Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Împăratul ne priveşte

Împăratul ne priveşte

Data: 18 August 2013
Scena pe care vreau să v-o povestesc astăzi s-a petrecut într-un teatru din Londra. Spectatorii se îndreptau către locurile rezervate sporovăind prieteneşte. Cântăreţii din orchestră, în cămăşi scrobite şi smochinguri, îşi acordau instrumentele. Maşiniştii alergau în spatele cortinei uriaşe şi grele verificând recuzita şi cablurile, făcând ultimele pregătiri. În mijlocul acestei forfote, brusc se întâmplă ceva. O tăcere de mormânt se aşternu în sala unde stătea să înceapă spectacolul. Din culise, regizorul şi directorul de scenă aleargă de la un actor la celălalt şoptindu-le cu înflăcărare: „Daţi tot ce puteţi în seara aceasta! Puneţi tot sufletul în rolurile voastre! Regele este între spectatori!“
 
Da. Aşa se întâmplă şi în vieţile noastre. Împăratul cel mare, Domnul Domnilor, priveşte totdeauna spre vieţile noastre. Şi ne aşteaptă să vedem ce alegeri facem. Pentru aceea ar trebui să dăm tot ce putem, tot ce avem mai bun. Pentru că după cum vieţuim, aşa va fi şi răsplata.
 
Un episod din viaţa Sfântului Antonie cel Mare, scrisă de ucenicul său, Sfântul Atanasie cel Mare, ne povesteşte de ispitele cu care primul s-a luptat în pustiu. Multe nopţi la rând diavolul a luat chipul unor animale uriaşe, înfiorătoare, care i s-au arătat sfântului înfricoşându-l cu înfăţişarea şi zgomotul lor asurzitor, vrând să-i dărâme coliba. Demonii voiau să-l facă pe sfânt să părăsească chilia lui, lucru care însemna de fapt renunţarea la nevoinţa duhovnicească şi recunoaşterea forţei celui rău.
 
Sfântul a răbdat până la capăt totul şi a învins ispitele neputincioase în a-l descuraja. După care i S-a arătat Domnul. Atunci cuviosul L-a întrebat: „Unde erai, Doamne, când demonii mă asaltau?“ „Aici eram, Antonie, şi priveam la nevoinţele tale. Şi pentru că te-ai împotrivit cu statornicie vrăjmaşilor tăi, de acum înainte îţi voi da multă putere asupra acestor duhuri şi voi face ca numele tău să fie vestit în toată lumea.“ (Adaptare de Augustin Păunoiu după o povestire din volumul Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, vol. I, Editura Sophia, 2007)