Încredere şi economie

Ciudat cuvânt acesta încredere; într-o lume cu instituţii atât de sofisticate, cu reţele de comunicaţii atât de avansate, cu tehnologii atât de performante, el nici nu ar mai trebui pronunţat

Evenimentele din ultimele zile s-au precipitat şi mă văd nevoit să scriu din nou despre ceea ce se întâmplă în lumea financiară. Deşi există multe alte subiecte asupra cărora s-ar cuveni să ne aplecăm, totuşi, ceea ce se întâmplă acum pe pieţele financiare este mult prea important şi interesant, totodată, pentru a fi trecut cu vederea. Aşa că voi zăbovi o vreme în această zonă fierbinte a actualităţii.

Săptămâna ce a trecut a adus noi şi palpitante schimbări de situaţie. Guvernul american a reuşit sa treacă prin Parlament planul de redresare a pieţelor financiare, în ciuda controverselor iscate. Băncile europene şi banca japoneză au intervenit pe pieţele bancare proprii, iar Islanda se pregăteşte să dea faliment. Da, aţi citit bine, statul islandez va intra in incapacitate de plată şi caută disperat, cuvântul nu este o exagerare, un ajutor financiar, pentru a putea să mai efectueze plăţi. Rusia s-a oferit să ajute cu 4 miliarde de euro, dar problema este ce anume va cere în schimb.

La noi în ţară bursele şi-au oprit tranzacţiile pentru că valoarea acţiunilor tranzacţionate a scăzut mult prea mult şi euro s-a apropiat vertiginos de 4 lei. Sindicatele se pregătesc de grevă cerând mai mulţi bani, ministrul Educaţiei a fost înlocuit deja pentru că a votat mărirea salariilor profesorilor, iar ministrul de Finanţe ne ameninţă că, dacă vor primi mai mulţi bani salariaţii de la stat, România va da faliment, probabil acum invocând şi exemplul islandez. Personal, nu cred că ceea ce se întâmplă în România are vreo legătură cu criza internaţională, dar climatul care s-a creat sugerează că şi noi vom intra în aceeaşi situaţie dramatică în care au intrat şi restul ţărilor avansate economic.

Momentul la care s-a ajuns are însă un numitor comun, şi anume lipsa de încredere. Ceea ce blochează acum pieţele financiare, ceea ce a dus la prăbuşirea bursei din Bucureşti şi ceea ce va duce la blocarea guvernului de către sindicate prin greve este aceeaşi lipsă generalizată de încredere. Încredere că băncile vor plăti, încredere că acţiunile valorează ceva, încredere că guvernul spune adevărul când afirmă că nu sunt bani. Ciudat cuvânt acesta încredere; într-o lume cu instituţii atât de sofisticate, cu reţele de comunicaţii atât de avansate, cu tehnologii atât de performante, el nici nu ar mai trebui pronunţat. Încrederea are de-a face cu credinţa, iar credinţa nu mai are nimic de-a face cu lumea noastră supercivilizată, superavansată, supertehnologizată. Lumea noastră este guvernată de ştiinţă - ştiinţa economiei, ştiinţa politică, ştiinţa calculatoarelor. Credinţa este ceva absurd, neraţional, care nu are ce căuta decât în societăţile primitive. Aşa spuneau mulţi dintre cei care acum descoperă că, pentru a funcţiona, lumea are nevoie de încredere, iar încrederea nu vine ca urmare a acţiunilor guvernului sau a tehnologiei. Încrederea se construieşte foarte greu într-o lume în care nu există credinţă în Dumnezeu. Credinţa în îmbogăţirea la infinit şi în capacitatea de a manipula la nesfârşit ficţiuni, precum banii sau acţiunile la bursă, iată că s-a dovedit o iluzie. Cum va mai funcţiona lumea financiară în absenţa ei?

Şi dacă nu mai funcţionează lumea financiară, ce va face lumea economică reală care are nevoie de bani pentru a funcţiona? Din fericire, în lumea reală încă mai este încredere între oameni, pentru că încă mai există credinţă în Dumnezeu. E bine să ne reamintim, şi criza actuală o dovedeşte elocvent, că, fără credinţă în Dumnezeu, nimic nu e posibil în nici un domeniu şi ceea ce nu se construieşte pe temelie bună se va prăbuşi ca un castel de nisip.