tocmai de firmele care observă că le scad încasările în post şi au găsit o alternativă care să le menţină veniturile şi în această perioadă.

Scăderea consumului însă este tocmai acel lucru care ar fi fost de evitat într-o situaţie de criză economică. Dacă ideea de post s-ar generaliza, atunci toată lumea aşa cum o vedem astăzi ar intra în colaps. Lucrul acesta nu este întâmplător. Postul se opune lumii. Prin post oamenii încearcă să iasă din logica lumească şi să aplice un alt tip de logică a cărei finalitate este altceva decât lumea aceasta. Faptul că lumea aceasta este bazată pe creşterea constantă a consumului o pune în totală contradicţie cu logica postului prin care credincioşii vor să scadă cât mai mult dependenţa de consumul neesenţial. Din fericire pentru lumea de azi şi din nefericire pentru oamenii de azi, postul nu prea mai înseamnă altceva decât o cură mai lungă de slăbire şi un prilej pentru o purificare de tip „eco“, în care eliminăm toxinele din organism consumând mai multe alimente sănătoase. Cum produsele „eco“ sunt în general mai scumpe decât cele obişnuite postul este un prilej de creştere a încasărilor şi deci de revigorare a economiei. Dar asta înseamnă ieşirea postului din logica sa şi dobândirea unei alte logici străine esenţei sale, în care postul nu mai e un prilej de renunţare, ci un minunat prilej de înlocuire a unor obiceiuri de consum cu alte obiceiuri mai „sănătoase“.

Acum, la începutul Postului Mare, să ne gândim puţin la ce înseamnă de fapt a posti şi să urmăm logica proprie postului, ca nu cumva să ne fie piedică ceea ce ar trebui să ne fie de folos.