Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ierarhie şi iubire

Ierarhie şi iubire

Un articol de: Laurenţiu Gheorghe - 11 Martie 2010

Într-o discuţie surprinsă pe holurile unei policlinici, aşteptând să beneficiez de asistenţa medicală semigratuită a statului român, am auzit vorbindu-se despre armată. Interlocutorii, doi domni serioşi şi în vârstă, cădeau de acord cu faptul că desfiinţarea armatei a fost una dintre cele mai mari greşeli pe care putea să le facă statul român. Opinia lor nu se baza pe argumente legate de capacitatea de apărare a ţării sau de diverse aspecte ale ştiinţelor militare, ci avea în vedere cu totul şi cu totul alte considerente.

Cei doi domni erau supăraţi pe faptul că din cauza dispariţiei serviciului militar obligatoriu tinerii nu mai înţeleg respectul faţă de alte persoane, şi în special respectul datorat superiorilor lor. De fapt ceea ce regretau cei doi era lipsa conştiinţei unei ierarhii căreia orice cetăţean ar trebui să i se supună. Trăind într-o democraţie care stipulează egalitatea cetăţenilor în faţa legii, nici nu ar trebui să existe noţiune de ierarhie, gândeam eu, şi chiar eram pe punctul de a interveni pentru a le atrage atenţia că nu este necesar să ai conştiinţa unei ierarhii ca să îţi respecţi semenii, dar am realizat că de fapt nici ei nu susţineau existenţa de jure a unei ierarhii oarecare, ci funcţia educativă pe care o are expunerea la experienţa unei structuri ierarhice.

Modelul ierarhiei militare era văzut de ei ca unicul model prin care noţiunile de ascultare, încredere, respect, ordine ar fi putut fi însuşite de tineri. Iar lipsa expunerii la acest tip de model era, pentru ei, responsabilă de lipsa acestor noţiuni din mentalul generaţiilor care nu au făcut armata.

Într-adevăr, lecţia istoriei şi a antropologiei este că o societate complexă nu poate exista fără o anumită structură ierarhică. Ea este întâlnită peste tot acolo unde există specializarea funcţiilor sociale. Şcoala, familia, biserica, armata sunt structuri care au diverse modele ierarhice, chiar şi firmele funcţionează tocmai datorită existenţei unor ierarhii. Structurile ierarhice ne înconjoară la tot pasul şi ne însoţesc de la naştere până la moarte, de aceea înţelegerea funcţionării lor este esenţială dacă vrem să ne integrăm în societatea în care trăim. Experienţa armatei este poate cea mai explicită şi mai directă experienţă a ierarhiei, dar nu este singura şi cred eu nici cea completă.

Există un model mult mai adecvat şi mai dezirabil pentru a învăţa funcţiile ierarhiei şi modelul acesta este Biserica. Modelul ierarhiei din Biserică are un element suplimentar care nu se regăseşte în celelalte ierarhii şi tocmai de aceea cred eu că este un model mult mai bun decât armata pentru a-i învăţa pe oameni ce anume este ierarhia sau mai precis cum anume ar trebui să fie ierarhia.

Elementul suplimentar care dă superioritatea acestui model faţă de orice alt model este iubirea. Ierarhia bisericească se naşte din iubire, iubirea este forţa care stă la baza ascultării, respectului, ordinii şi încrederii manifestate în Biserică, iubirea dintre părintele duhovnicesc şi ucenic, dintre stareţ şi obşte, dintre preot şi parohie, dintre arhiereu şi turma sa. Iubire care reflectă iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni şi care oferă astfel un criteriu imbatabil de discernământ între ce este bine şi ce este rău, ce poate fi poruncit şi ce poate fi ascultat, şi ce anume stă la baza oricărei decizii a ierarhiei.

Nicăieri altundeva nu întâlnim acest model în care şefii trebuie să iubească subalternii şi subalternii şefii ca o condiţie obligatorie a mântuirii proprii. Această ierarhie a iubirii naşte ordinea ei proprie care reuşeşte să treacă peste eventuale lipsuri şi neputinţe ale membrilor instituţiei, fără să piardă pe nimeni, fără să îndepărteze păstorul de turmă şi turma de păstor. Acest model ar trebui să fie extins la toate ierarhiile, chiar şi armatei, şi sfinţii militari au arătat că se poate chiar şi asta. Cât ar putea părea de imposibil, această ierarhie chiar funcţionează şi proba istorică a funcţionării ei este Biserica. Dacă ar fi de propus un model societăţii, atunci acesta ar fi modelul ultim. Modelul ierarhiei bazate pe iubire.