În ţara numerelor naturale

Perioadele de criză economico-financiară scot la iveală multe din tarele unei societăţi. Am putea spune, fără teama de a greşi, că, de fapt, în aceste momente se evidenţiază cel mai bine starea spirituală a unei naţiuni, de la cei de jos, "talpa ţării", până la cei care au primit această responsabilitate (oare aşa gândesc şi ei?) de a ne conduce. Plecând de la zicala populară "Prietenul la nevoie se cunoaşte", în aceste vremuri în care ai ajuns într-adevăr în nevoi, îţi dai seama pe cine te poţi baza, care sunt adevăratele intenţii ale celui de lângă tine, sau ale celui aşezat prin abile campanii mediatice deasupra ta.

Dând la o parte frumoasele intenţii, care de altfel pavoazează şi iadul, descoperi că nu eşti nimic, că nu valorezi ca persoană nimic, singurul lucru la care te poţi raporta este un număr. Numărul este prins într-o statistică, statistica ajunge în mâinile unor finanţişti familiarizaţi doar cu cifrele, şi de aici începe ruleta rusească a existenţei tale.

Problemele specialiştilor sunt deosebit de simple şi ele ne aduc aminte de ecuaţiile din clasele primare. Pentru reducerea cheltuielilor, cu X%, Y salariaţi vor fi disponibilizaţi. În spatele cifrelor, drama unor oameni amăgiţi cu bunăstarea promisă din patru în patru ani, dramă care se extinde la familiile lor, resimţind cu toţii, din plin, această perspectivă sumbră a viitorului. Iar dacă ţi se pare că încă te mai poţi mişca, mintea îţi fuge iute la figura încruntată a funcţionarului bancar, afişată atunci când îndrăzneşti să întârzii cu plata ratelor la creditul oferit cu atâta generozitate în urmă cu câţiva ani.

Statul se reformează, economia se aşază pe baze solide, iar în statistici încă stăm bine. Ce mai contează câteva procente de şomeri. Victime colaterale. Atât timp cât ne menţinem în limitele stabilite de organismele financiare internaţionale, totul este în regulă. Privim chiar încrezători în viitor.

Deschizi ochii şi parcă tot nu-ţi vine să crezi. Nu este ceea ce aşteptai de la viaţa ta. Nu este drumul pe care sperai să pornească România în urmă cu douăzeci de ani. Şi totuşi aici ai ajuns, prins în lanţurile unei societăţi de consum, care produce şi care trebuie să vândă, mai mult decât ai avea vreodată nevoie, o societate ierarhizată după dimensiunea contului din bancă, o lume a informaţiei deformate, o lume de vise ce stimulează simţurile spre trăiri intense, chiar dacă sunt de moment şi pot fi procurate uşor de la magazinele etnobotanice. În această lume trăieşti tu, alături de copiii tăi, alături de părinţii tăi, de prietenii tăi. Toţi au un chip, toţi au identitate, nu sunt doar numere ce alcătuiesc o statistică fără viaţă, aşa cum eşti forţat să accepţi.

Este vreo ieşire din această fundătură în care ne aflăm? Mai poţi spera că aceia care te-au adus până aici vor avea un dram de responsabilitate să-şi recunoască greşelile şi să cârmească în direcţia bună? Eu cred că nu. Speranţa e în tine. În acel echilibru pe care poţi şi trebuie

să-l restabileşti între valorile materiale, pentru care te-ai luptat atât, pentru care ai acceptat să fii înlănţuit pe câteva zeci de ani, rupând câte o za din lanţ, lună de lună, şi valorile spirituale, acea parte tainică a sufletului tău, care ţi-a adus, dacă îţi dai bine seama, adevăratele bucurii chiar şi ale existenţei tale efemere, dar care îţi deschide şi o altă perspectivă, aceea a unei existenţe veşnice în care bucuriile sufletului sunt depline şi nu se mai iau de la tine.

În ţara numerelor naturale, în lumea guvernată de cifre şi nu de sentimente, doar credinţa în Dumnezeu îţi poate da adevărata identitate a fiinţei tale, doar Dumnezeu îţi arată că eşti PERSOANĂ şi că împlinirea ta este împlinirea celor din jurul tău, care sunt ca şi tine, persoane aflate în relaţie de iubire cu Cel ce ne iubeşte desăvârşit, aşa cum ne-a arătat prin jertfa de pe Cruce.