Ilarion, ierodiaconul de la Sihăstria - sau monahul şi virtutea smereniei

Luni, 20 august, de dimineaţă, părintele protosinghel Nicandru, secretarul Mănăstirii Sihăstria, mă anunţa la Cancelarie că ierodiaconul Ilarion Murgoci, unul dintre bătrânii vieţuitori ai mănăstirii, se mutase la Domnul în urmă cu două sau trei zile.

După cum este obiceiul monahilor vârstnici din unele mănăstiri, în anumite zile, mai ales vara, ies uneori în locurile liniştite, în poieni sau păduri pentru rugăciune şi un ceas de tihnă. Ajutaţi de toiag, rotind mereu metaniile în rugă, monahii se adaugă astfel şirului nesfârşit de isihaşti de odinioară care umpleau munţii Moldovei cu două-trei veacuri în urmă. Aşa s-a întâmplat şi cu ierodiaconul Ilarion. Vineri, 17 august, după ce a ascultat molifta de spovedanie şi a participat la Sfânta Liturghie, a apucat drumul liniştii, prin grădinile şi poienile din vecinătatea mănăstirii.

După neştiutele judecăţi ale lui Dumnezeu, şi-a găsit sfârşitul într-o poiană, la rădăcina unui copac, lângă stupina mănăstirii. A rămas acolo, privegheat de păsările cerului şi luminat de stelele apărute pe cerul senin al acestor nopţi de august două zile şi trei nopţi, până luni, 20 august, când l-a găsit unul dintre vieţuitorii mănăstirii. Obştea îl căuta, îşi punea întrebări, a făcut îndelungi rugăciuni. S-a întâmplat să-i fie rânduit aşa pentru că ierodiaconul Ilarion avea o legătură cu natura, cu frumuseţile Creaţiei lui Dumnezeu.

Treizeci de ani şi mai bine, în zilele de vară, ierodiaconul Ilarion lua coasa în spate, urca munţii până în poienile mănăstirii şi cosea până la lăsatul serii. Se odihnea pe pajiştele pline de flori, la umbra deasă a vreunui copac cu ramuri bogate şi îşi adăpa setea din apa de cleştar a izvoarelor de pe culme. Era un singuratic, un monah care se împrietenise cu pădurea şi poienile, cu izvoarele şi pâraiele de munte, cu pajiştele înmiresmate şi cu cerul senin. El trăia într-o lume a frumuseţilor lăsate de Dumnezeu pentru cei care-L cinstesc. Când urca muntele până la Piciorul Crucii sau la Poiana lui Ion, ierodiaconul Ilarion păşea ca pe muntele Horeb sau Tabor, pentru a se întâlni, prin rugăciunile tainice ce le purta înlăuntru, cu Dumnezeu Cel în Treime. Aceasta a fost forţa nebănuită a monahilor trăitori aidoma eremiţilor din pustiurile de la Sinai, Betleem, Iordan şi de pretutindeni în lume, unde au vieţuit sihaştri creştini. Aşa au rezistat ei, monahii râvnitori, furtunilor din interior şi exterior, încercărilor de tot felul, slujind până la urmă, cu evlavie, statornicie şi dăruire monahismul de la cumpăna dintre milenii.

În numeroasa obşte a Sihăstriei, ierodiaconul Ilarion Murgoci, originar din Umbrăreşti, Tecuci - judeţul Galaţi (născut în familia cu şapte copii ai lui Petrache şi Smaranda), era un monah de rând. Se apropia de 80 de ani şi venise la Sihăstria după Decretul 410 din 1959 care-l alungase din obştea Mănăstirii Slatina, pe poarta căreia intrase în 1952, îndată după armată. Slatina, voievodala ctitorie, avea atunci monahi de faimă. Ava Cleopa – stareţul îi avea în preajmă pe ava Paisie Olaru, Antonie Plămădeală, ierarhul de mai târziu. Petroniu Tănase, Andrei Scrima, Arsenie Papacioc, Emilian Olaru, Daniil Sandu Tudor, Dosoftei Murariu şi mulţi alţii. În obştea de peste 70 de părinţi de la Slatina s-au format numeroşi novici, învăţând din trăirile şi nevoinţele celor încercaţi în focul ispitelor „ca aurul în topitoare“. Slatina avea şcoală monahală, cu rânduială de slujbă model, cu vestiţi cântăreţi, cu strădanii, ascultare şi armonie. În această atmosferă s-a format şi părintele Ilarion. A avut preocupări întru ale muzicii, cânta la slujbele bisericii şi a devenit un diacon bun, rămânând în această treaptă de slujire până la sfârşitul zilelor lui. Când atmosfera monahală de la Slatina avea înălţimile dorite, a venit prigoana veacului XX - Decretul 410, care scotea din mănăstiri mii de călugări şi călugăriţe. Între ei s-a aflat şi ierodiaconul Ilarion Murgoci. A poposit un timp în casa părintească, apoi a venit la Sihăstria unde funcţiona un „azil de bătrâni“ pentru care mai erau lăsaţi prin preajmă unii călugări, cu motivaţia îngrijirii celor bătrâni şi bolnavi. Primit la început ca ostenitor de rând, fără dreptul de a purta uniformă, ierodiaconul Ilarion a lucrat mult. Se pricepea la muncile grele, trudea ca un tânăr cu forţe mereu proaspete, iubea singurătatea şi liniştea. Când vremurile s-au domolit Ilarion a fost primit la strană, să cânte Liturghia, iar mai apoi a slujit şi la Sfântul Altar. La sfârşitul anilor â70 mi-l amintesc slujind în paraclisul „Sfinţii Ioachim şi Ana“ alături de bătrânul ierodiacon Antonie şi de arhidiaconul Bartolomeu Florea. După mulţi ani, au apărut diaconii tineri, hirotoniţi dintre monahii numeroşi ai mănăstirii.

Pe înserat, luni 20 august, lângă biserica „Sfântul Ioan Teologul“ de la cimitirul Sihăstriei, în numeros sobor de preoţi şi diaconi, am săvârşit slujba înmormântării monahilor pentru ierodiaconul Ilarion Murgoci. La umbra brazilor şi sub streaşina bisericii, luminat de razele soarelui în drumul său către asfinţit, vegheat de părinţii mănăstirii, de rudeniile sale de la Umbrăreşti, ierodiaconul Ilarion, un smerit monah sihăstrean, s-a dus către Cel pe care L-a slujit. În mod neaşteptat, mulţi pelerini ajunşi la Sihăstria au rămas la toată slujba de înmormântare, lor adăugându-se cunoscutul profesor şi urolog de la Cluj, Mihai Lucan şi ing. Dumitru Budescu din Ministerul Agriculturii, membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Părintele stareţ, arhimandritul Victorin Oanele, vădit mişcat de cele întâmplate, a adus propria mărturie despre lucrarea jertfelnică şi munca neobosită a ierodiaconului Ilarion Murgoci în obştile de la Slatina şi Sihăstria.

Era un călugăr trecut prin toate ascultările mănăstireşti. Un monah smerit, sărac, râvnitor. În chilia lui s-au găsit puţine lucruri. Pensia care-i venise ultima dată era deja împărţită. Ceaslovul îl aştepta deschis. Alte câteva cărţi, printre care Proloagele de la Neamţ, în chirilică, citite de nenumărate ori, şi icoanele chiliei erau lucrurile de care ierodiaconul nu se despărţise încă.

Cuvioşia sa se adaugă soborului numeros de monahi sihăstreni din Biserica Triumfătoare, care au văzut Lumina cea adevărată şi s-au bucurat de slava şi lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor.