Îngerii vii sau despre concreteţea nevăzutului

Pomenirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil în Biserica Ortodoxă la data 8 noiembrie a fiecărui an reprezintă în primul rând mărturia evlaviei credincioşilor faţă de prezenţa indubitabilă a sfinţilor îngeri, prin lucrarea, călăuzirea şi propovăduirea lor în iconomia mântuirii neamului omenesc, numită istorie. În al doilea rând, cinstirea tuturor „cereştilor şi netrupeşti puteri“ este dovada credinţei incontestabile a Ortodoxiei în cuvintele Mântuitorului Hristos din Evanghelia după Ioan, rostite în alt context, dar ţintind aceeaşi morală: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“ Omul este chemat la fericire şi în acelaşi timp îndemnat să se convingă de concreteţea nevăzutului, având ca măsură a autenticităţii şi veridicităţii credinţa. Însă nu credinţa autoizolantă cu valoare de proprietate individuală, ci credinţa care nu presupune excluderea, ci întăreşte părtăşia. Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil reprezintă celebrarea părţii nevăzute a Bisericii, ancorarea noastră într-un alt fel de concret, un concret din ce în ce mai străin, un concret câteodată imposibil şi de cele mai multe ori incomprehensibil.

Nevăzutul eclezial propus de Ortodoxie şi personificat şi de sfinţii îngeri se supune legii identităţilor vii, canonului respectării personale şi nu nebuloasei amalgamate arbitrar şi proiectate utopic. Nevăzutul în Biserică nu înseamnă ignoranţă, orizont obturat de lipsa poftei exagerate în a căuta explicaţii raţionale oriunde, oricând şi (trist, dar adevărat) oricum, ci înseamnă taină a lui Dumnezeu. Ori taina nu este, aşa cum au considerat şi consideră mulţi, apanajul Bisericii aflată în imposibilitate responsorială, ci taina constituie tocmai răspunsul impregnării văzutului de nevăzut, liantul dintre comensurabil şi incomensurabil. Nevăzutul este primordial parte integrantă a Bisericii ca supralume, a dinamicii împreună-vieţuirii triumfătorilor cu luptătorii, a concretului văzut cu cel nevăzut. Superioritatea structurală a Bisericii celei nevăzute a lui Hristos, din care fac parte şi sfinţii îngeri, faţă de nevăzutul conotat peiorativ, se fundamentează, fără doar şi poate, pe bucuria întâlnirii cerului cu pământul, izvorâtă din credinţă autentică şi întrupată liturgic în săvârşirea Jertfei euharistice. Sfânta Liturghie este garanţia faptului că nevăzutul nu este neapărat necunoscut, neştiut sau periculos, că îngerii nu sunt plăsmuiri imaginative umane sau piese manipulabile de pe tabla de şah a destinului înţeles adesea ca pedagogie divină mutilată şi văduvită însă de prezenţa lui Dumnezeu, Marele Pedagog al omenirii.

Credem că îngerii sunt prezenţi şi reprezentaţi destul de bine astăzi, însă locul actualizării lor nu este neapărat Biserica. Reduşi la tăcere pe coperţile felicitărilor aniversare sau ridiculizaţi în scrisori de dragoste, invocaţi în poveştile de noapte-bună şi banalizaţi comercial, pare-se că îngerii sunt parte integrantă a cotidianului mai ales citadin. Îngerii sunt mai vizibili, mai actuali, mai prezenţi decât oricând. Forţăm nevăzutul să devină văzut chiar şi atunci când acest lucru nu se impune. Prin aceasta nu facem altceva decât să banalizăm minunea apariţiilor angelice. Astăzi parcă se rescrie grotesc, prin mâzgăliturile unei mâini tremurânde, doctrina anghelologică bisericească. Astăzi abuzăm de prezenţa îngerilor, recurgem la sfinţenia şi inocenţa lor după bunul plac, de multe ori fără să avem nici cea mai mică idee despre modul în care prezenţa lor a inserat istoriei minunea. Astăzi îngerii sunt vii, parcă prea vii, iar vieţuirea şi existenţa lor este condiţionată pervertit de noi. Taina îngerilor a fost aparent desluşită, slujirea lor se concentrează spre teluric, nemaifiind mesagerii cerului către pământ, nici ai lui Dumnezeu către oameni, ci invers, personificări ale argumentelor umane căţărate anormal spre justificare supra-naturală, uneori chiar divină. Ori Sfânta Liturghie şi Biserica reprezintă atmosfera trăirii şi cunoaşterii tainei slujirii anghelologice, cerul pământesc ce primeşte îngerii, icoana tuturor mădularelor lui Hristos. Nu noi suntem expeditorii mesajului îngeresc, ci această bună vestire se împlineşte din binecuvântarea şi încuviinţarea Tatălui ceresc, având ca resort dragostea. Minunile îngerilor, propovăduirile lor teoforice sunt dragoste dumnezeiască şi, în acelaşi timp, mărturie a existenţei care previne uitarea şi necunoaşterea. Cum să uităm, să nu înţelegem sau să nu cunoaştem sfinţii îngeri, dacă întâlnirile noastre cu ei sunt atât de concrete şi atât de autentice.

Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi, care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, ca zilele noastre în fapte bune să le petrecem, şi ne învredniceşte ca, viaţa cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!

Gavriil, al minţilor celor ascunse şi al tainelor Celui Preaînalt părtaş te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie şi bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le.