In memoriam: Florin cel bun, poet şi mare jurnalist

Florin este unul dintre fondatorii şi creatorii presei moderne din România postdecembristă.

Numele lui îl pun alături de cel al lui Ion Cristoiu sau al profesorului Daniel Condurache, cu care a făcut bună echipă multă vreme. Spun acest lucru în cunoştinţă de cauză, fiind mulţi ani în preajma lui.

Stilul alert, combativ şi bine informat al gazetăriei de tip social şi politic sau un anume format de ziar de tip occidental - iată doar două lucruri dintre cele mai importante, care poartă marca gazetarilor de la Iaşi, din anii ’90. Iar în acest grup, Florin era meşterul, profesorul, liderul.

De fapt, aventura anvergurii sale ca jurnalist de tip modern, care se debarasează de metehnele jurnalismului postcomunist, a început înainte de Revoluţie. Florin a fost în fruntea grupului de la „Opinia studenţească“, revista, aş spune, cea mai importantă a tinerilor intelectuali de dinainte de 1989. Nu am în vedere doar textele de literatură, care toate constituiau un pas în faţă spre marea literatură occidentală sau americană, ci paginile de anchetă socială sau interviu. Acestea, nu exagerez, se citeau printre studenţi ca un fel de manifest subversiv, plin de mesaje anticomuniste, uşor îngropate.

Îmi amintesc vara anului 1989, de la Costineşti, când l-am căutat acolo, în tabăra studenţească. Era cu un grup de câţiva ieşeni care redacta şi difuza un ziar în care toate ciudăţeniile comuniste din lumea noastră, cea a campusurilor universitare, erau aruncate în aer, cu umor şi satiră.

Mi-a rămas în minte curajul şi talentul acelei expresii gazetăreşti, care şi plăcea, şi informa, şi întărea moral.

De fapt, acesta era stilul său sau al celor care frecventau redacţiile unde el, mereu, citea manuscrisele, făcea ultimele retuşuri, dădea titluri şi le aşeza în machetă.

Lucrul său cel mai important, făcut în presă, rămâne grupul de ziare „Monitorul“. „Monitorul“, cred, rămâne reperul anilor ’90, ca gen de gazetă sobră, diversă şi scrisă cu talent. Iar Florin a lucrat chiar în focul facerii ei ani buni, acolo unde toată gazeta curgea fierbinte, într-o zi, iar cineva trebuia să stea, ca cel de la furnal, să-şi ţină creierul fierbinte, nervii în maximă tensiune, ca materialul să se aşeze în formele bune. Cred că aceste tensiuni i-au măcinat sănătatea.

Am cunoscut câţiva asemenea gazetari, care, cum se spune, stau în cizme, gata de lucru şi intervenţie rapidă şi în forţă, toată ziua.

Poate, dintre toţi, Florin avea înfăţişarea cea mai plăcută şi mai tinerească. Avea talentul rar de a-şi persifla greutăţile. Avea aerul blajin al moldoveanului, cu ochi blânzi şi iscoditori. Când şi când, arunca câte o replică, şi urzicătoare, şi bună.

Puţin ştiu că Florin ascundea un poet graţios şi profund. În vara anului 1989, pe terasa unei grădini de la Botoşani, mi-a citit poeziile sale într-o nouă formulă. Multe dintre ele aveau teme religioase. Cu câţiva ani în urmă, când ajunsese proaspăt student la Iaşi, poate am fost printre puţinii cărora le-a încredinţat primele lui poezii. Câteva dintre acestea le-am propus spre publicare unei reviste studenţeşti de la Iaşi. Poate acesta a fost debutul lui în presă...

Dumnezeu să-l odihnească pe bunul nostru Florin!