Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ieremia, un român plecat în Italia

Ieremia, un român plecat în Italia

Un articol de: Cornel Cadar - 30 Mai, 2008

După ce au fost prin mai multe localităţi din ţară, sâmbătă, 31 mai, rămăşiţele pământeşti vor fi depuse la Oneşti, într-o biserică ridicată în acest scop. Moaştele sunt introduse într-o statuie din fibră de sticlă, de 170 kg, care îl reprezintă pe Ieremia, având ochii de cristal.

Românul a fost beatificat de către papa Ioan Paul al II-lea, la 30 octombrie 1983. Papa a spus, atunci, că el e făclia aprinsă aşezată în candelabru, care „a realizat o sinteză armonioasă între patria naturală şi cea adoptivă (Italia)“. În Piaţa „Sfântul Petru“, trona, în acea zi, imaginea lui Ieremia, aşezat în genunchi, pe o hartă a Italiei, dar îndreptat, cu privirea, spre România.

Încă de atunci, din anul 1983, a existat intenţia de a-l aduce pe Ieremia în patria lui. Dorinţa s-a împlinit anul acesta: s-a întors acasă, după 434 de ani de la părăsirea ţinutului natal şi după 383 de la moartea sa într-o mănăstire franciscană, din Napoli, în ziua de 5 martie 1625.

Interesantă este însă istoria redescoperirii mormântului şi a beatificării lui Ieremia, pentru că la ea au colaborat catolici şi ortodocşi, români şi italieni.

Datorită sfinţeniei vieţii, la puţin timp după moarte, mai precis, la 25 septembrie 1627, papa Urban al VIII-lea aprobă începerea procesului de beatificare. Sunt adunate 146 de documente cu mărturii directe. Procesul este reluat în anul 1672, conform unei noi proceduri. La 29 decembrie 1674, este prezentată cauza la Congregaţia pentru Rituri, şi papa Clement al X-lea dispune deschiderea cazului. La 3 martie 1677, papa Inocenţiu al XI-lea semnează decretul de reîncepere a cauzei. La 26 septembrie 1687, papa Inocenţiu al XI-lea aprobă discutarea caracterului eroic al virtuţilor lui Ieremia Valahul. Din motive rămase necunoscute, când beatificarea părea sigură, procesul s-a oprit.

În anul 1905, Gheorghe Sion, cercetător pasionat de cărţi care priveau România, descoperă, într-un anticariat din Roma, o biografie a lui Ieremia Valahul, scrisă de pr. Francesco Severini de Napoli: „Vita di Fra Geremia Valacco“ (Viaţa fratelui Ieremia Valahul). I-a atras atenţia numele. Cumpără cartea şi o aduce în ţară.

În anul 1914, cartea ajunge în mâinile lui Nicolae Iorga. A fost, apoi, donată bibliotecii Universităţii din Cluj. Pr. Ilie Daianu descoperă cartea, o citeşte şi, în anul 1926, scrie un articol pentru o revistă. În anul 1936, a mers în Italia şi a vizitat locurile pe unde a trăit fratele Ieremia, luând multe notiţe, pe care, din păcate, nu le-a publicat.

Profesorul ortodox Grigore Manoilescu, publicist cunoscut şi om de cultură, alcătuieşte portretul său în seria „Români dăruiţi altor neamuri“, după ce găseşte, în anul 1946, în Italia, o biografie modernă despre fratele Ieremia realizată de Severini, sub îngrijirea filosofului Francesco Orestano: „Un eroe romeno in terra italiana“ (Un erou român pe pământ italian). El s-a consacrat reluării procesului canonic de beatificare. Reînceperea procesului nu se putea totuşi înfăptui, pentru că nu se mai ştia unde era mormântul lui Ieremia.

La 16 iunie 1947, profesorul Manoilescu redescoperă mormântul, fiind ajutat de prof. Giulio Cremona, obţinând şi autorizaţiile necesare pentru a putea efectua cercetări. Găsesc un sarcofag de marmură unde, într-un sicriu de lemn, zăceau rămăşiţele pământeşti ale lui Ieremia. Lângă sicriu a fost descoperită şi o placă de marmură pe care erau scrise cuvintele: „Hic iacet Fr. Ieremia a Valacchia. Q. Obyt di V Marty MDXXV“ (Aici odihneşte fratele Ieremia Valahul, care a murit la 5 martie 1564).

În viaţa lui Ieremia Valahul impresionează cum, la vârsta de 18 ani, a părăsit ţara pentru a intra într-o mănăstire din Napoli (Italia). Acolo şi-a împlinit chemarea pe care i-a dat-o Domnul, slujindu-i pe fraţi, în special pe bolnavi, timp de mai bine de 40 de ani. Ieremia este românul pribeag, care, dornic de sfinţenie, a imitat zborul păsărilor migratoare.

Prin mesajul pe care l-a transmis şi prin viaţa pe care a trăit-o, Fericitul Ieremia a devenit patronul bolnavilor şi al celor care se îngrijesc de cei bolnavi. În acelaşi timp, este iubit şi de cei care au trebuit, din diferite motive, să-şi părăsească patria natală. În mod sigur, în aceste zile (13-31 mai), când Ieremia s-a întors în ţară, creştinii din România s-au rugat şi se vor ruga şi pentru migranţii care sunt în dificultate în ţara unde el credea că sunt doar sfinţi.