Început promiţător pentru întâiul cosmonaut al ţării

La sfârşitul lunii trecute, unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi români, Dumitru Prunariu, a acordat un interviu publicat într-un ziar editat la Bucureşti. Tema unică a interviului: dacă există nave extraterestre care monitorizează Pământul şi în ce măsură oamenii sunt pregătiţi pentru o întâlnire de gradul 3 cu reprezentanţii unei civilizaţii de pe altă planetă.

Asemenea întrebări apar de când fiinţa omenească a început să se uite mai atent la cer şi mai ales în ultimii ani, de când astronomia a luat un avânt remarcabil. De la prima lunetă construită în anul 1610, cu ajutorul căreia Galilei privea planetele din sistemul solar, până la telescoapele şi radiotelescoapele care aduc informaţii despre Univers de la miliarde de ani lumină, fiinţa umană s-a întrebat, mereu, dacă dincolo de limita tehnologică până la care se poate studia Universul există şi altceva. Iar dacă există, ce e? Sau cine e? Pe fondul acestei curiozităţi omeneşti, a înflorit, prin anii â50, o literatură care a făcut furori la vremea respectivă, numită „de anticipaţie“ sau „ştiinţifico-fantastică“. Literatura SF, cum s-a numit generic mai apoi, a speculat tot felul de idei aflate în dezbaterea comunităţii ştiinţifice şi le-a transformat în poveşti de mare succes pentru viitoarea „generaţie Net“ aflată pe val în prezent. Aşa au apărut romane SF cu exploratori galactici (gen „Star Trek“), cu lumi paralele, cu lumi dominate de roboţi androizi, cyborgi, fiinţe inteligente de pe alte planete, cu legi ale fizicii necunoscute de noi şi aşa mai departe.

Printre multele poveşti SF, la loc de cinste au figurat romanele referitoare la invadarea Pământului de fiinţe extraterestre, de regulă agresive şi dornice de a-i distruge pe pământeni. Invazia era prezentată ca un moment final, după ce, timp de secole (sau decenii, potrivit altor autori), civilizaţia umană fusese „monitorizată“ de nave ale extratereştrilor, numite şi OZN-uri (de la „obiecte zburătoare neidentificate“), venite din sisteme solare aflate la mii (chiar milioane!) de ani lumină, plasate pe orbite circumterestre.

După moda poveştirilor SF, a apărut o alta, aceea a relatărilor privind „întâlniri“ cu nave şi chiar cu fiinţe extraterestre catalogate după „grade“: de gradul unu - martorii relatau observarea unor lumini sau corpuri pe cer cu un comportament care nu respecta legile cunoscute ale fizicii, de gradul doi - martorii relatau că au văzut de aproape o navă extraterestră şi fiinţe roind în jurul ei, şi întâlniri de gradul trei - în care martorii povesteau că au fost răpiţi şi duşi în nave extraterestre, unde, după caz, ori li se transmitea un mesaj pacifist care trebuia de îndată adus la cunoştinţa oamenilor, ori li se făceau anumite teste medicale. Evident, nici un guvern al vreunei ţări nu a recunoscut că ar deţine dovezi privind vizitarea Pământului de nave sau fiinţe de pe alte planete, ceea ce a condus la o altă modă, a literaturii senzaţionaliste privind un complot mondial, care urmăreşte să ascundă faptul că am fost vizitaţi şi suntem observaţi de fiinţe extraterestre.

Revenim la Dumitru Prunariu, inginer aeronautic, primul (şi, probabil multă vreme, singurul) cosmonaut român care a efectuat, în anul 1981, un zbor cosmic, de 8 zile, la bordul navei cosmice „Soiuz-40“ şi laboratorului spaţial sovietic „Saliut-6“, general maior de aviaţie, doctor inginer în specialitatea Dinamica zborului aerospaţial, preşedinte al Oficiului Român pentru Ştiinţă şi Tehnologie al Agenţiei Spaţiale Române şi membru în numeroase comitete şi comisii europene de explorare a spaţiului cosmic. O biografie profesională şi ştiinţifică impecabilă. Iată că domnul Prunariu face nişte declaraţii, în interviul de care am pomenit, care au şocat, probabil, lumea ştiinţifică românească, mai ales pe cei care nu cred decât în ceea ce văd, cu ochiul liber sau cu ajutorul instrumentelor.

Or, Dumitru Prunariu a făcut afirmaţii de genul „deşi nu am văzut OZN-uri, eu sunt convins că acestea există“, „putem bănui că OZN-urile care vin pe Pământ stăpânesc de mult aceste legi ale fizicii, pe care noi abia le descoperim“, „apariţia vieţii pe Terra nu s-a realizat conform teoriei evoluţioniste a lui Darwin, ci a fost nevoie de un «sâmbure», de o intervenţie din exterior“, „probabil că Pământul, permanent monitorizat din afară, este observat de civilizaţii mai inteligente, dar acestea o fac discret, fiindcă nu vor să interfereze cu viaţa de aici“.

Ce mai putem crede despre primul cosmonaut român ajuns pe o orbită circumterestră, după astfel de declaraţii? Că a citit, la bătrâneţe, romane SF din anii â50? Sau că deţine unele informaţii (apelăm şi la teoria conspiraţiei!) legate de această problemă, pe care nu le poate dezvălui, fiind sub jurământ militar?

Ceva pare că se întâmplă cu primul nostru cosmonaut. Parcă nu mai crede în ceea ce a văzut „acolo“, în spaţiul cosmic, parcă intuieşte că mai este „ceva“, greu de văzut. Pentru orizontul său de aşteptare, acel „ceva“ încă se numeşte „civilizaţie extraterestră“. E un început bun pentru domnul Prunariu. Aşteptăm cu interes următoarele interviuri.