Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Îndemn la bucurie
Sunt părinţi care spun că un creştin poate fi recunoscut după starea de bucurie pe care o are. Bucuria, drept criteriu de recunoaştere, provine din credinţă, este un dar al Duhului Sfânt. După ce Domnul Hristos a prezentat fericirile, a adăugat: "Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri." În pilda înmulţirii talanţilor, Stăpânul zice: "Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune, intră în bucuria Domnului tău" (Matei 25, 21). Şi Sfântul Apostol Luca îndeamnă la bucurie: "Totdeauna vă bucuraţi, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi." La naşterea Mântuitorului Hristos, un înger a spus: "Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, căci vi s-a născut vouă un Mântuitor, care este Hristos Domnul." Aşteptarea a fost împlinită şi Domnul le va promite ucenicilor o bucurie deplină, o bucurie veşnică, o bucurie dumnezeiască: "Acestea vi le spun, ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină." (Ioan 15,11)
Sfânta Evanghelie este plină de o bucurie ce provine din întâlnirea cu Hristos. Prezenţa lui Dumnzeu, împărtăşirea de El aduc bucurie. Părintele Daniil de la Rarău găseşte că bucuria este semnul dragostei celei adevărate şi pure, al simţirii duhului. Distinge între bucurie, "care e pururi castă", şi plăcere - care e roada trupului. Preaplinul bucuriei este harul, iar bucuria firească şi suprafirească înseamnă Învierea Domnului. Această bucurie este atât de profundă şi puternică, încât "e mai presus de toate bucuriile, mai presus de fericirea omenească măruntă sau cea mai nobilă, cea care supravieţuieşte peste toate durerile şi morţile şi părăsirile." O carte foarte interesantă despre bucurie a scris Ernest Bernea. "Treptele bucuriei" se referă la bucuria de a fi în lume, bucuria de a cunoaşte, bucuria de a crea, bucuria de a fi pur, bucuria de a fi împreună, bucuria plenitudinii, bucuria dăruirii. Pentru autor, bucuria este legată de găsirea unui sens superior: "Bucuria este o stare de înălţare şi împlinire a vieţii, ca urmare firească a găsirii unui sens superior al condiţiei omului. Existenţa noastră în lume manifestă bucurie atunci când a ajuns să câştige un înţeles şi un rost în datele ei elementare (esenţiale), când omul este în stăpânirea unor realităţi temeinice şi poate cuceri ceeea ce sufletul său însetat mereu doreşte să capete: împlinirea." Bucuria ţine de o viaţă spirituală şi de mare elevaţie, este caracterizată prin intensitate a trăirii şi plinătate a fiinţei. Prin contactul cu valorile durabile, prin trăirea în contact cu adevărul şi frumuseţea, bucuria presupune de asemenea şi putere; este aducătoare de echilibru şi armonie. Bucuria presupune ordine spirituală, este starea lucrurilor de adâncime, de creaţie. Dacă oamenii obişnuiţi trăiesc la întâmplare, oamenii mari au bucurii mari: "Oamenii mari, toţi oamenii care au strălucit în această lume, au purtat în ei spiritul creator şi o raţiune superioară de a exista şi trăi. Bucuriile lor de aici s-au deprins: din poziţia şi sensul ce l-au ştiut găsi, din forţarea proprie, semnificativă pentru întreaga existenţă ce au ştiut-o impune." Ernest Bernea consideră bucuria de a fi în lume cea mai mare bucurie. Omul este o fiinţă creatoare şi în creaţie îşi găseşte împlinirea şi bucuria. Creaţia, văzută ca o datorie şi ca o vocaţie, este o treaptă spre bucurie. Elogiul purităţii şi al sincerităţii poate părea depăşit astăzi. Dar binele şi frumuseţea au o imagine divină care ar putea să-i întoarcă pe oameni spre a găsi sensul existenţei. O altă bucurie spirituală este aceea a legăturilor profunde, sufleteşti între oameni. Trăinicia şi creativitatea relaţiilor umane depinde de năzuinţele spre scopuri superioare, de apartenenţa unor valori spirituale. Condiţiile ca legăturile umane să nu rămână exterioare sunt de natură spirituală: "O apropiere şi o cunoaştere a naturii celuilalt nu se poate produce printr-un contact exterior, material şi banal, ci printr-o cădere în intimitatea eului, printr-o pătrundere a structurii sale şi o cădere în destin." Pentru împlinirea în viaţa de familie, Ernest Bernea recomandă respect între soţi şi atrage atenţia asupra faptului că femeia este deseori desconsiderată. Ceea ce oferă bucuria plenitudinii este dragostea. Sfaturile sunt scrise cu delicateţe şi provin dintr-un preaplin al sufletului care ar dori să-şi reverse bucuria şi în sufletele celorlalţi. Simplitatea şi frumuseţea, căldura umană sunt calităţi care emoţionează şi conving.