În vreme de criză

Am vizionat de curând un spectacol în care actorul Dan Puric ridica problema felului în care noi, românii, ştim să trecem peste necazuri cu ajutorul umorului. Pentru că e perioadă de criză şi suntem copleşiţi de tristeţe, feţele multora preluând parcă cenuşiul zidurilor, mă întreb cum ar trebui înfruntată duhovniceşte situaţia.

Poate că mulţi au sentimentul unui eşec. Aceştia (şomeri, disponibilizaţi, sărăciţi brusc) să nu îşi asume o vină care nu le aparţine. Cei înfrânţi sunt cei care conduc. Vina lor este de a fi depăşit măsura. Aceasta mă duce cu gândul la Eschil, care-l alege pe regele Xerxes făptaş răspunzător pentru înfrângerea perşilor la Salamina şi-l transformă, în Perşii, într-un personaj de tragedie vinovat de a fi depăşit măsura. Criticii consideră că niciodată în literatura universală nu s-a cântat nenorocirea cu atâta putere. Este de remarcat că, întors în ţară, regele îşi recunoaşte înfrângerea: „Eu sunt vai, năpăstuitul,/ eu, nemernicul, născut spre pacostea/ neamului şi a ţării părinţilor mei!“ Din tot aparatul de război care l-a însoţit, lui Xerxes i-a rămas „numai această tolbă, doar adăpostul săgeţilor“ lui. Tristeţea cuprinde toată ţara, corul exprimă jalea tuturor.

Ce avem noi în comun cu Perşii lui Eschil? Tristeţea. Destinele tuturor se schimbă acum. Este tot o bătălie pierdută, dar altfel, pentru că acum bătăliile nu mai sunt neapărat armate, ci mai ales spirituale. Lipsa unui astfel de suport spiritual nu aduce decât noi pierderi pe care, din păcate, nimeni nu şi le asumă. Nimeni nu se recunoaşte ca Xerxes „născut spre pacostea neamului.“ Recunoaşterea unei înfrângeri este apanajul unui caracter puternic.

În ce măsură ne va ajuta umorul să trecem peste perioadele dificile? Mai au românii disponibilitatea de a râde?

Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuieşte să ne păstrăm neschimbat sufletul, trăind în mijlocul schimbărilor din lumea aceasta, să culegem rodul înţelepciunii. Ni-l dă exemplu pe Iov, care ştia să păstreze măsura bucuriei şi a tristeţii: bogat fiind, nu se bu-cura prea mult, iar sărăcit, nu s-a supărat cumplit. Ceea ce îl făcea să aibă această atitudine era faptul că ştia natura bogăţiei, ştia că este nestatornică şi trecătoare. Iov nu a iubit bogăţia nici când a avut-o: „M-am bucurat eu oare de multa bogăţie pe care am avut-o? Am socotit oare aurul puterea mea? Mi-am pus oare nădejde în piatra preţioasă? Am întins eu oare mâna mea spre bunuri fără număr?“ (Iov 31, 24-25).

În „Omilia rostită când Saturnian şi Aurelian au fost exilaţi, iar Gainas a ieşit din oraş“, Sfântul Ioan Gură de Aur prezintă o societate care seamănă foarte mult cu a noastră. Pricina tuturor relelor era dragostea de bani, „această boală fără leac, acest cuptor niciodată stins, această tiranie întinsă în întreaga lume.“

Şi atunci vremurile erau grele: „Nu mai este prieten sincer, nu este frate de nădejde. A pierit din lume frumuseţea dragostei. Totul este cuprins de un război între om şi om; dar nu pe faţă, pe ascuns. Pretutindeni, mii şi mii de măşti. Multe sunt pieile oilor şi nenumăraţi lupi ascunşi. Mai adăpostit ai fi de-ai trăi între duşmani decât între cei ce par a-ţi fi prieteni. Cei care te slujeau ieri, cei ce te linguşeau, cei care-ţi sărutau mâna s-au arătat acum duşmani dintr-odată, şi şi-au aruncat măştile, şi au ajuns acuzatori mai aspri decât toţi. Te acuză şi te bârfesc de acelea pentru care ieri îţi mulţumeau.“

Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuieşte, pentru a fi pregătiţi sufleteşte cu orice, să ne gândim în zilele bune la zile de necaz. Să aşteptăm furtuna când suntem liniştiţi, să aşteptăm boala când suntem sănătoşi, după cum spune Scriptura: „Adu-ţi aminte de foamete în vreme de belşug; de sărăcie şi de lipsă, atunci când eşti bogat.“ (Is. Sir. 18, 25) Consecinţa acestui fel de a gândi este că în vremuri bune bogăţia va fi chivernisită cu înţelepciune, iar în vremuri de criză sărăcia va fi îndurată cu mult curaj. Faptul de a fi prevăzător ne scuteşte de tulburare. Având în vedere caracterul schimbător, nestatornic al lucrurilor omeneşti, trebuie să dobândim un astfel de echilibru, încât fericirea să nu ne ameţească, iar schimbările soartei să nu ne neliniştească.

Aşteptarea necazului ne aduce mult folos, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Astfel ajungi să nu te temi când vine necazul: „Când eşti, dar, bogat, aşteaptă-te la sărăcie; când ţi-e casa îmbelşugată, aşteaptă-te la foamete; când eşti slăvit, aşteaptă pierderea slavei; când eşti sănătos, aşteaptă-te la boală.“

Să sperăm că necazurile nu ne vor doborî, că marea înfuriată a vieţii, chiar dacă va da naştere la cumplite naufragii, ne va purta către liman, căci suntem ai Domnului. Ne reaminteşte şi cântarea din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, Cu noi este Dumnezeu.