Idiotul

Nu are neapărat legătură cu celebrul roman, deşi o anumită legătură ar putea exista. Mă gândesc deseori că din când în când într-o lume prea deşteaptă mai trebuie să fie şi câţiva idioţi. Cu alte cuvinte, dacă ţi se pune o întrebare, ridici din umeri şi spui că nu ai înţeles. Şi se explică o problemă de-a fir a păr şi ai aceeaşi atitudine de neînţelegere. Oricât de politicos, omul din faţa ta tot îşi va ieşi din pepeni şi nu va întârzia să te facă tâmpit, bătut în cap şi, supremă ofensă, idiot.

Trăim într-o lume falsă şi, mai grav, schimonosită. Lipsa de naturaleţe şi de sinceritate bântuie actuala lume de la Polul Nord la Polul Sud. Schimonosirea omului de astăzi este, indiscutabil, lucrătură diavolească. Se observă foarte bine inversarea sensului spiritual. Schima monahicească a funcţionat mereu ca o schimbare la faţă. Ieroschimonahul este un călugăr îmbunătăţit sau chiar transfigurat al cărui urcuş duhovnicesc nu conteneşte. Invers aşadar, schimonosiţii sunt falşii, mincinoşii, asupra cărora Necuratul şi-a lăsat amprenta. Dar, ironia sorţii, tocmai aceştia din urmă par foarte deştepţi, au răspuns la orice întrebare, nu-i întrece oameni când e să se laude cu isprăvile lor. De asemenea oameni am ajuns să mă tem. Am oroare de ei, mă înfricoşează. În spatele remarcabilei lor mobilităţi simt pustiul, şi de aceea nu le pot opune decât o muţenie abisală. Psihologii mă pot socoti pervers dacă gândesc aşa. Dar în general psihologia suferă de viciul de-a nu-l privi pe om decât în cuşca propriului eu. Cum îndrăzneşti să le spui că omul e mai mult decât o sumă de calităţi şi de defecte individuale le sare ţandăra. Evident, ei pot face recurs la subconştient şi chiar la inconştient. Eventual coboară jungian până la nivelul inconştientului colectiv. Identifică arhetipuri. Dar astea nu-mi ţin de cald. Şi aceasta fiindcă am înţeles că numai tăcând pot dobândi viziunea simplităţii originare.

Blaga vorbea la un moment dat de cunoaşterea luciferică. Nu cred că e cea mai fericită formulă. De altminteri, marele poet l-a depăşit în nenumărate rânduri pe filosof. Cunoaşterea luciferică ar putea fi minus sau noncunoaşterea, ceva absurd pentru omul obişnuit, dar singura cale pentru a depăşi limitele. Aceasta ar fi adevărata cunoaştere de Dumnezeu, iar de aşa ceva, cred, se pot bucura doar idioţii, aceia care nu înţeleg nimic din ce se întâmplă acum în politică, în afaceri, în economie. De aceea fac elogiul stării de suspensie şi iubesc discontinuitatea. Nu-mi plac oamenii de succes şi-i iubesc pe ghinionişti. Ştiu că fiecare dintre noi, lovit de soartă, odată spălat de tină şi de alte mizerii, dezvăluie un chip iluminat, deschis către stele. Noncunoaşterea e marele său secret. Dacă nu s-a născut sub o stea norocoasă, poate ieşi din propriile răni ca din nişte tranşee şi se întoarce spre cerul pe care l-a avut deasupra capului în clipa naşterii. Dar aceasta înseamnă că în viaţă ne naştem de mai multe ori. Cei care au o asemenea şansă sunt cu adevărat fericiţi şi nu născuţii doar o dată, fie şi cu lozul câştigător ascuns între scutece. A fi idiot e ca şi cum te-ai afla între două vieţi. E viaţa lăsată în urmă şi cealaltă abia întrezărită. Eşti domn al discontinuităţii. Mîşkin, că doar de la el am pornit, îi uimeşte pe toţi fără să facă nimic. Aşa şi călugărul ieşit din chilie poate fi un scandal pentru lumea materialistă - nu e exclus să fie strigat, idiotule! -, dar şi o binecuvântare pentru aceeaşi lume care nu simte adierea sa.