Ierodiaconul Petroniu Bulbucanu

▲ Tipograful de la Neamţ (8 februarie 1924-18 mai 1996) ▲

În anii '80 ierodiaconul Petroniu era directorul Tipografiei mitropolitane de la Mănăstirea Neamţ. În jurul lui erau câţiva muncitori tineri, unii dintre ei foarte pricepuţi şi harnici, urmaşi ai tipografilor monahi de altă dată: Vladimir Muscă, Gherontie Brustureanu sau Claudie Derevlean.

Tiparniţa de la Neamţ, cu istoria ei de 200 de ani, era singura din toată Mitropolia Moldovei. Aici se imprimau calendarele, atât de căutate atunci ca şi acum, cărţi de rugăciuni, actele necesare mănăstirilor şi parohiilor şi câte o carte de învăţătură sau cultură teologică. Pentru o astfel de lucrare se trudea câte un an sau chiar mai mult, aşa cum au fost în perioada aceea: Dosoftei - Psaltirea în versuri, Mănăstirea Cetăţuia, Mănăstirea Neamţ, Biserica Voroneţ, Biserica „Sf. Ilie“ Suceava, Comori ale spiritualităţii româneşti la Putna.

Tiparniţa de la Neamţ înfrunta, prin realizările ei, valurile potrivnice ale unei încrâncenate perioade.

Conducător al tipografiei de la Mănăstirea Neamţ

La cârma tipografiei se afla ierodiaconul Petroniu Petru Bulbucanu, de loc din comuna Andrieşeni, jud. Iaşi, născut la 8 februarie 1924. A făcut parte din generaţia numeroasă de călugări ai Neamţului dinaintea Decretului 410/1959 când şi el a fost nevoit să părăsească mănăstirea şi să lucreze ca responsabil la Şantierele Departamentului Monumentelor Istorice. În mod deosebit, a fost implicat în lucrările de restaurare de la mănăstirile Neamţ, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ, Dragomirna ş.a. care s-au derulat atunci, cu mari intervenţii din partea slujitorilor Bisericii.

După această perioadă, mitropolitul Moldovei şi Sucevei Justin Moisescu l-a numit conducător al tipografiei de la Mănăstirea Neamţ. Revenind la Neamţ, ierodiaconul Petroniu a schimbat şantierul monumentelor istorice cu un nou şantier deschis la Tipografie. În momentul acela clădirea avea mare nevoie de reparaţii capitale. Aşa se face că pe parcursul mai multor ani, cu ajutorul esenţial al Centrului Eparhial Iaşi, părintele Petroniu a schimbat integral imaginea tipografiei de la Mănăstirea Neamţ. Modificări ale spaţiului, renovări, maşini tipografice noi, centrală termică, instalaţie de încălzire centrală, sobe de teracotă în toate încăperile, magazii, garduri noi, alei în jurul clădirii etc. sunt doar câteva dintre realizările directoratului său.

Acest aspect al vieţii sale trebuie completat şi cu acela al unui om de suflet, sensibil şi altruit.

Cum şi-ar fi dorit părintele, în timpul vieţii

Când mă aflam la Mănăstirea Neamţ ierodiaconul Petroniu a adus de la Curtea de Argeş osemintele arhimandritului Demostene Tebeica, cel care l-a purtat sub mantia călugăriei la 20 aprilie 1949. în Biserica „Înălţarea Domnului“ de la Mănăstirea Neamţ. A făcut pentru el o altă înmormântare, cu mulţi slujitori şi cu agapă tradiţională, pregătită cu grijă.

Arhimandritul Demostene Tebeica, călugăr cu metania la Neamţ, a fost profesor de muzică, dirijor de cor, egumen la Vovidenia şi stareţ la mănăstirile Putna şi Curtea de Argeş. Un monah ordonat, îngrijit, iubitor al florilor şi al muzicii, evlavios, binevoitor, pregătit. Ucenicul său, Petroniu, şi-a adus aminte de naşul său de călugărie şi l-a adus la Mănăstirea Neamţ, aşa cum şi-ar fi dorit părintele Demostene în timpul vieţii.

Numele lui nu lipsea din pomelnicul ierodiaconului Petroniu, iar într-o zi, când unul dintre tipografi s-a călugărit, părintele Petroniu a cerut să poarte numele Demostene, după cel al marelui călugăr nemţean. În vara anului 1989, la Mănăstirea Neamţ a murit monahul Valerian Rachieru. Un călugăr simplu, ostenitor în obştea acestei mănăstiri. Fusese bolnav mult timp, slăbise, nici nu-l mai recunoşteai. Părintele Petroniu şi-a făcut milă, a organizat toată înmormântarea, a pregătit praznicul, ca pentru cineva foarte apropiat. La fel s-a întâmplat şi în cazul harnicului monah Teofan Donică, fierarul mănăstirii, care a murit în noiembrie 1989. Şi Valerian şi Teofan erau călugăriţi în acelaşi an cu Petroniu Bulbucanu. Erau, aşadar, prieteni şi buni cunoscuţi.

Fără zgomot, părintele Petroniu a făcut mult bine

Era un om care împărţea binevoitor din ceea ce-i dăruise Dumnezeu. Într-o zi m-a chemat acasă la el şi mi-a dăruit o Evanghelie, frumos legată în piele. Am păstrat-o până în anul 1997 când am dăruit-o, dar din dar, schitului Mănăstirii Neamţ de la Băiceni. Monahii de acolo se aflau la un nou început de drum.

În momentele de răgaz povestea celor mai tineri aspecte din slujirea ca diacon la Altarul Lavrei. Înainte de 1959 în Mănăstirea Neamţ erau mai mult de 30 de diaconi dintre care câţiva străluceau în cântare ca şi privighetorile în Templul naturii. La ziua Sfântului Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan slujeau toţi diaconii, cu veşminte strălucitoare, iar la strană cântau cei mai buni psalţi ai mănăstirii. Strălucirea de odinioară a Bizanţului revenea uneori în spaţiul mănăstirii. Un alt părinte Petroniu (Tănase), stareţul de la Prodromu, scria că niciodată n-a văzut slujbe mai frumoase decât cele săvârşite la Mănăstirea Neamţ în prima jumătate a veacului XX.

În ultimii ani, părintele Petroniu a fost încercat de o suferinţă grea. Avea să înţeleagă că totul este trecător în această lume. La chilia sa de la Mănăstirea Neamţ l-au vizitat ierarhi şi slujitori ai Bisericii care l-au cunoscut şi preţuit. Luând cu el împlinirile şi neîmplinirile unei vieţi zbuciumate, părintele Petroniu s-a retras discret, aproape pe neobservate, lăsând în urmă să vorbească ceea ce a reuşit să realizeze cuvioşia sa la Tipografia nemţeană. Numele său va rămâne multă vreme prezent în amintirile şi zicerile celor care au lucrat sau au colaborat cu tipografia de la Mănăstirea Neamţ, ca şi-n pomelnicul mănăstirii pe care a slujit-o cu dăruire.

Părinte Petroniu, cei care v-am cunoscut, nu vom uita că aţi muncit mult, aşa cum puţini au făcut-o. Ştim că Dumnezeu pe toate le răsplăteşte. Pe cele ştiute şi pe cele neştiute. Oamenii adeseori uită, Dumnezeu nu uită niciodată!