„În împărăţia lui Dumnezeu toţi vor fi precum tinerii“

▲Cuvânt de învăţătură rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în paraclisul Reşedinţei patriarhale, ieri, în duminica a 20-a după Rusalii ▲

Din Sfânta Evanghelie pe care am auzit-o astăzi se desprind mai multe învăţături deosebit de adânci şi de folositoare pentru viaţa noastră creştină. În primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos săvârşeşte minunea din milă, din compasiune. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: „Minunile Mântuitorului Iisus Hristos sunt pătimite“, adică ele sunt pătrunse de suferinţă, de milă, de compasiune pentru oamenii care se află în necaz, în nevoi, în boală, în singurătate, în neputinţă - şi aici în moarte.

În al doilea rând, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos are o deosebită grijă faţă de tineri. Tinerii sunt în atenţia Sa, ca şi copiii: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor“.

Cele trei învieri din morţi pe care le-a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos se referă numai la tineri. Când a înviat pe fiica lui Iair, care era tânără, Mântuitorul a readus bucurie familiei, părinţilor şi rudelor. Când a înviat pe fiul văduvei din Nain, care era tânăr, a adus bucurie mamei, dar şi mulţimii întregi care era prezentă la înmormântarea copilului să o consoleze, să o mângâie, să o întărească sufleteşte. Şi, desigur, când a înviat pe prietenul său, Lazăr, din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos a adus bucurie mare surorilor lui, Marta şi Maria, şi tuturor celor care erau întristaţi.

Această grijă a Mântuitorului pentru tineri, care se arată în cele trei învieri din morţi ale unor tineri, ne învaţă pe noi că nu este firesc ca tinerii să moară la vârste premature, ci ei trebuie să aducă bucurie părinţilor, să ajute cu sensibilitatea lor, cu entuziasmul lor, să ajute comunitatea ca să preţuiască darul vieţii. Şi, în acelaşi timp, tinerii sunt chemaţi ca să ajute pe cei bătrâni, să ajute propriii părinţi, să aibă grijă de cei care au nevoie de ajutorul lor.

De ce este nefiresc ca cineva mai tânăr să moară? De ce învierea pe care Mântuitorul o săvârşeşte cu acest tânăr, copilul văduvei din Nain, este nu doar o înviere săvârşită pentru a aduce mângâiere mamei, ci şi pentru a aduce bucurie tânărului care a murit mai înainte de vreme? Prin aceasta noi vedem că Mântuitorul Iisus Hristos asimilează viaţa cu tinereţea. Că în împărăţia lui Dumnezeu toţi vor fi ca şi tinerii. Această veşnică tinereţe a sfinţilor din împărăţia lui Dumnezeu este simbolizată prin faptul că Mântuitorul înviază din morţi tinerii.

„Când Se întâlneşte cu moartea, Hristos o schimbă în viaţă“

Mai aflăm din Evanghelie că Mântuitorul Iisus Hristos nu ne învaţă doar prin cuvinte cum să ne comportăm în faţa suferinţei, în faţa morţii, ci ne învaţă şi prin modul Său de a fi şi prin modul Său de a săvârşi lucrarea Sa mântuitoare. Este deosebit de important şi semnificativ faptul că Hristos Domnul, când Se întâlneşte cu moartea, o schimbă în viaţă, când Se întâlneşte cu singurătatea, o schimbă în comuniune, când Se întâlneşte cu întristarea şi cu lacrimile le schimbă în bucurie. Întâlnirea Lui cu cortegiul funebru a schimbat viaţa femeii care era copleşită de durere şi a redat viaţă tânărului care era mort.

