Ieromonahul Varlaam Chiriţă, slujitor român în Ţara Sfântă

Deşi îl numise pro­vizoriu pe ie­ro­mo­nahul Gherasim Luca în postul de preot slujitor la biserica ro­mâ­nească din Ierusalim, pentru a supraveghea lucrările de construcţie şi a purta de grijă pe­le­rinilor români veniţi în Ţara Sfântă, patriarhul Miron Cris­tea dorea să aibă în acel loc un cleric cu pregătire teologică corespunzătoare, care prin cultură şi activitate să poată re­prezenta cu demnitate interesele româneşti la Locurile Sfin­te. În urma publicării unui concurs (vezi Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 17/1936, f. 177), din mai multe cereri, a fost ales ieromonahul Varlaam Chiriţă, licenţiat în Teologie, cu un an de studii la Paris, fost secretar şi profesor al şcolii de cântăreţi bisericeşti din Chişinău şi apoi cu slujba la Mănăstirea Ţigăneşti, jud. Orhei (vezi cererea acestuia, înregistrată sub nr. 1315 din 15 februarie 1937, în Arhiva Con­siliului Central Bisericesc, dosar 23/1937, f. 54).

A fost numit cu data de 1 aprilie 1937 în postul de preot slujitor la biserica românească din Ierusalim, în locul proto­sin­ghelului Gherasim Luca, trecut în postul de cântăreţ, rămas va­cant prin revenirea în Ro­mâ­nia a ieromonahului Da­mas­chin Trofin de la Mănăstirea Neamţ (vezi Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 23/1937, f. 174). Numirea a fost re­cunoscută de Ministerul Cul­telor, cu adresa nr. 8838 din 24 mai 1937 (vezi Arhiva Con­si­liu­lui Central Bisericesc, dosar 23/1937, f. 205) şi comunicată ieromonahului Varlaam Chi­ri­ţă, cu adresa Consiliului Cen­tral Bisericesc nr. 5392 din 25 mai 1937 (vezi Arhiva Con­si­liului Central Bisericesc, dosar 23/1937, f. 206).

Ieromonahul Varlaam Chi­riţă s-a născut în satul Vo­ro­no­viţa, jud. Hotin, la 24 ianuarie 1909, în familia preotului Mihai Chiriţă, şi a primit la botez numele Vladimir. După absolvirea Facultăţii de Te­o­­logie din Chişinău, în 1931, la pro­punerea mitropolitului Gurie al Basarabiei şi-a conti­nuat studiile la Institutul Te­o­lo­gic „Sfântul Serghie“ din Paris. În 1935 a intrat în mona­hism la Mănăstirea Ţigăneşti, jud. Orhei, cu numele monahal de Varlaam. În 1936 a fost hirotonit ieromonah (vezi George Enache, Arhimandritul Var­la­am Chiriţă şi sufletul românesc al ortodoxiei basarabene, în „Ziarul Lumina“, an VI, nr. 51, miercuri, 3 martie 2010, p. 9).

În etapa definitivării for­me­lor de plecare la Ierusalim, ieromonahul Varlaam Chiriţă a cerut patriarhului Miron, prin­tr-o petiţie din 30 septembrie 1937, să-i elibereze o recomandare către patriarhul Ie­ru­salimului, „pentru o re­cu­noaş­tere şi o confirmare canonică a subsemnatului“. Patriarhul Mi­ron a scris, la 6 octombrie 1937, următoarea rezoluţie pe petiţia ieromonahului Varlaam Chiriţă: „Deo­cam­dată se instituie în postul de confesor la Institutul de Ca­ritate, unde va sluji în capela res­pectivă. Va ţine şi conferinţe. Pentru toate va lua înţelegere cu stareţa. Preoţii de la Consiliul Central Bisericesc să ţină şi ei prelegeri acolo“ (vezi Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 23/1937, f. 343).

La 25 ianuarie 1938 însă, cu adresa Consiliului Central Bisericesc nr. 798, i s-a comunicat ieromonahului Varlaam Chiriţă „că pe data de 1 februa­rie 1938 sunteţi schimbat din ascultarea încredinţată...“

Urmare a unei contestaţii, Consiliul Central Bisericesc a răspuns Ministerului Cultelor, cu adresa nr. 2834 din 4 martie 1938, că „ieromonahul Var­la­am Chiriţă a fost instituit să meargă preot la Ierusalim. Din clipa când s-a prezentat în faţa Consiliului Central s-a dovedit a fi un om dezordonat, motiv pentru care a fost revocat de a mai merge la Ierusalim; iar în timpul din urmă s-a dovedit un element anarhic şi răzvrătit contra autorităţilor bisericeşti şi de stat“ (vezi Arhiva Con­si­liului Central Bisericesc, dosar 44/1938, f. 94).

De fapt, motivul demiterii l-a constituit iniţiativa ie­ro­mo­na­hului Varlaam Chiriţă de a înfiinţa Comitetul „Pentru cauza mitropolitului Gurie“, a cărui activitate a fost interzisă de autorităţi (vezi George Ena­che, art. cit. p. 9). În urma unor acuzaţii vehemente, prin me­mo­­rii şi în presă, de rea ad­mi­nis­trare a averii eparhiale, mi­tropolitului Gurie Grosu al Ba­sa­rabiei i se intentase de către Ministerul Cultelor un proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti (a se vedea Mitropolitul Gurie al Basarabiei, Procesul şi apă­ra­rea mea. Denunţarea complotului apocaliptic, Bucureşti, 1937, 376 p.). Totodată, acuzatorii săi făcuseră presiuni, prin autorităţile laice, la Sfântul Sinod şi, sub motiv că ar putea influenţa desfăşurarea anchetei, obţinuseră, la 11 noiembrie 1936, suspendarea lui pe durata procesului din scaunul de arhiepiscop al Chişinăului şi mitropolit al Basarabiei (vezi Arhiva Sfântului Sinod, dosar 26/1936, f. 135). Desigur, iniţiativa ieromonahului Varlaam Chiriţă, privită în acest context, putea fi considerată un act de indisciplină monahală.

A plecat, totuşi, ca pelerin la Ierusalim, de unde a trimis, la 30 aprilie 1938, preotului Con­stantin Dron, efor la Consiliul Central Bisericesc, un memoriu de câteva pagini conţinând propuneri de-ale sale cu privire la Aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă, spre a le prezenta patriarhului Miron (vezi Ar­hi­va Consiliului Central Bi­se­ri­cesc, dosar 43/1938, ff. 104, 110-121). A rămas la Locurile Sfin­te câteva luni şi, rămânând fără bani, a împrumutat de la Ernest Comănescu, viceconsulul României în Palestina, în octombrie 1938, suma de 6 lire palestiniene (1 liră # 664 lei), adică 3.984 lei, lăsându-i o chitanţă (vezi Arhiva Consiliului Cen­tral Bisericesc, dosar 44/1938, f. 99). Ieromonahul Varlaam Chiriţă, aflat acum la Mănăstirea Noul Neamţ din Arhiepiscopia Chişinăului, a înapoiat suma împrumutată de la Consulatul Român din Ie­ru­salim, la data de 19 ianuarie 1939 (vezi Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 17/1939, f. 10).

În septembrie 1939 a fost numit stareţ al Mănăstirii Ţi­po­va, jud. Orhei, de către ar­hi­e­reul Efrem Enăchescu, loc­ţi­i­torul de mitropolit al Ba­sa­ra­biei, de unde s-a transferat, în aprilie 1940, la catedrala din Bălţi. A rămas în Basarabia şi după ocuparea acesteia de că­tre URSS. După eliberarea Ba­sarabiei, în vara anului 1941, se implică activ în acţiunea de refacere a vieţii duhovniceşti dincolo de Prut, dar mai ales în Transnistria, devenind colaborator apropiat al arhimandritului Antim Nica, şeful Misiunii bise­riceşti din Transnistria, colegul său de facultate. După retragerea personalului Mi­si­u­nii din Transnistria, pe 15 fe­bruarie 1944, ieromonahul Var­la­am Chiriţă a hotărât să ră­mână pe plaiurile natale, cu speranţa că va fi util basarabenilor. Iniţial a fost numit de noul episcop rus al Chişinăului, Ieronim, exarh al mănăstirilor din Basarabia. Curând a fost însă marginalizat şi trimis preot într-o parohie de sat. În 24 aprilie 1946 a fost ares­tat şi condamnat la 10 ani muncă silnică în lagărele din Siberia, de unde se va întoarce în 1954. După eliberare a fost numit preot în Parohia Rubleniţa, din fostul judeţ Soroca, unde a fost suprave­gheat şi bănuit de sentimente naţionaliste româneşti şi pentru activitatea sa din Transnistria. În 1957, pentru a nu mai agita spiritele în Ba­sa­ra­bia, a fost transferat în E­par­hia Ujgorod. Aici, printr-o scri­soa­re din 1 aprilie 1958, îşi a­nunţă oficial ieşirea de sub ascultarea Patriarhiei Moscovei şi apartenenţa la Patriarhia Ro­mână. În plus, la 1 iunie 1958, a scris şi episcopului Necta­rie de la Chişinău, acu­zându-l de colaborare la distrugerea vieţii religioase în Ba­sarabia. Iero­mo­nahul Varlaam Chiriţă a fost judecat la 31 iunie 1958 de Sinodul moscovit şi caterisit. Complet margina­lizat, s-a stabilit la Călăraşi, în ţinutul Lăpuşnei, câştigându-şi existenţa ca brutar. În restul timpului a scris poezii, pasiunea sa, şi a purtat corespondenţă cu rudele şi prietenii săi din România. A trecut la cele veşnice în 1989, la puţin timp după ce împlinise 80 de ani (vezi George Enache, art. cit., p. 9).