Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ieremia Valahul, sfântul român care a uimit Italia

Ieremia Valahul, sfântul român care a uimit Italia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Cornel Cadar - 06 Mai, 2011

Ieremia Valahul (1556-1625), primul român ridicat la cinstea altarelor în Biserica Catolică, este amintit în două zile din luna mai: 8 mai - sărbătoarea sa, şi 30 mai - ziua "întoarcerii acasă", adică ziua aducerii moaştelor sale în ţară.

S-a născut la 29 iunie 1556, într-un sat din Moldova, notat de biografi în diverse forme: Zazo, Zaxo, Zaxco, Zaro, Saxo. Cel mai probabil, localitatea este Sasca, din zona Sucevei, în apropiere de Baia.

La botez a primit numele Ioan. Era primul dintre cei şapte copii ai lui Stoica Costişte şi ai Margaretei Bărbat, o familie care l-a educat în credinţă, turnând în inima lui dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.

Exemplul şi învăţăturile părinţilor au făcut să se trezească în tânărul Ioan dorinţa de a-şi sfinţi viaţa şi de a deveni călugăr. Mănăstiri catolice nu existau în zonă. Mama l-a sfătuit să meargă în Italia.

Lăsând ţară şi familie, în anul 1574, când avea 18 ani, pleacă pe jos spre Italia. Trece Carpaţii prin pasul Ghimeş în Transilvania, se opreşte la Alba Iulia, unde îl cunoaşte pe chirurgul italian Pietro Giacomo, pe care-l însoţeşte în drumul întoarcerii în ţara natală. Ajuns la Bari, recomandat fiind de chirurg, tânărul Ioan este primit ca ucenic la un farmacist pentru aproape doi ani.

În anul 1578 intră ca frate la călugării capucini din Napoli. La 8 mai 1579 depune voturile de călugăr, luându-şi numele profetului Ieremia.

În anul 1595 primeşte misiunea de a se ocupa de bolnavi. Timp de 40 de ani este infirmier, dedicându-se cu toată fiinţa acestei slujiri. Este chemat la bolnavi şi în afara mănăstirii.

În iarna anului 1625, pe o vreme umedă şi rece, este chemat la un bolnav la Torre del Greco (la 12 km de mănăstire). Se îmbolnăveşte de pleuropulmonită. La 5 martie 1625 moare în faimă de sfinţenie. Avea 69 de ani din care 47 îi trăise în mănăstire.

În jurul sicriului, aşezat în biserica Mănăstirii "Sfântul Efrem cel Nou" din Napoli, se adună o mulţime atât de mare de oameni, încât confraţii sunt nevoiţi să-l îngroape pe ascuns, în noaptea dintre 6 şi 7 martie 1625.

Cauza beatificării lui Ieremia Valahul, deschisă în anul 1627 de către papa Urban al VIII-lea, întreruptă în anul 1689, odată cu moartea papei Inocenţiu al XI-lea, a fost reluată în anul 1950. La 30 octombrie 1983, Ieremia avea să fie ridicat la cinstea altarelor de papa Ioan Paul al II-lea în Piaţa Sfântul Petru, în cadrul unei Sfinte Liturghii, la care a participat şi o delegaţie de catolici moldoveni. În anul 2008, rămăşiţele pământeşti au fost aduse în ţară, la 30 mai fiind aşezate în cripta din sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti.

Ieremia Valahul a intrat în conştiinţa românilor în special datorită a doi savanţi români: Gheorghe Sion şi Nicolae Iorga. Primul a regăsit opera lui Francesco Severini da Napoli din 1670 şi a adus-o în România, iar celălalt i-a adus un omagiu în anul 1915 la Academia Română prin prezentarea unei comunicări cu titlul: "Un sfânt român în Italia. San Geremia Valacco". "Catolic prin naştere, Ieremia era român prin sânge şi limbă. Chiar şi din partea spirituală, viaţa sa nu ne poate lăsa indiferenţi", a spus atunci N. Iorga.

Senin şi plin de dăruire, Ieremia s-a apropiat de mulţi, mari şi mici, bogaţi şi săraci, pentru a-i îndruma spre iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. S-a bucurat de multe daruri. A strălucit mai ales în cel mai mare: dragostea, pe care a arătat-o prin fapte în slujirea săracilor şi a celor suferinzi. Dosarul beatificării conţine numeroase mărturii prin care se arată cum bolnavi loviţi de podagră, hidropizie, tuberculoză, bolnavi torturaţi de dureri sfâşietoare, plini de răni urât mirositoare, cu minţile rătăcite găseau alinare la călugărul român. De unde îşi lua el forţa pentru a-şi împlini misiunea? Biografii subliniază că îşi întărea şi îşi înfrumuseţa viaţa sa interioară meditând la patimile Mântuitorului şi primind des Sfânta Împărtăşanie. De asemenea, avea o evlavie deosebită faţă de Maica Domnului. Ei i se adresa, invitându-i şi pe alţii să i se adreseze cu încredere.

Ieremia a căutat în timpul vieţii sale să-l imite pe Cristos Mântuitorul, care pe unde a trecut a făcut mult bine şi care "a venit să slujească, nu să fie slujit".