Cu alte cuvinte, Evanghelia ne învaţă că nimeni din cei ce se întânesc cu Hristos Domnul, care este Izvorul vieţii, nu rămâne cum a fost, ci se schimbă - dacă se întâlneşte cu adevărat cu dumnezeirea Lui. Când a spus „Nu plânge!“, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat că trebuie să mângâiem familiile îndoliate, să fim sensibili la lacrimile celor care plâng. Cu totul surprinzător este faptul că Mântuitorul spune acestei femei „Nu plânge!“, dar când El a văzut pe prietenul său Lazăr, a patra zi după moarte, Evanghelia ne spune că: „Iisus plângea», (In. 11, 35 - cel mai scurt verset din Noul Testament). De ce El, care plânge atunci când vede o fiinţă dragă că este moartă, îi spune văduvei „Nu plânge!“. El plânge, iar ei îi spune să nu plângă. Pentru ca să ne arate nouă că lacrimile celuilalt trebuie mângâiate, şterse, oprite înaintea propriilor noastre lacrimi, ca să arătăm iubire faţă de semeni. A zis „Nu plânge!“, pentru că ştia că această femeie era la capătul puterilor ei sufleteşti şi ca să nu cadă în deznădejde, să nu fie copleşită de prea multă durere, îi spune aceasta. Iar la învierea lui Lazăr a zis: „Lazăre ieşi afară!“, cu lacrimi în ochi, pentru că a vrut să ne arate că este om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Ca Dumnezeu l-a înviat, după ce ca om a plâns, arătând că El nu consideră moartea ca fenomen natural. Ci moartea este urmarea păcatului strămoşilor Adam şi Eva, şi că este provizorie. Omul cu adevărat care preamăreşte pe Dumnezeu este omul cel viu.

„O Evanghelie a lucrării noastre în favoarea tinerilor“

Evanghelia de astăzi este şi a grijii noastre frăţeşti, creştineşti, pentru cei îndoliaţi. Cum să ne comportăm ca păstori de suflete şi ca fraţi creştini cu familiile îndoliate. Să fim alături de cei care sunt singuri şi copleşiţi de suferinţă din cauza pierderii unor fiinţe dragi. Noi nu putem săvârşi minunile învierii din morţi ale tuturor persoanelor care mor, dar ceea ce este în mod deosebit important este să ne rugăm pentru cei care trec la Domnul, ca cei morţi trupeşte prin despărţirea sufletului de trup să nu se despartă de Dumnezeu, ci să trăiască sufleteşte.

Mai învăţăm din Evanghelia de astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă şi la o sensibilitate deosebită faţă de tineri. Să nu-i lăsăm să moară din pricina accidentelor, a muncii istovitoare, din pricina unor factori care le scurtează viaţa, cum este boala, drogurile, o mulţime de primejdii. Şi, în acelaşi timp, Evanghelia ne cheamă, ca Biserică şi ca buni creştini, să avem grijă şi de viaţa spirituală a tinerilor. De aceea, orele de religie din şcoală, programele, cum ar fi „Hristos împărtăşit copiilor“, şi grija de a aduna tinerii în Biserică, de a-i învăţa să iubească pe Hristos şi Biserica Sa, pe părinţi, pe profesori, pe cei care îi ajută, devin pentru noi lucrare inspirată din iubirea Mântuitorului faţă de copii şi faţă de tineri. „Tinere, ţie îţi zic: Scoală-te!“ este o chemare adresată nu doar celor care sunt în primejdii, ci tuturor tinerilor care pot să facă mai mult pentru a arăta iubirea faţă de Biserică, faţă de părinţi, faţă de binefăcătorii lor.

Nu este doar o Evanghelie a mângâierii, a consolării familiilor îndoliate, ci şi o Evanghelie a lucrării noastre în favoarea tinerilor, împreună cu tinerii, şi toate acestea să se săvârşească spre Slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire, pentru ca văzând această înviere sufletească a tinerilor care adesea sunt departe de Biserică, să ne bucurăm şi noi şi să Îl preaslăvim pe Dumnezeu, pentru că iubirea lui Hristos este mai tare decât moartea. Iubirea Bisericii prin rugăciuni pentru morţi, rugăciuni pentru tineri, rugăciuni pentru familiile cu mulţi copii este, de asemenea, iubire mai tare decât moartea, spre Slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin.